bine nesulemenită, naturală. Arăta ca o cioară gătită de biserică, duminica dimineaţa. Ţeapănă fără şic, parcă a iscat-o mă-sa în Vinerea neagră.

Pavelescu se indignă:

— Aşa ai tu impresia, dar chestiunea stă altfel. Un bărbat serios şi inteligent ştie să vadă dincolo de aparenţe.

Doamna Lili îşi privi cu duioşie de mamă băieţelul de zece ani care emite enormităţi. Întrebă pe gînduri:

— Mişulică, tu-l mai ţii minte pe Zaharia?

— Care? Geamgiul?

— Ei, geamgiul! Zaharia, bărbatul Valentinei. A părăsit-o la două sau trei luni după ce s-au mutat aici. Eu îl am perfect în faţa ochilor.

— Îl ţin mine, cum să nu. Un zevzec.

— De ce? Nu era serios? Nu spuneai tu că-i inteligent? O capacitate?

Bătrînul îsi lipi palmele şi le despărţi.

— Stai, draga mea. Trebuie să operăm o distincţiune. Ca profesionist, nimic de zis. Era o valoare. Dar ca individ, iartă-mă! Laşi tu o femeie ca Valentina şi pleci în lume fără un rost al tău, fără casa ta, fără o motivaţie serioasă? Un dement!

— Dement... Poate, surîse doamna Lili. Am surprins într-o dimineaţă o scenă. Nu pot s-o uit. Era duminică. Valentina scosese pe balcon aşternutul la aerisit. Pijamaua lui atîrna lîngă cămaşa de noapte a Valentinei. Parcă-l văd şi acum ...

— Pe cine?

— Pe Mihai Viteazul! Pe Zaharia, vezi bine ... A ieşit pe balcon şi cu un gest brusc le-a separat. Expresia de pe faţa lui ... De neuitat! Înţelegi Mişule?

Bătrînul o privi căpiat:

— Nu.

— Cum nu înţelegi? Rosti patetică: Nici măcar pijamalele nu suporta să li se atingă. Nu ţi se pare de ajuns?

— Stai că începe Reflectorul ... Am înţeles, cum să nu? Desigur, evident. Nu suporta.

„Nişte nebuni, toţi! Şi Zaharia şi ălălalt, Co- co ... Şi Lilişor tot romanţioasă ca o fetiţă de pension”.

Îşi apropie fotoliul. De 45 de ani se ţineau de mînă la cinema. Cu un suspin de fericire, se concentra asupra imaginii.

 

 

— Vă rog să mă scuzaţi, îngînă Valentina. Am avut impresia ... V-am confundat.

Necunoscutul emise rîzînd, cu o voce bine pozată.

— Sper doar confuzie, nu şi decepţie. Îi întinse buchetul, scoţîndu-l elegant din ambalaj, Valentina îl primi cu politeţe mic-burgheză:

— Vai, nu trebuia să vă deranjaţi ... Îl aşteptă să-şi scoată paltonul. Bărbatul se privi reflex în oglinda cuierului şi îşi netezi părul de pe tîmple. Inima Valentinei bătea disperată, tăindu-i răsuflarea. „E un tip foarte bine. Iar asemănarea ... halucinantă. Doar că expresia e mai blîndă”. Se aşteptase în cel mai bun caz la o figură cumsecade, urbană, „se vede că-i intelectual”. În rest, burtică indiscretă, crocheturi mai mult sau mai puţin vizibile pe canini, nări păroase, costum maro cu vestă, lenjerie de corp din flaneluţă chinezească, vată în urechi.

Aspectul bărbatului, parcă Ion Mareş se recomandase, o lăsase fără grai. Suplu, figura virilă, un sacou excelent tăiat, o siguranţă de sine evidentă. În orice caz, nu genul care se însoară prin mica publicitate.

Aproape concomitent, o străfulgera alt gînd: „Extraordinar! Să nu crezi în semne!” Cu două luni în urmă, o bătrînă basarabeancă pe care o cunoscuse la Biserica Olari, unde se ruga sistematic pentru dezlegare de cununii, îi vorbise despre un vechi obicei rusesc. În ajunul Crăciunului, fetele de măritat opresc în uliţă primul bărbat care le iese în cale şi-l întreabă de nume: Serghei, Alioşa, sau Vania va fi numele bărbatului ursit. Valentina n-ar fi acostat în ruptul capului un necunoscut, intîmplarea făcuse însă să-i ţîşnească dinainte, chiar cînd ieşea din bloc, un băieţel care opintea la o sanie.

„Cum te cheamă, puişor?”

„Ionuţ”.

De Sfîntul Ion, ca într-o doară, dăduse o liturghie, apoi uitase întîmplarea. Simţi dintr-o dată că prinde curaj şi se interesă pe un ton şăgalnic:

— Vi se spune şi Ionuţ?

Mareş o privi surprins, apoi începu să rîdă:

— Doar mama mă alinta aşa. Cum de v-a venit în minte?

Valentina arboră o expresie cochet misterioasă:

— Nu ştiu nici eu ... Aşa.

„Cîndva, am să i-o spun ...” Intuia ambianţa de mare intimitate, atmosfera de mărturisiri dulci, abia şoptite în clar-obscurul dormitorului, val vîrtej de patimi dezlănţuite. „Ne-a fost scris să fim împreună ... Să fim fericiţi ... Ce credeai tu?”

Valentina aduse coniacul. Turnă şi ridică ochii fără însă a-i întîlni pe cei ai lui Mareş şi-i fu recunoscătoare. „E delicat şi are maniere". O privire direcţionată, fixă care evaluează, o privire de geambaş ar fi fîstîcit-o, făcînd-o să-şi piardă orice urmă de curaj.

— Aveţi un apartament frumos, declară convenţional Mareş. Locuiţi singură?

— Bineînţeles.

Valentina se grăbi să dea explicaţii pentru a spulbera din capul locului orice suspiciuni privind eventualitatea comunului. A dezastrului locuitului în comun.

— ... de altfel, sînt oameni în vîrstă, liniştiţi şi extrem de cumsecade. Doar în vestibul ce ne mai întîlnim.

Restul e total separat.

— Foarte bine. Deşi, surîse subtil, acesta n-ar constitui un impediment. Vechiul proprietar a avut o idee grozavă. Vă mărturisesc, n-am mai întîlnit asemenea situaţie.

Valentina, convinsă că Mareş de fapt încearcă unele rezerve se ridică.

— Veniţi să vedeţi.

Îl conduse în dormitor, în baie, îi arătă bucatăria.

Da ... da ... da ... foarte ingenios.

Se aflau unul lîngă celălalt, atît de aproape încît Valentina putea să-i simtă aroma cremei de ras. Mareş surîse şi o cuprinse uşor de umeri:

— Eşti o femeie încîntătoare ...

— Vai, se pierdu toată Valentina. Aşa de repede?

Bărbatul o strînse la piept. Valentina simţi pe obraz ţesătura sacoului. „Am să-l umplu de pudră ... Bine c-am înfăţat patul...”

Fu ultimul ei gînd.

— Cît să fie ceasul, Lilişor?

Pavelescu se întinse în pat pînă-i pîrîiră oasele.

Doamnă Lili îşi răsuci capul spre micul orologiu de pe noptieră, contemporan cu paravanul din colţul dormitorului.

— E trecut de nouă.

— Ei lasă-mă! Cum am dormit aşa de mult? Doamna Lili rîse bine dispusă. Spre deosebire de cea mai mare parte, din femei, dimineaţa, după somn, arăta proaspătă şi trandafirie.

— Dac-ai pîndit-o pe Vali pînă la ceasurile două!

Pavelescu se trezi de-a binelea.

— Chiar dragă, ce-o fi făcut?

— O gafă, bineînţeles. Precis a dormit la ea. Toanta! Degeaba am dăscălit-o.

— Cum adică? Nevastă-sa căscă cu poftă.

— Nu te culci cu un bărbat din prima seară. Ce naiba, Mişule, e elementar!

— Vali, se indignă bătrînul. Exclus. E o fată serioasă. În zece ani