— Să-i dai poruncă lui Jder, vorbi Vodă cătră cocon, zâmbind, să se ducă fără de nici o întârziere unde pofteşte. Să spuie comisului Manole să aibă grijă să clădească grabnic stogurile, deoarece cătră toamnă se pot stârni viforuri dinspre pustie. Până la Sântămărie să ardă gropile şi să aşeze în ele orzul şi grâul. Cât  despre câni şi erete, să-i lese slujitorul domniei tale la locul lor, căci avem aici alte griji şi avem a ne găti de altfel de vânătoare.

Cum dobândi învoirea, Jder şfichiui cu vorba pe sluga sa Tătarul, ca să gătească într-o scăpărare de amnar caii. Îşi puse pintenii şi smunci din cui sabia, arcul şi cucura de săgeţi. Se închină stăpânului său strunindu-şi bucuria.

— Ia-ţi mâncare la coburi, Ionuţ, îl sfătui Alexăndrel-Vodă.

— N-am nevoie de mâncare, măria ta. Afară de asta, suntem în postul sântămăriei. Dac-oi fi însetat, stau la un izvor; altceva nu-mi trebuie.

— Îţi poruncesc să nu întârzii, Jder.

— Nu întârzii, măria ta. Văd ce am de văzut şi mă întorc numaidecât.

Fecioraşul comisului ieşi din Cetate în ceasul al treilea al dimineţii, la prânzişor. Pagul se simţi strâns în zăbale şi ars din pinteni. Gheorghe Tătarul abia se putea ţine de stăpânul său pe buiestraşul lui cu urechile aplecate îndărăt. Cum intrară în drumul Nimircenilor, Jder îşi conteni fuga şi-şi lăsă calul în pas. Când meterezurile cetăţii se cufundară după deal, ocoli pe râpi cătră apa Sucevii.

Jder cel mititel ştia să-şi ducă fugarul până la marginea puterilor lui, avântându-l şi înfierbântându-l când şi când, şi dându-i răsuflet destul de des în pas. Mai puţin? Cruţare avea pentru el însuşi călăreţul, care nu înţelegea să-şi dea nici un fel de răgaz. când se aplecă soarele U chindie, Ionuţ îşi simţi în gură limba uscată de arşiţă. Pagul era istovit; Tătarul rămăsese în urmă. Curtea de la Ionăşeni se zărea în fund, lângă dumbravă.

Atunci feciorul comisului făcu popas, la un şipot Dădu ocol pagului mângâindu-l.

— Am ajuns; lumea-i în stăpânirea noastră, îi zise el.

Calul îi răspunse c-un uşor murmur de nechez lăuntric. Jder îşi puse obrazul în bătaia izvorului. Dădu pagul în sama Tătarului, ca să-l frece cu şumuiac de iarbă uscată. El însuşi se întinse cu faţa în sus, în pajişte la marginea drumului, primind în genele închise lumina piezişă a soarelui. Un vânt abia simţit îi suflă din corp truda.

Când se arătă dintr-odată acel călăreţ tânăr şi fudul în preajma livezii de zarzări, jupâneasa Tudosia dădu ţipăt, înălţând braţele ca de spaimă. Se răsuci din pridvor vârând capul pe uşă şi strigând ascuţit:

— Nasta! Nasta! Îţi vine veste de la Suceava.

   Jupâniţa sosi cu foile învăluindu-se. Stătu o clipă; îşi acoperi gura cu mânile, ca să nu ţipe, se întoarse pe loc şi dispăru. Maică-sa o căuta vorbindu-şi singură şi mustrând-o. Deodată fata apăru din cămăruţa ei în laturea lui Jder şi-i cuprinse braţul drept, în tăcere.

— Unde-ai fost? Jupân Ionuţ îţi aduce ştire de la măria sa Alexandrel. Dorim într-adevăr să ştim când ne putem învrednici să ne bucurăm de vederea măriei sale, ca să se ospăteze şi să odihnească iarăşi la noi.

— Toate la vremea lor, răspunse nedesluşit Ionuţ. — Doresc să ştiu dacă nu-i supărat pe noi.

— Nu-i supărat, jupâneasa Tudosie.

— Atuncea sunt liniştită.

Jupâniţa se alătură iarăşi de braţul lui Jder.

— Mamă, grăi ea zâmbind, lasă-l pe jupân Ionuţ să răsufle; abia a descălicat. Dacă are carte, are s-o puie în mâna domniei tale.

— N-am carte.

— Dacă are veste anumită, are să ţi-o spuie.

— Am veste anumită pentru jupâniţa Nasta.

— Vai, jupâne Ionuţ, se tângui stăpâna casei; Nasta e deprinsă să nu ţie nimic ascuns faţă de maica ei.

— Într-adevăr, mamei nu-i pot ţinea ascuns nimic, încredinţa pe Jder jupâniţa Nasta, ducându-l în sufragerie şi îndemnându-l să se aşeze pe scaun. Am s-o rog numai pe măicuţa aceasta a mea să aducă anumit rod de trandafir, decât care mai bun dulceţ nu se află pe lume; şi să vadă de asemeni dacă putem pune o gustare pe masă, rodnică de un drumeţ trudit. Pe urmă vine rândul veştilor, când avem să alcătuim tustrei sfat.

— Toate le fac cât ai bate din palme, se ridică înfocată de la locul ei jupâneasa Tudosia, numai vă poftesc să nu începeţi judecăţile divanului fără mine.

Pe când jupâneasa Tudosia umbla în dulapuri căutând, ori ieşea cătră cămara de alături înturnându-se iar, Nasta se învârtea neliniştită în preajma oaspetelui. Jder îi cerceta din când în când zâmbetul, dar în el nu putea ceti nimic. Nici nu-i putea pune întrebări arzătoare câtă vreme jupâneasă Tudosia nu se depărta. Pricepea de la copilă numai acea privire cu care-i mai ceruse răspuns c-o săptămână în urmă — dacă i-i dragă. De asemeni acest răspuns i-l cerea prin anumite mişcări ale trupuşorului ei înveşmântat în foi largi de matasă. Când acele foi umblau furiş spre un colţ al odăii; când se răsuceau deodată zbătându-se ca un val; când rămâneau în loc alinându-se.

— Ionuţ, îi şopti ea pripit, când rămaseră singuri; n-avem decât câteva clipe până ce se întoarce iar mama. Vreau să te vestesc ce să-i spui: că măria sa Alexandrel pofteşte să ştie cum mergem cu sănătatea; şi că nu târzie vreme măria sa va veni. Altceva am să-ţi spun eu după aceea, într-un loc unde nu vom fi decât doi. Să n-adormi şi să stai treaz. Pân-atuncea spune repede ce vreau să ştiu eu.

Jder îi răspunse fără cuvinte, cuprinzând-o şi sărutând-o. La zgomotul de paşi al jupânesei Tudosia, amândoi rămaseră despărţiţi şi liniştiţi ca nişte sfinţi.

După ce feciorul comisului îşi îndeplini cătră stăpâna casei solia, cu vorbe întortochiate şi desluşiri atunci născocite, fu cuprins de o trudă nebiruită. Şi nu mult după aceea, la al patrulea ceas al nopţii, pe când sta treaz în cămara lui, ascultând orice mişcare afară şi-n păreţi, jupâniţa Nasta veni lângă el. Se simţi cuprins dintr-odată ca şi cum cineva ar fi vrut să-l sugrume.

— Stai liniştit, îi strecura în ureche vorbe fierbinţi fata. Acuma pot să-ţi spun de ce