biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Fratii Jderi vol 3 citește cartea online PDf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Fratii Jderi vol 3 citește cartea online PDf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 49 50 51 ... 103
Mergi la pagina:
arătat numai c-un semn uşor al mînii slobode ş-a ochilor, ce griji, sfaturi şi treburi îl aşteaptă cu atîţia oaspeţi şi soli veniţi la curtea măriei sale. Căci nu sînt numai aceştia care se văd; sînt şi alţii care nu se văd.

De jur-împrejurul ogrăzii de la curtea domnească erau înşiraţi panţiri cu suliţi şi săbii; şi dincolo de oaspeţi, în cealaltă parte a cerdacului, se aflau boieri de credinţă ai măriei sale. Era o vedere cum nu i-i dat omului să aibă în multe zile ale vieţii.

Măria sa a dat poruncă să fie dus Vizir în grajdul cel nou de piatră, cu poarta zăbrelită, unde aveau a-i purta de grijă paicii şi comişii care-l însoţiseră de la Timiş.

Intru multe griji se află domniile cele slăvite! I-a fost destul comisului Manole să se uite lung la măria sa şi a înţeles că mîhnirile i-s mai îmbielşugate decît bucuriile, îmbulzit e măria sa de oaspeţi şi sfaturi. N-are să aibă cînd găsi un ceas pentru un slujitor vechi şi credincios; nici nu l-a putea pofti la masă; nici nu-i chip şi modru să-i lepede vreo înştiinţare despre Ionuţ.

Cîteodată are comisoaia Ilisafta dreptate cînd întoarce cîte-o împunsătură asupra luminăţiei sale, care şi-a crescut pofala ca un împărat şi se întinde de nu-şi mai găseşte loc, şi trebuie să împingă pe unii încolo, pe alţii încoace, pînă ce-a răzbi la ameninţarea Ismailiteanului. Iaca, acuma Antihrist şi-a apropiat la Dunăre oştile sale.

De la corbii cei străini care se văd în cerdacul domnesc, se poate cunoaşte că Ţara Moldovei intră sub greu cumpăt.

Acuma asta-i alta; va binevoi Domnul Dumnezeu să-i fie întru ajutor măriei sale. După semnul care-i zugrăvit pe praporul cel mare domnesc de la scările curţii, sub care a stat o clipă Vodă înainte de a coborî în ogradă. Pe acel prapor e zugrăvit sfîntul Gheorghe, cel care străpunge gîtlejul balaurului.

Lăsînd toate acestea deocamdată la o parte, ne gîndim ce vorbe anume are să scoată asupra noastră jupîneasa Ilisafta, cînd va afla că ne întoarcem aşa fără nici o ştire despre Jder cel mezin. Amărîte şi aprige vorbe; ni-i lehamite de ele!

Însă părintele Nicodim ne trage de mînică.

— Ce este?

— Tătuţă, a venit un om de la Dumnezeu şi de la părintele arhimandrit, ca să ne scoată de aici şi să ne ducă într-un loc mai prielnic. Văd că tare erai întristat; iar acuma te bucuri.

Părintele eclesiarh Emilian i-a dus la stareţul său, lîngă paraclis.

Bună mîncare şi bun pat de hodină.

Mîncare într-o chilie tihnită, la o măsuţă, unde n-au stat decît trei creştini; din care numai doi s-au îndestulat, iar al treilea s-a mulţămit cu un păhărel de vin roş ş-o felioară de pită. Hodină în chilia cuviosului Emilian, lîngă odăi.

Prea cuvioşiei sale sfinţitului arhimandrit nu-i place să iasă în adunări şi nu se amestecă în vorbele solilor. Are măria sa alţi slujitori pentru asta. Părintele Amfilohie priveghează toate din singurătatea sa, află toate vorbele şi veştile, se cufundă în sine cerînd de la Dumnezeu luminare a sufletului, ş-apoi supune cu ascuţime măriei sale ce crede el că e hotărîre dreaptă şi bună.

Nu ştiu ce s-ar putea scoate de la asemenea om ascuns. Cu toate acestea să îndrăznim a-l cerca pe departe şi să-i dăm măcar a înţelege că mare dorinţă am avea să aflăm ce s-a făcut şi unde-i un fecior al nostru cu numele Ionuţ Păr-Negru. Cum am putea noi s-aducem vorba mai pe departe?

Bine ar fi făcut părintele Nicodim să înceapă cuvioşia sa într-un fel; dar părintele Nicodim tace.

Sfinţitul Amfilohie şi-a întors dintrodată ochii şi i-a aşezat asupra comisului Manole.

De unde s-a luminat pe acea faţă palidă un zîmbet şters?

— Bag de samă, comise Manole, că vrei să mă întrebi de-un fecior mezin ce-ai avut...

Fiinţa comisului celui bătrîn se înfioră ca de frig.

— Am vrut să întreb, sfinţite părinte arhimandrit.

— Ştiu c-ai vrut; şi te-aş pofti să nu mă-ntrebi.

— Ar fi vrut muţa lui, jupîneasa Ilisafta, să ştie dacă-i purces la răsărit ori la miazăzi, ori la asfinţit.

— Nu ţi-oi răspunde, comise.

— Măcar să ştiu dacă-i viu ori dacă-i mort.

— Nici la asta nu-i răspuns, cinstite comise. Domnia ta eşti bărbat şi mă înţelegi. Iar femeii să-i spui aşa, că este un Dumnezeu care priveghează.

Comisul a oftat cu mare stăpînire de sine. Ce să faci? De la un zgîrcit va să te mulţămeşti şi c-o traistă spartă. Totuşi este în vorba asta o fărîmă de nădejde, nu numai pentru muierile slabe, ci şi pentru bărbaţi care se socot puternici.

 

 

 

CAPITOLUL IX

SE  ÎNMULŢEŞTE NEAMUL COMISULUI

 

Aceeaşi moară afumată şi puţintel strîmbată din furci şi cosoroabe asupra iazului. Moara veche din siliştea tîrgului. Aicea fac popas călători din patru drumuri, pe lîngă ţăranii şi răzăşii care aduc la măcinat. Aicea se aleg veştile şi prorocirile. Şi morarul cel bătrîn moş Irimie nici n-ascultă; ba se dă după covată şi opreşte hadaragul şi teica atunci cînd întind mai lung gîturile unii din ascultători, ca s-audă mai bine pe cel ce grăieşte; ba sloboade hadaragul ca să toace în teică şi dă ocol pe după oaspeţi, ca să se suie la coş, să vadă cum merge mălaiul la rîşniţă; ba, după ce-au tăcut vorbele, se duce şi abate apa de la lăptoc, oprind toată huruiala morii. Are acest morar meşteşugurile lui şi s-a deprins a se uita pieziş la oameni. Se zice că mai bine cunoşti omul şi-ţi aduci aminte de obrazul lui, dacă-l pîndeşti dintr-o parte. Şi chiar vorbeşte din cînd în cînd acest morar, dar mai cu samă cînd socoate el că trebuie. Se spune că, atuncea cînd nu-i nimeni-nimeni în moara lui, şi nu fîşîie nici vîntul prin stuful acoperişului şi numai jarul de la vatra veche se fărîmă şi clipeşte, vine acolo pe furiş cel pe care niciodată nu-l pomenim fără să ne facem cruce, şi sfătuieşte în şopot cu moş Irimie. Acel Demon ar fi un fecioraş al lui moş Irimie, pe care moş Irimie l-ar fi dobîndit clocind la subsuoara stînga, vreme de nouă săptămîni, un ou părăsit. După ce l-a scos,

1 ... 49 50 51 ... 103
Mergi la pagina: