Coloniile celorlalţi greci au avut un caracter diferit şi au exercitat o cu totul altă influenţă asupra Italiei. Neîndoielnic, nici ei nu au dispreţuit agricultura şi cuceririle teritoriale; nu era propriu mentalităţii elenilor, cel puţin după ce au atins dezvoltarea lor deplină, să se mulţumească, precum fenicienii, cu întemeierea de factorii în ţara barbară. Dar toate aceste oraşe au fost întemeiate mai ales în vederea comerţului şi, în consecinţă, spre deosebire de cele aheene, au fost amplasate alături de cele mai bune porturi şi locuri de debarcare. Originea, ocazia şi epoca acestor întemeieri au fost foarte diferite; totuşi, s-a statornicit între ele, cum nu s-a întîmplat în liga oraşelor aheene, o anumită comunitate de acţiune – în toate oraşele s-a folosit, în general, alfabetul grecesc recent şi ele au conservat un caracter doric în limba lor, care s-a răspîndit şi în oraşele care, precum Cumae, de exemplu, au vorbit la origine dialectul fluid al ionienilor. Aceste aşezări au devenit, în moduri foarte diverse, de o importanţă mai mare sau mai mică pentru Italia; este suficient să amintim aici pe acelea care au determinat într-un mod hotărîtor destinele populaţiei italice, Tarentumul doric şi Cumae ionică. Dintre toate coloniile greceşti ale Italiei, Tarentumului i-a revenit rolul cel mai strălucitor. Portul său excelent, unicul utilizabil pe întreaga coastă de sud, a transformat acest oraş în antrepozitul natural al comerţului din Italia de Sud şi, în oarecare măsură, chiar în acela al circulaţiei mărfurilor pe Adriatica. Pescuitul prodigios în golful său, producerea şi prelucrarea lînii sale alese, ca şi vopsirea acesteia cu purpura tarentină, care a putut rivaliza cu cea din Tyr – ambele industrii încetăţenite aici din Miletul Asiei Mici –, au solicitat mii de mîini de lucru şi au adăugat exportul comerţului de tranzit. Monedele bătute la Tarentum într-un număr mai mare decît în orice alt loc al Italiei greceşti, ele fiind destul de frecvent din aur, atestă şi astăzi, indubitabil, caracterul activ şi extins al comerţului tarentin. Relaţiile comerciale ale Tarentumului trebuie să se fi extins chiar în epoca în care aceasta încă îşi disputa cu Sybaris locul întîi între coloniile din Italia de Sud. Se pare însă că tarentinii n-au urmărit niciodată cu eforturi permanente şi norocoase lărgirea consistentă a teritoriului lor, precum coloniile aheene.

Dacă colonia greacă situată în extremitatea orientală a Italiei s-a ridicat atît de repede şi atît de grandioasă, oraşele situate mai spre nord, în vecinătatea Vezuviului, au atins o prosperitate mai modestă. Aici, locuitorii din Cumae au trecut de pe binecuvîntata insulă Aenaria (Ischia) pe continent şi au înălţat pe o colină un al doilea oraş, situat în imediata vecinătate a mării, de unde au fondat apoi portul Dikaearchia (mai tîrziu, Puteoli), oraşele Partenope şi Neapolis. Ei au trăit, ca toţi locuitorii coloniilor calcidice în general, după legile pe care le-a emis Charondas din Catana (în jurul anului 100, 650), sub o constituţie democratică, moderată însă datorită unui cens foarte ridicat, care a conferit puterea unui consiliu ales din rîndurile celor mai bogaţi. Această constituţie s-a dovedit viabilă, îndepărtînd în general de oraşele respective pericolul tiraniei unui uzurpator sau al sărăciei. Despre relaţiile externe ale grecilor din Campania ştim foarte puţin. Ei s-au limitat, fie din necesitate, fie prin libera alegere, la un teritoriu şi mai îngust decît cel al tarentinilor; necucerind şi neasuprind indigenii, ci stabilind cu aceştia relaţii comerciale paşnice, şi-au creat pentru ei înşişi o situaţie prosperă şi au ocupat primul loc în rîndul misionarilor civilizaţiei greceşti în Italia.

În timp ce de ambele părţi ale strîmtorii Region, pe continent, pe întreaga coastă de sud şi de vest pînă la Vezuviu şi pe jumătatea mai mare a Siciliei, se întindeau teritoriile greceşti, coasta occidentală a Italiei de la nord de Vezuviu şi întreaga coastă orientală s-au aflat într-o situaţie cu totul diferită. Nici o aşezare greacă nu se ridică pe ţărmul italic al Adriaticii, fapt care se leagă neîndoielnic de numărul redus şi de importanţa secundară a coloniilor greceşti de pe malul iliric opus şi din numeroasele insule adiacente. Ce-i drept, două oraşe considerabile, Epidamnus sau Dyrrhachion (azi Durazzo) – 127, 627 – şi Apollonia (lîngă Avlona) – 167, 587 – au fost întemeiate pe coasta cea mai apropiată de Grecia încă din timpul regilor; mai la nord însă, cu excepţia coloniei nesemnificative de pe insula Corcyra-Neagră (Curzola), întemeiată în jurul anului 174 (580), nu putem semnala existenţa nici unei aşezări greceşti vechi. Încă nu s-a explicat îndeajuns de temeinic de ce colonizarea greacă a fost aşa de săracă tocmai în aceste ţinuturi. Natura însăşi pare să-i fi îndrumat pe eleni tocmai în această direcţie; de fapt, din timpurile cele mai îndepărtate au existat căi comerciale permanente, care, pornind de la Corint şi, înainte de toate, de la colonia de pe Corcyra, întemeiată la puţin timp după Roma, în jurul anului 44 (710), îşi aveau antrepozitele pe coasta italică, în oraşele de la gurile Padului, Spina şi Hatria. Furtunile Mării Adriatice, inospitalitatea, cel puţin a coastelor ilirice, sălbăticia indigenilor nu sînt suficiente pentru a explica această stare de lucruri. Pentru Italia, faptul că elementele de civilizaţie venite din Orient nu şi-au exercitat mai întîi influenţa asupra ţinuturilor sale orientale, ci au ajuns aici numai prin intermediul celor occidentale a avut însă consecinţe dintre cele mai semnificative. Însuşi comerţul adriatic desfăşurat de Corint şi de Corcyra a fost împărţit cu cel mai estic oraş comercial din Grecia Mare, Tarentumul doric, care, deţinînd Hydrusul (Otranto), a stăpînit intrarea în Marea Adriatică dinspre partea italică. Întrucît pe coasta de est, exceptînd porturile de la gurile Padului, nu existau în vremurile acelea emporii care merită să fie amintite – înflorirea Anconei se petrece într-o epocă mult ulterioară, iar dezvoltarea Brundisiumului chiar mai tîrziu –, este verosimilă ipoteza că navigatorii din Epidamnos şi Apollonia