vedea foarte limpede că suferea nespus. Lumea se holba deja la ei: Victor Dixon, Dot Renshaw, Chuck Dewar.

Daisy îi spuse lui Charlie:

— Şi totuşi, voi fi şi eu blamată. Aşa este?

— Tatăl tău a făcut un lucru oribil.

Daisy îngheţă de spaimă. Doar nu avea să-i scape printre degete izbânda?

— Charlie, rosti ea, ce vrei să spui? Vorbeşte deschis, pentru numele lui Dumnezeu!

Eva o cuprinse pe Daisy pe după mijloc, într-un gest de sprijin.

— Mama zice că este de neiertat, zise Charlie.

— Cum adică „de neiertat”?

El o privi devastat. Nu avea tăria să mai rostească şi ultimele cuvinte.

Însă nici nu mai era nevoie. Daisy ştia ce urma să spună.

— S-a terminat, nu? zise ea cu voce stinsă. Te descotoroseşti de mine!

El încuviinţă.

Olga spuse:

— Daisy, trebuie să plecăm.

Lacrimile îi şiroiau deja pe obraji.

Daisy se uită împrejur. Îşi ridică bărbia, privindu-i pe toţi: pe Dot Renshaw, care părea mulţumită într-un fel răutăcios, pe Victor Dixon, care privea admirativ, pe Chuck Dewar, rămas cu gura căscată din cauza şocului, şi pe fratele său, Woody, care părea să o compătimească sincer.

— Duceţi-vă dracului cu toţii! strigă Daisy în gura mare. Eu mă duc la Londra să dansez cu regele!

• Capitolul 3

1936

(I)

Era o după-amiază însorită de sâmbătă, în mai 1936, şi Lloyd Williams îşi încheia cel de-al doilea an de studii la Cambridge, când fascismul îşi iţi capul hidos printre arcadele de piatră ale străvechii universităţi.

Lloyd era la Emmanuel College (cunoscut ca „Emma”), la catedra de limbi moderne. Studia franceza şi germana, preferând-o pe cea din urmă. În timp ce aprofunda realizările glorioase ale culturii germane, citindu-i pe Goethe, Schiller, Heine şi Thomas Mann, îşi mai ridica din când în când privirea de la biroul său din biblioteca tăcută pentru a vedea cu amărăciune cum Germania zilelor sale se prăvălea în barbarie.

Apoi, filiala locală a Uniunii Britanice a Fasciştilor anunţă că liderul organizaţiei, Sir Oswald Mosley, avea să ia cuvântul la o întrunire de la Cambridge. Vestea îl făcu pe Lloyd să-şi amintească de cele petrecute cu trei ani în urmă la Berlin. Revăzu cu ochii minţii brutele de la SA devastând redacţia revistei la care lucra Maud von Ulrich; auzi din nou sunetul scrâşnit al vocii pline de ură a lui Hitler, vituperând de la tribuna parlamentului împotriva democraţiei; se cutremură din nou amintindu-şi boturile pline de sânge ale câinilor ce-l sfâşiaseră pe Jörg.

Lloyd stătea acum pe peronul gării din Cambridge aşteptând-o pe mama lui, care venea cu trenul de la Londra. Împreună cu el era Ruby Carter, activistă şi ea la filiala locală a Partidului Laburist. Ruby îl ajutase să organizeze întrunirea din ziua aceea, care avea ca subiect „Adevărul despre fascism”. Mama lui Lloyd, Eth Leckwith, urma să ia şi ea cuvântul. Cartea ei despre Germania se bucurase de mare succes; candidase din nou la alegerile parlamentare din 1935 şi intrase din nou în Camera Comunelor, tot din partea circumscripţiei Aldgate.

Lloyd aştepta întrunirea cu încordare. Noul partid politic al lui Mosley câştigase câteva mii de membri, parţial şi datorită susţinerii entuziaste acordate de Daily Mail, care titrase fără pic de ruşine BRAVO CĂMĂŞILOR NEGRE! Mosley era un vorbitor carismatic şi nu încăpea îndoială că avea să mai recruteze câţiva membri şi atunci. Era vital, aşadar, să existe şi o oază de raţiune care să contrasteze cu minciunile sale seducătoare.

Totuşi, Ruby avea chef de vorbă. Începu să se plângă de viaţa socială din Cambridge.

— M-am săturat de băieţii de-aici, rosti ea. Tot ce îşi doresc să facă este să meargă la un pub şi să se îmbete.

Lloyd se miră auzind asta. Îşi închipuise mereu că Ruby are o viaţă socială foarte activă. Purta haine ieftine, mereu prea strâmte, lăsând să i se întrevadă curbele generoase. Probabil că cei mai mulţi bărbaţi o considerau atrăgătoare, se gândi el.

— Ce-ţi place ţie să faci? o întrebă el. În afară de organizarea întrunirilor Partidului Laburist.

— Îmi place la nebunie să dansez.

— Nu cred că duci lipsă de parteneri. Sunt doisprezece bărbaţi pentru fiecare femeie de la universitate.

— Fără supărare acum, dar majoritatea bărbaţilor de la universitate sunt nişte fătălăi.

Într-adevăr, şi Lloyd ştia că erau mulţi homosexuali la Universitatea Cambridge, dar fu surprins să o audă pe ea pomenind acest lucru. Ruby era cunoscută pentru francheţea ei, însă afirmaţia fusese şocantă chiar şi venind din partea sa. Lloyd nu ştia cum ar fi trebuit să reacţioneze, aşa că nu mai zise nimic.

— Nu eşti şi tu la fel, nu? îl întrebă ea.

— Nu! Nu fi ridicolă!

— Nu trebuie să te simţi jignit. Eşti suficient de arătos încât să treci drept fătălău, cu excepţia nasului ăluia strivit.

El râse.

— Iată un compliment care se întoarce împotriva mea.

— Este adevărat, să ştii. Arăţi ca Douglas Fairbanks Junior.

— Mulţumesc, dar nu sunt fătălău.

— Ai o iubită?

Discuţia devenea stânjenitoare.

— Momentan nu am, zise el.

Se uită apoi ostentativ la ceas şi în zare, după tren.

— De ce nu?

— Pur şi simplu n-am întâlnit încă domnişoara potrivită.

— O, vai, mulţumesc…

El se întoarse spre ea. Deşi tonul ei avea o notă glumeaţă, Lloyd simţi că era mai mult de-atât în cuvintele ei. Rămase înmărmurit când realiză că ea luase personal remarca lui.

— Nu am vrut să zic…

— Ba da. Dar nu contează. Uite trenul.

Locomotiva trase în gară şi se opri într-un nor de aburi. Uşile se deschiseră şi pasagerii coborâră pe peron: studenţi în jachete de tweed, neveste de fermieri venite la cumpărături, muncitori cu băşti pe cap. Lloyd scrută mulţimea, uitându-se după mama lui.

— Trebuie să fie într-un vagon de clasa a III-a, rosti el. Chestie de principiu.

Ruby zise:

— Vrei să vii la petrecerea de ziua mea? Împlinesc 25 de ani.

— Bineînţeles.

— Prietena mea are un mic apartament pe Market Street şi proprietăreasa este surdă.

Lloyd se simţi stânjenit de această invitaţie, ezitând cu privire la răspuns; apoi apăru mama lui, frumoasă ca o pasăre cântătoare, purtând o jachetă roşie de vară şi o pălărioară elegantă. Îl îmbrăţişă şi îl sărută.

— Arăţi foarte bine, scumpul meu, îi zise ea. Dar trebuie să-ţi cumpăr un costum nou pentru semestrul următor.

— E bun şi ăsta, mamă.

Bursa pe care o primea acoperea taxele de şcolarizare şi cheltuielile curente, însă aici nu erau incluse şi costumele noi. Când începuse facultatea, mama lui îşi folosise