— Uite că te-am şi prins! Se înflăcăra Mizincikov. Nici o grijă, prevăzusem obiecţiunea dumitale. Dar în primul rând şi acesta este lucrul esenţial: unchiul dumitale nu a cerut-o încă oficial în căsătorie; prin urmare, am tot dreptul să ignorez faptul că cineva intenţionează să i-o dea de nevastă; pe de altă parte, notează, te rog, că am conceput această afacere cu trei săptămâni în urmă, când nu ştiam absolut nimic despre intenţiile celor de aici; şi, de aceea, mă simt absolut loial în faţa lui din punct de vederes moral, ba chiar, dacă stăm să judecăm bine, nu sunt eu acela care îi răpesc logodnica, cu care – notează şi acest lucru – am şi avut o întâlnire secretă noaptea în boschetul din parc. Şi, în sfârşit, dă-mi voie, n-ai fost chiar dumneata revoltat acum câ-teva clipe pe motivul că unchiul dumitale este silit să se însoare cu Tatiana Ivanovna, iar acum, deodată, mă pomenesc că tot dumneata ai devenit apărătorul acestei căsătorii şi vorbeşti despre o ofensă, o jignire pe care aş aduce-o onoarei de familie! Păi eu, dimpotrivă, îi fac unchiului dumitale cel mai mare serviciu: îl salvez – dumneata trebuie să înţelegi acest lucru! El priveşte cu dezgust această eventuală căsătorie, unde mai pui că iubeşte o altă persoană! Ce fel de soţie i-ar putea fi Tatiana Ivanovna? De altfel şi ea ar fi nefericită cu dânsul, pentru că, orice ai spune, va trebui să fie stăpânită şi ţinută în frâu, ca să nu mai cocheteze cu orice tânăr. Dar dacă o răpesc şi încă în timpul nopţii, nici o generăleasă, nici un Foma Fomici nu mai au nimic de făcut. Ar fi prea de tot să aduci înapoi o logodnică fugită cu altul în ajunul cununiei. Nu fac eu în felul acesta un bun serviciu, un adevărat bine lui Egor Ilici?

  Recunosc, aceste din urmă consideraţii şi argumente au avut asupra mea un efect hotărâtor.

  — Dar ce se întâmplă dacă el o va cere în căsătorie chiar mâine? Obiectai eu – atunci va fi prea târziu: ea va deveni formal logodnica lui.

  — Bineînţeles că va fi prea târziu! Dar tocmai în acest sens trebuie să acţionăm ca să nu se întâmple aşa ceva. De ce crezi că am recurs la concursul dumitale? Singur n-aş putea să mă descurc, iar împreună, cu forţe unite, aranjăm în aşa fel, încât Egor Ilici să nu facă această cerere în căsătorie. Lucrul acesta trebuie împiedicat cu orice preţ, chiar dacă va fi nevoie să recurgem la o soluţie drastică, aplicând, de pildă, o bătaie zdravănă lui Foma Fomici, pentru a sustrage atenţia tuturor, încât să nu le mai ardă de nuntă. Bineînţeles, vom folosi acest mijloc numai în caz extrem; am dat doar un exemplu. Iată sub ce raport contez eu pe dumneata.

  — Încă o singură şi ultimă întrebare: în afară de mine, n-ai mai împărtăşit nimănui planul dumitale?

  Mizincikov se scarpină la ceafă şi schiţă o strâmbătură acră.

  — Recunosc, mărturisi el, că întrebarea aceasta e ca o pilulă amară pentru mine. Tocmai aici e buba, că mi-am dezvăluit şi altcuiva ideea… Într-un cuvânt, am dat în gropi, am făcut o prostie gogonată! Şi cui crezi c-am împărtăşit-o? Lui Obnoskin! Nici până azi nu pot pricepe cum de am putut să fac o asemenea tâmpenie. Crede-mă, nu-mi dau seama de loc cum s-a întâmplat! Îmi tot dădea târcoale; nu-l cunoşteam încă bine şi când m-a străfulgerat această inspiraţie, înfierbântat cum eram, într-o stare de nemaipomenită febrilitate şi totuşi conştient că voi avea nevoie de un ajutor, m-am adresat lui Obnoskin… O greşeală de neiertat, de neiertat, ce să spun!

  — Ei şi cum a reacţionat Obnoskin?

  — A acceptat cu entuziasm din capul locului, apoi, chiar a doua zi, dis-de-dimineaţă, a dispărut. Cam peste vreo trei zile a apărut din nou, împreună cu mămiţică-sa. Cu mine n-a schimbat nici o vorbă, ba chiar mă evită de atunci, de parcă s-ar teme de ceva. Mi-am dat seama imediat cum stă chestia. Iar maică-sa e o pramatie care a trecut, vorba ceea, prin ciur şi sită. O cunoşteam mai de demult. El a pus-o, desigur, la curent cu planul meu.

  Acum, tac şi aştept; ei mă tot spionează şi situaţia e cam încordată… Tocmai de aceea mă şi grăbesc.

  — Şi la ce anume te aştepţi din partea lor?

  — Mare lucru, desigur, nu vor fi în stare să facă, dar că o să-mi joace o festă – de asta nu mă îndoiesc. Îmi vor pretinde, bineînţeles, bani pentru discreţie şi pentru ajutor: aştept din clipă în clipă… Dar prea mult nu pot să dau şi nici nu mă gân-desc să le dau – sunt hotărât; mai mult de trei mii în asignate mi-ar fi cu neputinţă. Păi, judecă şi dumneata: trei mii rezervaţi pentru ei, cinci sute în monedă pentru cununie, întrucât, orice ar fi, unchiului trebuie să-i restitui toată suma; unde mai pui că am şi nişte datorii vechi; pe urmă şi surorii mele trebuie să-i avansez o sumă, cât de cât. Ce mai rămâne din suta de mii? Mă ruinez!… De altfel, uitasem să-ţi spun că Obnoskinii au spălat putina.

  — Au plecat? Întrebai eu intrigat la culme.

  — Adineauri, după ceai; dracu să-i ia! Mâine, parcă îi văd, o să-şi facă din nou apariţia. Ei, ce zici, accepţi propunerea mea?

  — Mărturisesc, am răspuns eu stânjenit, că nici nu ştiu ce să-ţi spun. E o chestiune prea delicată… Am să păstrez, fireşte, secretul; eu nu sunt Obnoskin; dar… Aş spune să nu contezi pe mine.

  — Văd, se îmbufna Mizincikov, ridicându-se de pe scaun, că nu te-ai săturat încă de Foma Fomici şi de bunica şi că, deşi ţii mult la bunul şi nobilul dumitale unchi, n-ai înţeles îndeajuns la ce