Nu trebuie să vă mai spun că ultima persoană care să fie suspectată de spionaj este şeful secţiei de contraspionaj. Ideea este atât de abominabilă, atât de melodramatică, încât puţini ar nutri-o, darămite să o şi pună în practică! Mărturisesc că eu însumi m-am făcut vinovat de o excesivă lipsă de tragere de inimă, înainte de a ajunge la o astfel de concluzie, aparent imposibilă. A fost o greşeală.

Dar, tovarăşi, mărturia decisivă a ajuns în mâinile noastre. Propun să chemăm acum acest martor. S-a răsucit, aruncându-şi privirea spre fundul sălii. Aduceţi-l pe Leamas!

*

*      *

Gardienii care-l flancau se ridicară, iar Leamas o porni de-a lungul rândului, până la intervalul improvizat, nu mai lat de vreo şaizeci de centimetri, care se întindea până în mijlocul sălii. Unul dintre gardieni îi spuse că trebuie să stea cu faţa la masă. Fiedler stătea în picioare, la aproximativ doi metri. Întâi i se adresă preşedinta:

— Martorul să ne spună cum se numeşte, ceru ea.

— Alec Leamas.

— Ce vârstă aveţi?

— Cincizeci de ani.

— Sunteţi căsătorit?

— Nu.

— Dar aţi fost.

— Acum nu sunt căsătorit.

— Ce meserie aveţi?

— Sunt ajutor de bibliotecar.

Fiedler interveni furios:

— Înainte de asta ai fost angajat de Serviciul de Informaţii britanic, nu-i aşa? se răsti el scurt.

— Aşa este. Până anul trecut.

— Tribunalul a citit raportul care conţine interogatoriul tău, continuă Fiedler. Vreau să le povesteşti din nou despre conversaţia pe care ai avut-o cu Peter Guillam cândva în mai, anul trecut.

— Adică atunci când am vorbit despre Mundt?

— Da.

— Ţi-am spus. Eram la Centru, la biroul din Londra - sediul nostru din Cambridge Circus. Am dat nas în nas cu Peter pe hol. Ştiam că este implicat în cazul Fennan şi l-am întrebat ce se întâmplase cu George Smiley. Pe urmă, am continuat să discutăm despre Dieter Frey, care a murit, şi despre Mundt, care era amestecat în chestia asta. Peter credea că Maston - Maston răspundea efectiv de caz atunci - nu voise ca Mundt să fie prins.

— Cum ai interpretat acest lucru? întrebă Fiedler.

— Ştiam că Maston făcuse varză cazul Fennan. Am presupus că nu voia să scormonească rahatul, dacă Mundt ar fi apărut la Old Bailey{14}.

— Dacă Mundt ar fi fost prins, ar fi fost pus sub acuzaţie conform legii? interveni preşedinta.

— Depinde cine îl prindea. Dacă l-ar fi prins poliţia, ar fi raportat la Ministerul de Interne. După asta, nicio putere din lume nu ar fi putut împiedica punerea lui sub acuzaţie.

— Şi ce s-ar fi întâmplat dacă l-ar fi prins Serviciul tău? întrebă Fiedler.

— A, asta-i o cu totul altă problemă. Presupun că, fie ar fi fost interogat şi pe urmă ar fi încercat să facă schimb: el pentru unu sau doi dintre oamenii noştri aflaţi în închisoare aici; fie i-ar fi dat un bilet.

— Ce înseamnă asta?

— S-ar fi descotorosit de el.

— L-ar fi lichidat? Acum Fiedler punea toate întrebările, iar membrii tribunalului scriau conştiincios în dosarele din faţa lor.

— Nu ştiu ce ar fi făcut. N-am fost niciodată amestecat în jocul ăsta.

— Nu ar fi fost posibil să fi încercat să-l recruteze ca agent?

— Ba da, dar nu au reuşit.

— De unde ştii?

— Ei, pentru numele lui Dumnezeu, ţi-am spus şi ţi-am repetat-o de nenumărate ori! Nu sunt un nimeni, un executant nenorocit… Am fost şeful Organizaţiei din Berlin timp de patru ani. Dacă Mundt ar fi fost dintre oamenii noştri, aş fi ştiut. N-aş fi avut cum să nu aflu.

— Exact!

Fiedler părea mulţumit de acest răspuns, încrezător poate că ceilalţi membri din completul de judecată nu sunt satisfăcuţi. Apoi, atenţia lui se îndreptă spre operaţiunea Bulgărele de Zăpadă; îl plimbă pe Leamas din nou prin complexitatea măsurilor speciale de securitate care stau la baza circulaţiei dosarului, pomenind scrisorile către banca din Copenhaga şi cea din Helsinki şi singurul răspuns pe care îl primise Leamas. Adresându-se tribunalului, Fiedler comentă:

— Nu am primit niciun răspuns de la Helsinki. Nu ştiu de ce. Dar o să recapitulez pentru dumneavoastră. Leamas a depus bani la banca din Copenhaga pe 15 iunie. Printre documentele din faţa dumneavoastră se află facsimilul unei scrisori de la Banca Regală Scandinavă, adresată lui Robert Lang. Robert Lang este numele pe care l-a folosit Leamas ca să deschidă contul de la Copenhaga. Din acea scrisoare (numărul doisprezece din dosarele dumneavoastră), veţi vedea că toată suma - zece mii de dolari - a fost retrasă de cosemnatarul contului o săptămână mai târziu. Îmi închipui, continuă Fiedler arătând din cap spre chipul încremenit al lui Mundt, aflat în primul rând, că acuzatul nu poate contesta că a fost la Copenhaga pe 21 iunie, angajat într-o activitate secretă din partea serviciului nostru, Abteilung. Se opri puţin, apoi continuă: Vizita lui Leamas la Helsinki - a doua vizită pe care a făcut-o ca să depună bani - a avut loc în jur de 24 septembrie. Ridicând glasul, se întoarse şi se uită direct la Mundt. Pe 3 octombrie, tovarăşul Mundt a făcut o călătorie clandestină în Finlanda - încă o dată, chipurile, în interesul Abteilung.

Iarăşi tăcere. Fiedler se răsuci încet şi se adresă încă o dată tribunalului. Cu o voce deopotrivă supusă şi ameninţătoare, întrebă:

— Te plângi că dovezile sunt indirecte? Îţi mai amintesc un lucru. Se întoarse spre Leamas. Martor, în timpul activităţilor tale în Berlin te-ai asociat cu Karl Riemeck, fost secretar al Comitetului Executiv al Partidului Socialist Unit. Care a fost natura asocierii?

— A fost agentul meu, până când oamenii lui Mundt l-au împuşcat.

— Exact! A fost împuşcat de oamenii lui Mundt. Unul dintre mulţii spioni lichidaţi în mod sumar de tovarăşul Mundt înainte să poată fi interogaţi. Dar înainte să fie împuşcat de oamenii lui Mundt, a fost agent al Serviciului Secret britanic?

Leamas confirmă cu o mişcare din cap.

— Te rog să descrii întâlnirea lui Riemeck cu acela căruia îi spui Control.

— Control a venit la Berlin de la Londra ca să-l vadă pe Karl. Karl era unul dintre cei mai productivi agenţi pe care-i aveam, cred, iar Control voia să-l cunoască.

Fiedler interveni:

— Era şi unul dintre cei mai de încredere?

— Da, o, da! Cei de la Londra îl iubeau pe Karl; nu putea face nimic rău. Când a sosit Control,