mai primitoare, şi se alinta mai mult ca niciodată, iar contrastul între cuvintele ei şăgalnice şi chiorăiturile lor argotice îmi sfâşia inima. După o cină rapidă la care aceşti ţopârlani de suburbie nu scăpară nici o ocazie ca să-şi etaleze grosolănia, ea-i luă în primire senzual şi îi aduse fiecăruia omagiul gurii ei. Să-ţi spun că brutele profitară de acest chilipir: îşi puseră în minte s-o sodomizeze pe infirmiera mea. Degeaba se opuse ea, ei scoaseră un brici pe care i-l puseră la gât şi o siliră să se execute. Farsa se transformase în oroare. În timp ce oficiau, o pălmuiau şi o trăgeau de păr. Şi râdeau, strigându-i ororile pe care imaginarul masculin le-a putut născoci ca să le înjosească pe femei. Odată violul consumat, mă răsturnară de pe scaun, îmi agitară picioarele ca pe nişte foarfece, mă obligară să mă scol în picioare, prinzându-mă de fiecare dată când cădeam.

- Scoate-ţi serviciul din trei piese, arată ce-ţi mai rămâne, urlau ei excitându-se cu mari plesnituri.

Deşi mă aşteptam la orice, eram distrus ca şi cum brusc mi s-ar fi prezentat în toată urâţenia sa răul absolut. Nu puteam crede ce mi se întâmpla şi m-aşteptam la ce e mai rău. N-aveam puterea nici să-i insult, nici măcar să dau drumul groaznicului geamăt de care mi-era plină gura. Biet scarabeu căzut pe spate, pedalând din cioturile lui, schelălăiam: "Lăsaţi-mă, vă rog, duceţi-vă". Ne-ar fi tratat cu mai multă consideraţie, vai, dacă Rebecca i-ar fi pus s-o plătească ca pe o târfă. Dar această ofrandă fără bani trezise în creierul lor de barbari cele mai rele instincte. Şi devastau metodic cu lovituri de cizmă şi de brici apartamentul, smulgând etajerele şi perdelele, spărgând vesela, oglinzile, geamurile, spintecând saltelele, găurind dulapurile, sfâşiind tapetul, răsturnând mesele şi, ca să termine, luând cu ei toţi banii lichizi de care dispuneam şi câteva obiecte de valoare. Şi Rebecca ce crezi că făcea? Curva plângea prăbuşită pe jos, cu un ochi învineţit, cu hainele de pe ea rupte, cu picioarele tremurând, zgâlţâite de spasme şi repeta între două hohote: "E din vina ta, totu-i din vina ta, mereu va fi vina ta". Astfel îmi petreceam zilele în aşteptarea festelor rele pe care soţia mea le născocea ca să se răzbune. Într-o dimineaţă, mă trezii în semiobscuritate: perdelele erau trase, pe o uşă era întins un giulgiu şi pe o masă ardeau două candelabre. O cruce neagră, una din acele scârnave cruci de cimitir, îmi era pusă între mâini iar Rebecca plângea încet lângă pat. Angoasat de această atmosferă funebră, o întrebai:

- Ce se petrece?

- Sst, făcu ea, ai murit aseară, te priveghez.

- Am murit...?

- Da, de-o embolie cerebrală în timpul nopţii, o să fii pus în coşciug peste-o oră. Atunci, paralizat de groază, impresionat de punerea în scenă, urlai până ce leşinai în timp ce metresa mea izbucnea într-un râs sălbatic.

Instituise de asemenea un întreg sistem de pedepse şi vexaţiuni după cum mă socotea docil sau nu. De exemplu, neglija să mă spele şi să mă transporte timp de o săptămână, lăsându-mă să mă scald în propriile-mi excremente. Şi de fiecare dată când trecea pe lângă mine, îşi astupa nasul, îmi spunea "Pute-a căcat", împuţiciune" şi aştepta să mă umplu de escare şi de plăgi, ca mirosul să devină într-atât de insuportabil încât s-o incomodeze chiar şi pe ea. Sau mă înfometa timp de două, trei zile, neconcedându-mi decât câteva pahare de apă. În timpul îngrijirilor, se prefăcea că e neîndemânatică, se amuza să reînceapă de cinci sau şase ori aceeaşi injecţie, rupând uneori acul în dermă. De fiecare dată, trebuia să îndur supliciile fără să crâcnesc.

Îţi mai aminteşti poate: ieri mă lăudam că, pe vremea splendorii mele, îl ridicasem pe fiul meu împotriva Rebbecăi; în mod curios, în ciuda blocadei pe care-o făcea în jurul meu, soţia mea nu-i interzisese niciodată celui mic să mă viziteze; legăturile mele cu el slăbiseră de altfel, imaginea tatălui atotputernic se scorojise în mintea lui după accident. Se uita acum la mine cu o vagă milă şi, văzându-mă maltratat, prin acel automatism de puşti care-i adulează pe cei puternici, îşi îndreptă întreaga afecţiune asupra Rebeccăi. Matthieu, aşa îl cheamă, tocmai împlinise treisprezece ani, bărbatul şi copilul îşi disputau încă acest corp în plină creştere în care pubertatea îşi afirma deja drepturile. Într-o seară pe când lua masa cu noi - înainte de a pleca înapoi la mamă-sa -, Rebecca s-a dedat asupra lui la o veritabilă întreprindere de seducţie. Îmbrăcată cu o rochie ultrascurtă şi cu un decolteu ultragiant, nu înceta să-l ia de mână, să-l aţâţe etalându-şi farmecele sub nasul lui. Fulminam:

- Termini odată să-l exciţi pe ăsta mic?

Dar ce n-am spus? Atât a aşteptat ca să acţioneze.

- Sărman trunchi împuţit, gândac pe rotile, nu vezi decât răul peste tot. Uită-te la taică-tău, Matthieu, e atât de obsedat de sex încât pentru el toate sunt murdare şi dubioase.

- E-adevărat, aprobă băiatul, acasă n-a vorbit niciodată decât de sex.

- Vrei într-adevăr să-l excit pe-acest băiat, vrei să-ţi arăt de ce sunt în stare? Matthieu, sărută-mă pe gură.

Adolescentul rânji mai întâi uitându-se la mine, apoi, in curajat de Rebecca, liniştit de infirmitatea mea, se execută.

Urmarea o bănuieşti: natura nouă de tot nu întârzie să se trezească la fiul meu în ciuda ruşinii pe care o încerca.

-Oh, ce drăguţ bastonel se simte aici, susura Rebecca, privindu-i pulpele, ce dezvoltat pare!

- Destul, strigai eu.

- Nu-l asculta, spunea Rebecca încet, subliniindu-mi nebunirea prin stăpânirea de sine a ei, vrea să te ţină copil dar tu numai eşti un copil, Matthieu, eşti un adult acum, poţi s-o dovedeşti spunându-i nu tatălui tău.

Excitat de această zgripţuroaică, fiul meu mă măsura din priviri cu dispreţ.

- Matthieu, du-te acasă, te aşteaptă maică-ta.

- Taci din gură, suflă el, n-ai nici un drept să-mi dai ordine, nu mai sunt un copil, mănâncă şi taci din gură.

Rebecca exulta:

- Eşti magnific, Matthieu. Aşteptam clipa asta cu nerăb dare, întotdeauna