persoană este o fiinţă excepţională şi demnă de iubire, e greu. Foarte greu. Indiferent câţi alţii au murit înainte, buni, răi sau necunoscuţi.

Am sunat-o pe Cecelia în seara aceea şi în seara următoare şi încă o dată după aceea. Pe urmă n-am mai sunat.

 

 

77.

 

A mai trecut o lună. R.A. Dwight, şeful editurii Dogbite Press, mi-a scris şi m-a rugat să fac o prefaţă pentru un volum Keesing, Poezii alese. Keesing, ajutat de propria-i moarte, urma în sfârşit să fie oarecum recunoscut şi undeva dincolo de Australia.

Apoi a sunat Cecelia.

– Hank, mă duc la San Francisco să mă întâlnesc cu R.A. Dwight. Am nişte fotografii de-ale lui Bill şi nişte texte inedite. Vreau să i le arăt şi lui Dwight ca să putem decide ce e de publicat. Dar, mai întâi, aş vrea să mă opresc în L.A. pentru o zi sau două.

Poţi să mă aştepţi la aeroport?

– Sigur că da, poţi să stai la mine, Cecelia.

– Mulţumesc foarte mult. Mi-a dat ora sosirii. M-am apucat să curăţ WC-ul, am frecat cadă şi am schimbat aşternuturile de pat.

Cecelia a sosit cu avionul de ora 10, mult prea matinal pentru mine, însă arăta bine, deşi un pic cam plinuţă. Era voinică, scundă, părea de prin Midwest, curăţică foc. Bărbaţii se uitau după ea, avea un mod aparte de a-şi mişca fundul; părea viguros, un pic ameninţător şi sexy.

Am aşteptat bagajele la bar. Cecelia n-a băut.

Şi-a luat un suc de portocale.

– Îmi plac la nebunie aeroporturile şi pasagerii. Ţie nu?

– Nu, mie nu-mi plac.

– Oamenii par aşa interesanţi!

– Au mai mulţi bani decât cei care călătoresc cu trenul său autobuzul.

– Am trecut peste Marele Canion venind încoace.

– Da, asta-i ruta.

– Chelneriţele astea poartă fuste atât de scurte! la uite, poţi să le vezi chiloţii.

– Iau bacşişuri bune. Toate au apartamente proprietate personală şi maşini scumpe.

– Lumea din avion a fost aşa drăguţă! Tipul care a stat lângă mine s-a oferit să-mi cumpere ceva de băut.

– Hai să-ţi luăm bagajul.

– Dwight mi-a telefonat să-mi spună că a primit prefaţa ta la volumul lui Bill. Mi-a citit fragmente din ea la telefon. Mi s-a părut minunată. Vreau să-ţi mulţumesc.

– Nu-i nevoie.

– Nu ştiu cum să te răsplătesc.

– Eşti sigură că nu vrei ceva de băut?

– Beau rar. Poate mai târziu.

– Ce preferi? Am să cumpăr ceva pentru acasă. Vreau să te simţi bine şi să fii relaxată.

– Sunt sigură că Bill ne priveşte de sus acum şi e fericit.

– Crezi?

– Da!

Am luat bagajele şi ne-am îndreptat spre parcare.

 

 

78.

 

În seara aia, am reuşit s-o fac pe Cecelia să bea 2-3 pahare. A uitat de ea şi şi-a încrucişat picioarele mai sus, aşa că m-am putut bucura de priveliştea unei bucăţi ca lumea de carne. Durabilă. O vacă de femeie - ţâţe de vacă, ochi de vacă. Putea să ducă mult. Bill avusese ochi bun.

Era împotriva uciderii animalelor, era vegetariană. Cred că din cauză că avea deja destulă carne pe ea. Totul era frumos, mi-a zis, avem toată frumuseţea asta în lume şi n-avem altceva de făcut decât să întindem mâna şi s-o atingem, era toată a noastră, aşteptându-ne s-o luăm.

– Ai dreptate, Cecelia. Mai bea un pahar.

– Mă face să ameţesc.

– Şi ce e rău în asta, că eşti puţin ameţită? Cecelia şi-a încrucişat iarăşi picioarele şi i-am zărit o clipă coapsele. Le-am văzut până sus.

Bill, n-ai cum s-o mai foloseşti acum. Ai fost un poet bun, Bill. Dar, ce naiba, ai lăsat în urmă mai mult cur decât scrieri de-ale tale. Şi scrisul tău n-a avut niciodată pulpe.

Cecelia a mai băut un pahar, apoi s-a oprit. Eu am continuat.

De unde veneau toate femeile? Sursa părea inepuizabilă. Fiecare dintre ele era unică, diferită. Pizdele lor erau diferite, săruturile, ţâţele lor erau diferite, dar nici un bărbat nu le putea avea pe toate, erau prea multe, încrucişându-şi cracii, înnebunindu-i pe bărbaţi. Ce mai ospăţ!

– Vreau să merg la plajă. O să mă duci tu,

Hank?

– În seara asta?

– Nu, nu în seara asta. Înainte să plec, oricând.

– Bine.

Cecelia a vorbit despre cum fuseseră exploataţi indienii americani. Apoi mi-a zis că scria, dar nici-odată nu arătase cuiva ce scria, păstra totul într-un carnet. Bill o încurajase şi o ajutase în multe privinţe. Ea îl ajutase pe Bill să-şi ia diploma. Desigur, faptul că Bill luptase în Coreea, fiind puşcaş marin, fusese de folos. Întotdeauna existase problema codeinei, dintotdeauna se drogase. Ea îl ameninţase mereu că îl părăseşte, dar degeaba. Acum...

– Bea asta, Cecelia. O să te ajute să uiţi. I-am turnat un pahar mare.

– Oh, n-am să pot bea toată asta!

– Încrucişează-ţi picioarele mai sus, lasă-mă să le văd mai bine.

– Bill nu mi-a vorbit niciodată aşa. Am continuat să beau. Cecelia a continuat să vorbească. După o vreme, n-am mai ascultat. S-a făcut miezul nopţii şi apoi a trecut.

– Ascultă, Cecelia, hai să mergem în pat. Sunt distrus.

M-am dus în dormitor, m-am dezbrăcat şi m-am băgat sub aşternut. Am auzit-o trecând pe lângă mine, apoi intrând în baie. Am închis lumina din dormitor. A ieşit curând din baie şi am simţit-o cum se urcă în cealaltă parte a patului.

– Noapte bună, Cecelia, am zis.

Am tras-o spre mine. Era goală. Dumnezeule, m-am gândit. Ne-am sărutat. Săruta foarte bine. A fost unul lung, fierbinte.

– Cecelia?

– Da.

– Am să te fut altă dată. M-am întors şi am adormit.

 

 

79.

 

Bobby şi Valerie au trecut pe la mine şi le-am făcut tuturor cunoştinţă.

– Valerie şi cu mine o să ne luăm o vacanţă, o să închiriem un apartament la malul mării, în Manhattan Beach, a zis Bobby. Ce-ar fi să veniţi şi voi? Am putea plăti jumi-juma chiria. Sunt două dormitoare.

– Nu, Bobby, nu cred că e cazul.

– Ah, Hank, te rog, a zis Cecelia. Îmi place la nebunie oceanul! Dacă o să mergem acolo, chiar o să beau cu tine. Promit!

– Bine, Cecelia.

– În regulă, a zis Bobby. Plecăm în seara asta. Venim să vă luăm pe la şase. O să cinăm împreună.

– Sună chiar foarte bine, a zis Cecelia.

– E distractiv să mănânci cu Hank, a zis Valerie. Ultima oară când am