— Tocmai de aia.

— Lilişor, o mustră dulce Pavelescu. Nu fi răutăcioasă. Nu-ţi stă bine.

— Nu sînt răutăcioasă. Sînt furioasă. Fermoarul de la fustă are şi el rostul lui. I l-a tras ăla doar cu privirea.

Bătrînul, fără replică şi inexplicabil îmbufnat, îşi puse halatul şi se îndreptă spre antreu.

— Vreau să văd dacă s-a dus la serviciu.

În drum, se ciocni de vitrina care zăngăni alarmant, trînti o revistă aşezată nesigur pe comodă.

„Uite-l şi pe Mişu, surîse doamna Lili, cum le mai tropăie. Apoi rîse de-a binelea: De la Revoluţie, am uitat să umblăm în vîrful picioarelor...”

— Lili!

Bătrîna care încă lenevea, sări dintre perne.

— Ce-i?

Pavelescu rostogolea ochi bulbucaţi de senzaţional. Cîteva fire de păr, săltate pe ţeasta pleşuvă, ridicau paratrăznet.

— Nu s-a dus la slujbă. Paltonul şi cizmele sînt in antreu.

Nevastă-sa rămase o clipă pe gînduri.

—Ciudat ...

Vali era o funcţionară conştiincioasă, împingînd pedanteria pînă la absurd. „Tipic pentru amploaiatele fără familie şi care n-au alte satisfacţii”, interpreta Paveleasca.

— I-ai bătut în uşă?

— N-am îndrăznit, să nu deranjez. Doamna Lili se enervă:

— Te ţii acum de etichetă. Nu-i normal ce se întîmplă. Du-te şi încearcă.

Trase repede pe ea halatul şi scotoci nervoasă în cutiuţa de argint de pe toaletă, unde păstra cheia de rezervă a Valentinei.

„Doamne! gîndi Paveleasca stoarsă de grijă. Să nu i se fi întîmplat ceva. De ieri parcă-mi tot plouă în inimă, cărţile nu se aşezau...”

Din vestibul se auzea ciocănitul insistent al bătrînului.

— Nu răspunde.

 — Lasă-mă pe mine. Cu un gest hotărît, în familia Pavelescu doamna era autoarea deciziilor importante, introduse cheia în broască şi descuie. Intră prima.

— Vali. Mai dormi? Unde ... Dumnezeule! Pavelescu abia avu timp s-o prindă în braţe.

În bucătărie, răsturnată peste masă, Valentina privea cu ochi sticloşi becul din tavan, rămas aprins.

3. CRIMA

Căpitanul Costache Dima făcea parte din generaţia Cătălinilor, Mugureilor, Codruţilor etc, care invadaseră certificatele de naştere de după anii '60. Maică-sa, din spirit de contradicţie, deşi îşi închipuia că-i doar o originală cu subtilităţi care se abat de la gustul banal, de turmă, îl hotărîse Costin. Costin Dima suna bine, nu era comun şi nu purta zurgălăii de „lini" şi „uţi" la modă. Din întîmplare, domnul Dima, în drum spre Sfatul Popular, se abătuse pe la bodega Continental unde îngurgitase cîteva whisky-uri — 24 de lei suta, „unde-s, Doamne, cele călătorite vremi?!” — astfel că la oficiul de stare civilă Costin devenise Costache.

Drama se consumase însă de mult, iar plebeianul Costache fusese înnobilat de doamna Dima care-l pronunţa după fonetica franceză, Costaş.

În general, tînărul Dima se înţelegea bine cu maică-sa. între ei exista acea afecţiune particulară, uşor egoistă caracteristică oamenilor care-şi concentrează întregul potenţial afectiv asupra unui singur individ. Domnul Dima murise într-un accident cînd copilul avea şase ani, iar doamna nu se recăsătorise. Cu timpul, începuse s-o regrete, mai ales cînd Costache, după isprăvirea Facultăţii de Drept, se mutase într-o garsonieră centrală, moştenită de la bunici. Eleonora Dima suportase greu lovitura, dar la 53 de ani, trubadurii dispuşi să-ţi viersuiască tangouri cu verighetă sînt în grevă sau bat la fereşti cu flori mai proaspete.

Se simţea îngrozitor de singură în apartamentul de patru camere, iar gîndul că la vară urma să fie pensionată îi crea o stare de deprimare.

Cu ce am să-mi trec timpul, Dumnezeule? Să mă duc în Cişmigiu să stau la soare cu toate babele, să fac schimb de reţete dietetice? Să înjur cu senilii medicii şi lipsa de medicamente?

Costache încerca s-o încurajeze:

— Aşa le place ălora. Tu n-ai decît să procedezi fel. Ai să te duci la spectacole, ai să călătoreşti, să-ţi faci un grup de amici... În fine, sînt atîtea făcut.

— Cu astea trebuie să te deprinzi de tînăr, băiete, m-am ocupat de tine, iar la vîrsta mea anevoie se leagă amiciţii. Oamenii caută prieteni interesanţi: situaţie, poziţie socială, relaţii sau măcar să fii foarte amuzant. Eu nu ofer nimic din toate acestea.

Tînărul fu străfulgerat de o idee:

— Trăim în epoca marilor iniţiative. Vorbesc foarte serios, mamă, de ce n-ai deschide tu o pensiune? Spaţiu ai slavă Domnului, abilă eşti. Totdeauna ai afirmat că în alte condiţii, ai fi fost o mare comerciantă! Acum ocazia s-o demonstrezi.

— Himere! respinse doamna Dima din principiu, dar tentată vag de idee.

— De ce? Uite şi pe mine mă bate gîndul să deschid agenţie de detectivi particulari.

Era fericit că găsise prilejul să-i strecoare, chipurile pe neobservate, pilula în pahar şi-i pîndea atent reacţiile. Doamna Dima mototoli cu un gest nervos faţa de masă din pluş:

— Ai înnebunit? Vrei să-ţi laşi slujba de dragul unor fantezii de cinema? Costaş, la 30 de ani nu-ţi mai sînt permise acte de copil teribil.

— Am tot dreptul să încerc.

Eleonora Dima respiră adînc străduindu-se să se calmeze:

— Ştiu că ai să faci tot cum te taie capul, dar e de datoria mea să te avertizez. Băiete, gîndeşte-te bine înainte de a lua o hotărîre. Eu nu am încredere în „ăştia” ... Şi ca mine îs mulţi, de-aia nu-i linişte. Aminteşte-ţi de NEP, de reforma agrară a lui Groza, de cîţi şi-au frînt gîtul pe vremea mandatarilor! Atunci au fugit din ţară toţi Ianculeştii — nouă inşi. Ăia care ţineau Cofetăria Teatrului ... Sute de mii de lei le-a confiscat statul atunci, başca ce investiseră în aparatură. Tu erai mic ...

— Acum e cu totul altă situaţie, mamă.

— Aşteaptă să ne convingem. De oameni deştepţi şi întreprinzători e nevoie întotdeauna. Şi-acum, şi peste un an, şi peste cinci... Întîi să vedem cine iese la alegeri. Şi chiar dacă iese bine, să se consolideze situaţia.

Costache o asigurase „da, da, o să aştept”, şi se întorsese la birou. Nu intervenise nimic deosebit în dosarul pe care Şucarul — maiorul Firică Rădulescu — i-l pusese în braţe cu două zile în urmă:

„Flăcăule, descurcă-te cum poţi! Mobilizează-ţi negrii, deranjaţi-vă frezele şi muşchii şi reperaţi-mi supermanul care a lichidat-o pe inginera Valentina Căliman. Acord audienţe, consilii şi sancţiuni între 7 şi 9 dimineaţa ...”

Asasinatul fusese comis de un profesionist, aceasta se vedea cu ochiul liber. O dovedeau totala lipsă a amprentelor şi modalitatea