se filmează, iscodesc cu ochii după artişti. Mai înregistrez câteva coroane fastuoase, multe flori de mână. Mobilizare a-ntâia, cam la vreo două sute de persoane. Fireşte, intră în inventar şi poliţiştii, calicii adulmecând pomană bogată, curioşii. Oricum, rămân destui fanii Coanei Aurica. Dacă te gândeşti de când s-a retras din viaţa activă, performanţa nu-i de colo.

Nina, gingaşă, minionă, neverosimil de tânără, pare un ghiocel cernit, polarizând întreaga atenţie. Deux-pièces-ul negru e sic, tradiţionalul voal ţâşneşte involt dintr-o tocă de mătase, cât o cutie de margarină Wiesana. Transferate în alb, ar da mireasă. Aşa, aduce cu Jackie Kennedy la înhumarea lui alde John Fitzgerald.

Alături de ea, afectuoasă şi prevenitoare, Coana Lucica, aia care s-a ajuns şi m-a făcut pitic. Distinsă, nimic de zis, mare doamnă, juri că-i veritabilă, nu ştift. Tipii din Parlament ar putea-o închiria la evenimente de familie, unde se fac şi poze pentru VIP. Dă bine de tot!

Le urmează îndeaproape cuconet între şaizeci şi optzeci de ani. Pălării, râuri de mărgele, ghiuluri. Evantaie şi monturi. Glezne umflate şi cantităţi de odicolon. Aroma policromă ridică ceaţă şi lasă dâre lungi.

Dacă aş fi mai copt, le-aş repera cu nume, adresă şi curriculum vitae pe fostele cliente ale secţiei de moravuri de pe vremea Anei Pauker. Hei rup!... Aşa, le intuiesc doar. E formidabil cum îşi pun amprenta unele meserii! Mai toate lăbărţat grase, gras fardate, giuvaieruri grase. Unghii roşii, excesiv de lungi, simbol în capul lor de respectabilitate şi bunăstare. Altcineva se ocupă de menaj! Privindu-le, îţi dai seama că participă la un eveniment monden de prima mână, în vederea căruia şifonierele au fost îndelung scotocite. În şoaptă, dar nu le stă gura. Au ce-şi povesti. Printre ele, vreo opt-zece gentilomi, aparţinând aceleiaşi epoci. Draibării{78} şi garizii{79} de odinioară. Şi pe ăştia, părul cănit, mustăcioara fină şi costumul la două rânduri, cusut acum patruzeci de ani, îi aduc la numitor comun. De pe nici un deget mic nu lipseşte chevaliera grea, de aur cu monogramă.

Din cauza căldurii şi a supranumerarului de asistenţă, slujba se ţine afară. Trei preoţi, trei colive impunătoare, cât o rotiţă de Trabant. Dacă are televizor în zonă, Coana Aurica e sigur mulţumită.

Începe ceremonia. După cât a cheltuit Nina, durează cel puţin o oră. Trag o privire panoramică. Suntem toţi la posturi. Îmi arunc ochii peste alee, unde Suliţă face paşi mici pe lângă cavou. Dar ăsta e nervos şi în somn. Vreo douăzeci de metri mai la vale, Babuinul fumează rezemând un castan. Îmi pare bine că-l ştiu acolo, te poţi bizui pe el.

Îmi înalţ privirea spre cer. O zi absurd de frumoasă. Frunzele copacilor sclipesc, câte o pasăre îşi clăteşte leneş aripile în urcuşuri line, un fluture zigzaghează deasupra sicriului Coanei Aurica. O pălărie neagră cu voaletă comentează înfiorat:

— Ăsta-i sufletul Aurichii, Doamne iartă-mă!

Mă simt neliniştit. Aş glisa cu plăcere o sută de niscai tărie.

 

 

O mână mică, rece şi lipicioasă mi se strecoară în palmă. Senzaţia mi-e cunoscută. Îmi cobor privirea... La asta chiar nu mă aşteptam! Un cap rotund ca o bilă, o cireaşă de nas şi o pereche de ochelari Optinova. Dorinel îmi dă frumos bună ziua.

— Ce cauţi mă, aici? Iar ai chiulit de la şcoală?

— A venit toată strada.

— Ei şi?

Argumentează suprem:

— Am venit cu trăsura.

— Cu dricul?!

— Îhî. Ştiţi, nu m-am plimbat niciodată cu trăsura. I-am cerut voie domnişoarei Nina şi m-a lăsat să merg cu ea. A fost foarte frumos.

— Cu moarta acolo, împreună?!

— Am avut loc destul. Eram patru persoane şi mai încăpeau.

Copilul ăsta are darul de a mă căpia. Eu mă gândesc la fantome, el, ca o plasatoare de teatru. Are impresia că nu sunt atent şi mă trage de mânecă:

— Ce mai e?

— Voiam să vă spun că Richard Gere e aici.

N-am nimic în mână ca să scap. Inima-mi joacă şotron:

— Eşti sigur?

— Da. S-a mascat cu barbă şi ochelari ca în Scorpionul. Un thriller grozav cu Sharon Stone şi...

— Unde l-ai văzut?

— La Capitol.

— Nu filmul, pe el!

Cu pumnul plin de bomboane — fiinţa asta veşnic mestecă — îmi arată undeva sus, spre clădirile administraţiei:

— Acolo.

— Unde acolo, în cer?

— Mai aproape. În pomul ăla înalt, de lângă acoperiş.

— Cum de l-ai observat?

— Ştiţi, eu nu sunt miop...

— Ştiu, i-o retez agasat, stai în banca a cincea, dar cum l-ai descoperit? Din cauza frunzişului, nu se vede nimic.

— Mă uitam la cuibul de păsărele de sub streaşină. Mi-ar plăcea să am un papagal sau măcar un canar, dar bunica nu mă lasă. Zice că face mizerie...

— Las-o naibii!

— Păi aşa l-am observat pe mafiot... Staţi, că vin şi eu!

Parcă m-ar asculta, dacă i-aş zice nu. O iau la picior. În drum, îi suflu lui Timofte să-l avertizeze pe Suliţă. Bădoiu e gata să se înece cu o bucată de cârnat.

— Ce spui, în pom?! Crezi că ăla micu' a văzut bine?

— N-a visat. Chiar dacă nu-i Gere, cineva e în copac, asta-i important.

— N-am visat, confirmă Dorinel din spatele meu, e Richard Gere în Scorpionul.

Îl scutur zdravăn de umăr:

— Măi, băieţele, nu te ţine după mine că acum nu mai e joacă!

Babuinul a luat-o din loc. Croşetez zbârnâind tot felul de raţionamente. Dacă au căţărat lunetistul în plop, înseamnă că se intenţionează un asasinat. De ce ar asasina-o însă pe Nina, găina cu ouă de aur? Ideea de diversiune se impune.

Îmi explic teoria lui Suliţă. Crispat, masează toate cadrele în perimetrul intrării, lăsând complet descoperită zona în care evoluează Nina. E varianta de care mă temeam. Strigi "Foc!" la Găeşti, ca să scaperi chibritul la Bucureşti. Suliţă mă alungă din mers, ca pe o muscă.

— Ce diversiune, domnule, ce baţi câmpii? De unde era să ştie că băiatul o să vină la cimitir, să se zgâiască după ciori, în loc să-şi vază de carte? Şi de unde ştie că l-a reperat? Ba c-o să şi povestească cui trebuie ce-a văzut!

N-am argumente, dar simt că se comite o greşeală uriaşă.

 

 

Nu-mi vine să cred. E chiar nebun? Nina a rămas în faţa Capelei absolut singură. Indiferent pe ce variantă mergi, n-o