— Te rog încă o dată, nu te sfii în alegerea expresiilor. Vrei să mă întrebi dacă e într-adevăr o scrântită? Cum să-ţi spun? Nu este nebună, desigur, pentru că deocamdată nu se află într-un ospiciu; de altfel, în această înclinaţie spre aventuri amoroase eu personal, mărturisesc, nu văd nici un semn de nebunie. Cu toate aparenţele, ea este de fapt o fată cinstită. Trebuie să ţinem seama că până acum un an a trăit într-o sărăcie cumplită; chiar din momentul naşterii n-a stat decât sub oblăduirea asupritoare a diverselor binefăcătoare. Are o inimă extrem de sensibilă; nimeni nu s-a gândit vreodată s-o ceară în căsătorie _ ei şi, mă înţelegi: visuri, dorinţi, speranţe, înflăcărarea inimii, pe care tot timpul trebuia s-o stăpânească, suferinţe necontenite din partea ocrotitoarelor – toate astea, bineînţeles, erau de ajuns ca să zdruncine echilibrul unei firi sensibile. Şi, deodată, moşteneşte o avere considerabilă. Eşti de acord, cred, că oricine în locul ei şi-ar pierde capul. Acum, fireşte, este adulată, curtată.

  — Deci, speranţele nutrite atâta timp au reînviat cu o şi mai mare intensitate. Adineauri ai auzit-o povestind despre o întâmplare cu un filfizon cu vestă albă: a fost exact aşa cum a descris-o. Faptul acesta îţi dă posibilitatea să-ţi dai seama şi de rest. Cu suspine,. Bileţele, versuri ai toate şansele s-o ademeneşti; iar dacă mai strecori şi o aluzie la scara de mătase, la serenade spanioleşti sau la cine ştie ce alte prostii din câte sunt în genul acesta, poţi să faci cu ea ce doreşti. Am şi făcut o încercare obţinând imediat o întâl-nire secretă. Deşi, deocamdată m-am oprit aici, în aşteptarea unor împrejurări mai favorabile. In orice caz, însă, peste vreo patru zile, o răpesc, orice ar fi. În ajun voi începe preludiul sentimental cu bileţele şi suspine; cânt destul de bine la chitară ca să-mi acompaniez serenadele. Noaptea – o întâlnire în boschet, iar în zori caleaşca va fi gata; o duc până la locul unde mă aşteaptă itrăsura, o aşez şi dispărem. Înţelegi, cred, că nu risc nimic: este absolut majoră şi, pe deasupra, totul se va face la propria ei dorinţă. Iar o dată fugită cu mine, va fi obligată; desigur, să meargă până la capăt. O duc într-o casă săracă, dar de oameni cumsecade – cam la vreo patruzeci de verste de aici, unde va fi adăpostită cu grijă până la cununie şi păzită de orice vizite nedorite; între timp, fără a mai pierde o clipă, aranjez ca nunta să aibă loc cel mult în trei zile – se poate. Bineînţeles, voi avea nevoie de nişte bani; am făcut socoteala că mă voi descurca cu vreo cinci sute de ruble pentru a duce la capăt tot interludiul acesta, dar în această privinţă mi-am pus nădejdea în Egor Ilici: îmi va avansa suma, fără să ştie, fireşte, în ce scop. Ai înţeles acum?

  — Am înţeles. Sunt complet lămurit. Dar spune-mi, te rog, în ce privinţă speri să-ţi fiu de folos?

  — O, în multe, foarte multe privinţe, crede-mă! Altfel nici nu te-aş fi solicitat. Ţi-am spus, doar, că mă bazez pe concursul unei familii respectabile, dar sărace. Dumneata ai să mă ajuţi să mă descurc şi aici şi acolo, şi, în sfârşit, ca martor. Mărturisesc că, fără ajutorul dumitale, voi fi legat pur şi simplu la mâini şi la picioare.

  — Încă o întrebare: de ce alegerea dumitale pentru acest ajutor a căzut tocmai asupra mea – un confident pe care nici nu-l cunoşti, de fapt, întrucât am sosit aici abia de câteva ore?

  — Întrebarea dumitale, mă lămuri Mizinoikov cu zâmbetul cel mai amabil, întrebarea dumitale, mărturisesc sincer, îmi face o deosebită plăcere, pentru că îmi oferă prilejul să-mi exprim toată stima pe care ţi-o port.

  — Mă simt prea onorat!

  — Iată de ce: te-am observat şi te-am studiat oarecum cu prilejul întâlnirii de adineauri. Deşi, mă rog, eşti cam prea înflăcărat şi… Şi. Tânăr încă; dar m-am convins de un lucru: că dacă mi-ai dat cuvântul o dată, pot fi sigur că n-ai să povesteşti nimănui şi am convingerea fermă că ai să-l respecţi – dumneata nu eşti un Obnoskin – una la mână. În al doilea rând: eşti un om cinstit şi nu vei profita de ideea mea în interesul dumitale personal; bineînţeles, afară de cazul când vei voi să cazi la învoială cu mine, tranşând afacerea amiabil. În acest din urmă caz, aş fi dispus poate să-ţi cedez ideea mea, adică pe Tatiana Ivanovna şi să te ajut cu tot zelul la răpirea ei, dar cu condiţia ca, la o lună după cununie, să capăt de la dumneata cincizeci de mii de ruble, în asignate, pentru care dumneata îmi vei da, bineînţeles, o scrisoare de garanţie sub formă de împrumut fără dobândă.

  — Cum, strigai eu, mi-o şi propui?

  — Fireşte, pot să ţi-o cedez, dacă doreşti, dacă ai anumite planuri. Eu pierd, bineînţeles, în acest caz; dar… Ideea îmi aparţine, căci sunt atâtea cazuri când se iau bani pentru o idee. Şi, în sfârşit, în al treilea rând: te-am invitat pe dumneata şi pentru simplul fapt că n-aş avea de unde alege. Iar orice amânare, dat fiind împrejurările de aici, este de neconceput. De altfel, se apropie şi postul Uspeniei, când nu se mai oficiază cununii. Sper că acum eşti pe deplin lămurit?

  — Absolut şi încă o dată mă angajez să-ţi păstrez taina cu toată discreţia; dar refuz cu desăvârşire să-ţi fiu asociat în această chestiune, lucru pe care ţi-l fac cunoscut de pe acum.

  — Dar de ce?

  — Cum, de ce? Am izbucnit eu, dând frâu liber valului de indignare stăpânită în timpul acestei discuţii. Dar cum de nu înţelegi că o asemenea faptă ar fi cu totul necinstită? Să zicem că dumneata ţi-ai făcut o socoteală absolut întemeiată, contând pe debilitatea mintală şi pe mania nefericită a acestei domnişoare; dar singur acest fapt