Tribunalul nu era mai mare decât o sală de clasă. În cele doar cinci sau şase bănci care se aflau la un capăt al sălii stăteau paznici şi temniceri, iar ici şi colo, printre ei, spectatori - membri ai Comitetului Executiv şi oficialităţi atent selecţionate. La celălalt capăt al încăperii stăteau cei trei membri ai completului de judecată, pe scaune cu spătar înalt, la o masă de stejar nelustruită. Deasupra lor atârna o stea mare, roşie, din placaj, suspendată din tavan cu trei fire de sârmă. Pereţii sălii erau albi, la fel ca pereţii celulei lui Leamas.

De fiecare parte a mesei, cu scaunele puţin depărtate de ea, dar îndreptate astfel încât să se afle unul în faţa celuilalt, stăteau doi bărbaţi; unul era de vârstă mijlocie, poate şaizeci de ani, într-un costum negru şi cu o cravată gri, genul de costum care se poartă la bisericile de ţară din Germania. Celălalt era Fiedler.

Leamas stătea în spate, încadrat de doi gardieni. Printre capetele spectatorilor, îl vedea pe Mundt, el însuşi înconjurat de poliţişti, cu părul lui blond, tuns foarte scurt, cu umerii largi acoperiţi de familiara uniformă cenuşie de închisoare. Lui Leamas asta îi sugeră, în mod curios, starea de spirit a tribunalului - sau influenţa lui Fiedler -, faptul că el era îmbrăcat cu hainele personale, în timp ce Mundt era în uniformă de închisoare.

Leamas se aşezase de puţin timp la locul său, când preşedintele tribunalului, care stătea la mijlocul mesei, sună din clopoţel. Sunetul îl făcu să-şi îndrepte atenţia către el, şi îl străbătu un fior când îşi dădu seama că preşedintele e o femeie. Nu putea fi învinovăţit prea tare că nu observase asta înainte. Avea în jur de cincizeci de ani, ochii mici şi era brunetă. Părul era tuns scurt, bărbăteşte, şi purta o tunică închisă la culoare, practică, genul preferat de gospodinele sovietice. Se uită cu atenţie prin încăpere, îi făcu semn din cap unei santinele să închidă uşa, şi se adresă de îndată, fără ceremonie, curţii:

— Cu toţii ştiţi de ce suntem aici. Procedurile sunt secrete, nu uitaţi acest lucru. Acesta este un tribunal convocat de urgenţă de către Comitetul Executiv. Răspundem doar în faţa Comitetului Executiv. O să audiem martorii când o să considerăm că este momentul. Arătă spre Fiedler cu un gest formal. Tovarăşe Fiedler, te rog să începi!

Fiedler se ridică. Înclinând scurt capul către masa completului, scoase din servieta de lângă el un teanc de hârtii legate laolaltă cu un şnur negru.

A vorbit liniştit şi cursiv, cu o modestie pe care Leamas nu i-o văzuse niciodată. Pentru Leamas, totul a fost un spectacol bun, foarte potrivit cu rolul unui individ care, cu regret, îşi spânzură şeful.

*

*      *

— Mai întâi, ar trebui să ştiţi, dacă nu aţi aflat deja, începu Fiedler, că, în ziua în care Comitetul Executiv a primit raportul meu despre acţiunile tovarăşului Mundt, eu am fost arestat, împreună cu dezertorul Leamas. Amândoi am fost închişi şi amândoi… am fost invitaţi, cu o duritate extremă, să mărturisim că această teribilă afacere a fost un complot fascist împotriva unui tovarăş loial.

Puteţi observa, din raportul pe care vi l-am înaintat deja, cum a intrat Leamas în atenţia noastră: noi înşine l-am descoperit, l-am convins să dezerteze şi, în final, l-am adus în Germania Democrată. Nimic n-ar putea demonstra mai limpede imparţialitatea lui Leamas decât acest lucru: că, din motive pe care le voi explica, încă refuză să creadă că Mundt era agent britanic. De aceea, mi se pare ridicol să credem că Leamas este o cursă care ni s-a întins: iniţiativa a fost a noastră, iar mărturia lui Leamas, fragmentară, dar vitală, oferă numai dovada finală dintr-un lung lanţ de indicii care acoperă perioada ultimilor trei ani.

Aveţi în faţa dumneavoastră protocolul scris al acestui caz. Eu nu trebuie să fac altceva decât să interpretez pentru dumneavoastră faptele pe care le cunoaşteţi deja.

Acuzaţia care i se aduce tovarăşului Mundt este: agent al unei puteri imperialiste. Aş fi putut să aduc alte acuzaţii - că a transmis informaţii Serviciului Secret britanic, că şi-a transformat departamentul în lacheul inconştient al unui stat burghez, că a acoperit deliberat grupări revanşarde antipartinice, şi că a acceptat în schimb, drept recompensă, diferite sume în valută străină. Aceste acuzaţii ar deriva din prima; aceea că Hans-Dieter Mundt este agent al unei puteri imperialiste. Pedeapsa pentru această infracţiune este moartea. În codul nostru penal nu există o infracţiune mai gravă, niciuna care să expună statul nostru unor pericole mai mari, nici care să ceară mai multă vigilenţă din partea organelor noastre de partid.

Ajuns aici, Fiedler puse hârtiile jos.

— Tovarăşul Mundt are patruzeci şi doi de ani. Este directorul adjunct al Departamentului pentru Apărarea Poporului. Nu este căsătorit. A fost întotdeauna considerat un tip având calităţi excepţionale, neobosit în a servi interesele Partidului, neîndurător în a le apăra.

O să vă spun câteva amănunte din cariera lui. A fost recrutat în Departament la vârsta de douăzeci şi opt de ani şi a trecut prin instruirea regulamentară. După ce şi-a încheiat perioada de probă, a primit misiuni speciale în ţări scandinave - mai ales în Norvegia, în Suedia şi în Finlanda -, unde a reuşit să stabilească o reţea de informaţii care ducea lupta împotriva agitatorilor fascişti chiar în tabăra duşmană. Şi-a îndeplinit cu bine această sarcină, şi nu există niciun motiv să presupunem că, la vremea respectivă, era altceva decât un zelos membru al acestui Departament. Dar, tovarăşi, să nu uităm aceste legături timpurii cu Scandinavia. Reţelele puse la punct de tovarăşul Mundt imediat după război au constituit scuza, mulţi ani mai târziu, pentru călătoriile în Finlanda şi în Norvegia, unde îndatoririle sale au devenit acoperirea care-i permitea să scoată mii de dolari din bănci străine, în schimbul purtării sale de trădător. Să ne înţelegem foarte clar: tovarăşul Mundt nu a fost victima celor care încearcă să nege argumentele istoriei. La început laşitate, apoi slăbiciune, pe urmă lăcomie - acestea au fost motivele lui; acumularea unei mari averi, visul său. Ca o ironie, sistemul complicat prin care era satisfăcută