biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Ken Follett - Trilogia secolului cărți-povești pentru copii online gratis pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Ken Follett - Trilogia secolului cărți-povești pentru copii online gratis pdf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 49 50 51 ... 316
Mergi la pagina:
privirea ei vicleană când rostise asta.

Otto adăugă:

— Vă rog să îi transmiteţi consideraţia mea contelui Fitzherbert.

Îşi luară rămas-bun. Walter era îngrijorat din cauza reacţiei tatălui său.

— Nu-i aşa că Lady Maud este minunată? spuse el vioi în timp ce se întorceau spre Aldgate. Fitz plăteşte totul, desigur, însă Maud face toată treaba.

— Este o ruşine, rosti Otto. O ruşine fără margini.

Walter simţise că era ursuz, dar asta îl ului de-a dreptul.

— Ce vrei să spui? Doar eşti de acord ca femeile din familiile bune să ajute săracii cum pot!

— Să vizitezi ţărani bolnavi cu câteva merinde într-un paner e una, răbufni Otto, dar sunt oripilat să văd cum sora unui conte lucrează într-un asemenea loc, cu un doctor evreu!

— O, Doamne, gemu Walter.

Desigur: doctorul Greenward era evreu. Părinţii lui fuseseră probabil germani pe nume Grunwald. Walter nu-l mai întâlnise pe doctor până atunci, dar oricum nu i-ar fi observat rasa şi nici nu i-ar fi păsat de asta. Însă Otto, ca majoritatea celor din generaţia lui, socotea aceste lucruri ca fiind importante. Walter zise:

— Tată, omul lucrează gratis! Lady Maud nu-şi poate permite să refuze ajutorul unui doctor cât se poate de competent doar pentru că este evreu.

Otto nu-l asculta.

— Copii orfani de tată… Oare de unde-a scos sintagma asta? rosti el cu dezgust. Odrasle de prostituate… asta înseamnă.

Walter era descumpănit. Planul său dăduse greş.

— Nu vezi cât de curajoasă este? zise el cu mâhnire.

— În niciun caz, rosti Otto. Dacă ar fi sora mea, i-aş trage o mamă de bătaie.

(II)

Casa Albă era în plină criză.

În zorii zilei de 21 aprilie, Gus Dewar se afla în Aripa de Vest. Această nouă clădire oferea un spaţiu de birouri extrem de necesar, lăsând clădirea originală să funcţioneze exclusiv ca rezidenţă. Gus stătea în biroul preşedintelui, aflat lângă Biroul Oval, o încăpere mică şi mohorâtă luminată palid de un bec. Pe birou se afla o maşină de scris ponosită Underwood, folosită de Woodrow Wilson la redactarea discursurilor şi a comunicatelor de presă.

Gus era mai interesat de telefon. Dacă suna, trebuia să hotărască dacă să îl trezească sau nu pe preşedinte.

Un operator telefonic nu putea lua o asemenea decizie. Pe de altă parte, consilierii-şefi ai preşedintelui trebuiau să se odihnească şi ei. Gus se afla pe treapta cea mai de jos a consilierilor lui Wilson sau pe cea mai înaltă a secretarilor săi, în funcţie de punctul de vedere. În orice caz, el primise sarcina de a sta toată noaptea lângă telefon şi de a decide dacă să-l deranjeze din somn pe preşedinte – sau pe prima doamnă, Ellen Wilson, care suferea de o boală misterioasă. Gus era neliniştit, temându-se că va spune sau va face ceva necuvenit. Dintr-odată, întreaga sa înaltă educaţie părea total inutilă: nici măcar la Harvard nu existase vreodată un curs la care să se înveţe când trebuie trezit din somn preşedintele. Spera ca telefonul să nu sune totuşi.

Gus se afla acolo din cauza unei scrisori pe care o redactase. Îi descrisese tatălui său vizita regelui la Tŷ Gwyn şi discuţia de după cină cu privire la riscul unui război în Europa. Scrisoarea i se păruse atât de interesantă şi de amuzantă senatorului Dewar, încât i-o arătase prietenului său Woodrow Wilson, care spusese: „Aş vrea să-l am pe băiatul ăsta în biroul meu”. Gus se afla într-un an sabatic, între absolvirea cursurilor de la Harvard, unde studiase dreptul internaţional, şi prima sa slujbă într-o firmă de avocatură din Washington. Tocmai făcea un tur al mapamondului, însă îşi întrerupsese călătoria şi se întorsese în grabă acasă, pentru a-şi servi preşedintele.

Nimic nu îl fascina mai mult pe Gus decât relaţiile dintre naţiuni – prieteniile şi vrajba, alianţele şi războaiele. În adolescenţă, participase la şedinţe ale Comisiei Senatoriale de Relaţii Externe – tatăl său era membru al acesteia – şi i se păruseră mai fascinante decât o piesă de teatru.

— Iată cum produc ţările pace şi prosperitate – sau război, devastare şi foamete, îi spusese tatăl său. Dacă vrei să schimbi lumea, atunci domeniul relaţiilor externe este cel în care poţi face cel mai mult bine – sau rău.

Iar acum Gus se afla în mijlocul primei sale crize internaţionale.

Un oficial mexican, mult prea zelos, arestase opt marinari americani în portul Tampico. Oamenii fuseseră deja eliberaţi, oficialul îşi ceruse scuze şi incidentul minor ar fi putut să se sfârşească acolo. Însă comandantul escadronului, amiralul Mayo, ceruse un salut cu 21 de salve de tun. Preşedintele Huerta refuzase. Cum situaţia escaladase, Wilson ameninţase cu ocuparea Veracruzului, cel mai mare port al Mexicului.

Şi astfel America se trezise pe picior de război. Gus îl admira nespus pe principialul Woodrow Wilson. Preşedintele nu era mulţumit cu perspectiva cinică de a-i trata pe toţi mexicanii ca pe nişte infractori. Huerta era un reacţionar care îşi omorâse predecesorul, iar Wilson căuta un pretext ca să-l dea jos. Gus era încântat că un lider mondial declara că este inacceptabil să ajungi la putere prin crimă. Oare avea să vină o zi în care acest principiu să fie îmbrăţişat de toate naţiunile?

Criza fusese intensificată şi de germani. O navă germană numită Ypiranga se apropiase de Veracruz cu o încărcătură de puşti şi muniţie pentru guvernul lui Huerta.

Tensiunea fusese la cote maxime toată ziua, însă Gus se străduia acum să rămână treaz. Pe biroul din faţa lui, sub lumina unei veioze cu abajur verde, se afla un raport dactilografiat de la serviciul de contrainformaţii al armatei, cu privire la forţele rebelilor din Mexic. Contrainformaţiile erau unul dintre departamentele cele mai mici ale armatei, cu doar doi ofiţeri şi doi funcţionari, iar raportul era cam dezlânat.

Gândurile lui Gus zburau spre Caroline Wigmore. Când sosise în Washington, trecuse să-l vadă pe profesorul Wigmore, unul dintre profesorii lui de la Harvard care se transferase la Universitatea Georgetown. Wigmore nu era acasă, însă cea de-a doua sa soţie era. Gus o întâlnise pe Caroline de câteva ori la evenimente din campus şi fusese puternic atras de atitudinea ei rezervată şi contemplativă şi de inteligenţa ei sclipitoare. „Mi-a zis că trebuie să-şi comande nişte cămăşi noi”, îi spusese ea, însă Gus îi văzuse suferinţa de pe

1 ... 49 50 51 ... 316
Mergi la pagina: