de materialul prezentat aici şi de cuvântul colegilor, precum şi din prezentarea personală a dr. Vianu, am înţeles că trebuie să-mi spun şi eu cuvântul ca cetăţean al acestei ţări, făcând parte însă din altă generaţie, care poate se calchiază mai mult cu istoria ţării noastre. Am avut de trecut prin perioade grele, dar niciodată nu s-a pus problema să ne părăsim ţara. Să ştiţi că, cu cât stai în străinătate, cu atât dorul de ţară este mai mare – şi personal am vorbit cu mulţi, făcând parte din comitetul de repatriere, care s-au întors în ţară şi care mi-au spus că nu au mai putut să stea departe de ţară, iubirea faţă de patrie i-a făcut să se întoarcă şi să regrete pasul pe care l-au făcut.

Trebuie să ne gândim la acest aspect: dr. Vianu s-a depărtat de sentimentul patriotic, de a se integra în activitatea de ridicare a ţării noastre – în contextul actual, nici n-ar fi trebuit să ne ocupăm de această chestiune, ci doar de refacerea ţării noastre. Vorbesc în numele cadrelor didactice din institutul nostru: cu toţii ... [ilizibil] această poziţie a dr. Vianu, care efectiv nu face cinste ... [ilizibil], înţelegem efortul care trebuie depus pentru ridicarea ţării noastre. Noi ne dăm seama că locul nostru este aici, înţelegem că acesta este un patriotism socialist şi că nu ne vom abate de la drumul nostru.

Prof. dr. M. Voiculescu

În ansamblul celor auzite în referat, consider că este vorba de un act total incalificabil, foarte greu de înţeles de orice om adevărat, orice patriot cetăţean care se simte legat de pământul acesta, de seva din care a crescut, de acest pământ de care ne simţim legaţi de mii de fire, complet ancoraţi – istoric, geografic, geologic – cu toate problemele tectonice pe care ni le pune acest pământ, dar care este al strămoşilor noştri, pe care ei l-au apărat mii de ani cu plugul, cu arma, cu cuvântul şi cu condeiul. A-l părăsi, a-l ponegri constituie nu numai un act de ingratitudine, ci un act de trădare, de foarte mare trădare. Şi, ca totdeauna, eu voi înfiera astfel de acte şi mă desolidarizez total şi condamn asemenea acte.

Prof. dr. V. Predescu

Vreau să spun de la început că nu a existat între mine şi dr. Vianu nici un fel de diferende, confruntări de opinii care să se soldeze cu atitudini de acestea schismatice. Vreau să vă încredinţez că am slujit, aşa cum am putut, la formarea de psihiatri şi numai un om profund rău intenţionat, cu rea voinţă – ceea ce îmi provoacă sentimente foarte sfâşietoare – nu putea să nu vadă progresele mari în cadrul acestei specialităţi.

Psihiatria se predă de 110 ani şi, datorită strădaniei acestui colectiv, a apărut primul tratat de psihiatrie, care nu este adevărat că poate fi calificat cu termenii pe care şi-a permis să mi-o scrie – nu mă refer la părerea sa despre mine, mă refer la oprobriul nedrept faţă de lucrările noastre. Pot să vă pun la dispoziţie să citiţi scrisorile elogioase ale unor somităţi ale medicinii mondiale – Pierre Bruchet ş.a. Vreau să cunoaşteţi şi dvs. adevărul: capitolele scrise de dr. Vianu erau sub orice nivel. I le-am dat înapoi. A spus că nu a ştiut că în planificarea cursului, la început, era prevăzut nivelul acesta. Şi să recunoască dr. Vianu – nu acum, când o vrea el, oglinda conştiinţei lui – decizia care i-am dat-o în ultimă instanţă. „Mergi înainte în această direcţie, la acest nivel, să fie publicate, să fii prim autor, să ai capitole de curs“ – aşa i-am spus.

L-am întrebat dacă vrea să se ocupe de această ... [ilizibil] făcut poteci şi în alte părţi. A avut absolut toate condiţiile, nu l-am stingherit cu nimic, în nici un fel de publicaţie, dacă a vrut să-şi etaleze vreo concepţie în psihiatrie, nu l-am împiedicat ... [ilizibil], de ce acuză pe alţii.

Această specialitate care abia se zărea a ajuns azi că fie pe primul plan dintre toate specialităţile medicale, figurează în planul de dezvoltare de lungă durată, pe cinci ani, aprobat de consiliul sanitar, în care se prevăd o serie de colective, care să cuprindă tot ceea ce se gândeşte la ora actuală în domeniul psihiatric ca direcţie problematică de asistenţă, de concepţie, de cercetare şi de dezvoltare în viitor a acestei specialităţi – este un document public care trebuie să fie tipărit de Ministerul Sănătăţii. Aşa stau lucrurile. Desigur, probabil că dr. Vianu, declanşând această discuţie şi dând şah profesorului de la catedră, a vrut să mă angajeze pe mine într-o discuţie cu dânsul personal. Nu i-am promis acest lucru, n-am făcut-o şi am spus ceea ce am spus şi aici, lucrurile s-au precipitat de maniera în care se ştie, am spus să facă abstracţie de mine ca om, ca profesor – alţii să-şi spună părerea, desigur, dacă rămâneam pe mâna lui să fiu calificat, ar fi fost jale. Eu mă străduiam să creez o şcoală. Aceasta nu înseamnă monopol, înseamnă recunoaşterea unei munci, şi nu numai a mea, dar a tuturor celor de la catedră care au pus umărul la dezvoltarea psihiatriei. N-am putut realiza toate dezideratele, le vom realiza în pas cu dezvoltarea asistenţei medicale din ţara noastră, în funcţie de posibilităţile pe care le vom avea, militând şi atenţionând în permanenţă că trebuie făcut mai mult în domeniul asistenţei bolilor psihice. În ceea priveşte concepţia, desigur că pot fi emise diverse păreri. Noi avem o concepţie sănătoasă, care ţine cont de ceea ce este modern şi de achiziţii în psihiatrie şi care nu se avântă în mod cu totul hazardat ca să facă un fel de antipsihiatrie, către care