Încerc să mă orientez. Suliţă şi-a desfăşurat oamenii în evantai. La cişmea, lângă intrare, la mormântul lui Petre Ispirescu, până departe, spre cealaltă aripă a administraţiei. Mă apropii de toneta lui Marinaş care asistă năuc la strategia lui Suliţă.

— Ce vrea, dom'le?!

— Aşteaptă să se coacă ăla şi să cadă din pom. Măcar de-ar avea atâta minte să trimită oameni în stradă.

Calculez că e singura cale de a dispărea. Din copac pe acoperiş, apoi pe zidul relativ scund şi de acolo, drept în coşurile ţigăncilor instalate lângă WC-ul cimitirului.

— Dacă-l vezi pe Bădoiu, trimite-l imediat la Capelă. Nina e singură. Mă găseşte acolo.

Un glas mititel cu ochelari Optinova mă ajunge din urmă:

— Îl caut eu, Cap Bob.

Mă răsucesc iritat:

— Tot n-ai plecat?!

Înghite un rest de ceva şi clămpăne din gene:

— Nu ştiu să ajung singur acasă.

Îl iau, chipurile de ureche:

— Florescu Dorinel eşti cel mai mare mincinos din câţi am cunoscut! Să nu te mai văd!

Îi întorc spatele iritat. Numai grija lui n-o aveam!... Slujba e pe sfârşite, se plimbă coliva în jurul Coanei Aurica. Între năsălie şi asistenţă s-a creat un spaţiu care nu-mi place...

Îngheţ! La câţiva metri de Nina, a apărut Panduru. Ene — nicăieri. Pariez că doarme knock-out, pe una din aleile vecine. Faptele încep să se precipite. Ce urmează e ca-n filme. Alea proaste. Relatez şi eu pe secvenţe.

Pe Bădoiu îl recunosc fără să mă întorc. După gâfâit.

— Ce-i la poartă?

— Deocamdată, nimic. Aşteaptă să se manifeste ăla.

— Mai e în pom?

— Dacă nu i-au crescut aripi, e. Mi-a zis puştiul că ai nevoie de mine.

I-l arăt pe Panduru. L-a văzut şi el. Mă întreabă unde e Ene. Îi fac semn că a dispărut. Babuinul face un pas înainte. Intuiesc ce are de gând. Îi cunosc stilul: "Când e groasă, întâi umfli, pe urmă explici. La modus operandi ăsta îi zice nodul gordian." Aşa interpretează Babuinul isprava din Frigia (capitala la Gordium, sunt cult, ce mai!) a lui Alexandru Machidon. Acum, intenţionează să-l imobilizeze pe Panduru. Ca să fie liniştit, întinde mâna spre umărul lui... Un foc de revolver îi întrerupe mişcarea la mijloc. Urmează încă două. Toate din direcţia porţii.

Stupoare, rumoare.

— Ce se întâmplă aici, domnilor?!

Mă întorc reflex spre cel care a lansat întrebarea. E Ţeastă.

Omul pe care-l ştiu, văzut de la trei metri. Tigvă fioroasă. E ultima persoană cu care ţi-ai dori să petreci Revelionul. Altfel, se încadrează perfect în peisaj. Simţi că nu-i flotant, mai acasă la el decât atât nu se poate. Sunt impresii înregistrate în sutimi de secundă, ca şi cravata grena cu monogramă discretă dar distinctă: I.C.

Nu ştiu ce să fac. Că ne aflăm în plină diversiune, nu mai încape îndoială, dar încotro s-o apuci? La poartă-i meci cu gangsterii, iar aici, Nina se află în răsuflarea a doi bandiţi periculoşi. O poţi abandona?!... Pe de altă parte, Ţeastă — după care umblăm cu limba scoasă, Ţeastă — vedeta principală a dosarului până în momentul de faţă, trebuie musai zălogit. Dar dacă te ocupi de el...

Nu, ragazzi, nu ţine mişcarea! Mi-azvârliţi în bătaia undiţei un peşte gras, dar voi vă scufundaţi după scoicuţa cu babană perlă! Eu, unul m-am hotărât, nu mă mişc din loc. Nu riscă Ţeastă să-l luăm la dans{80} numai că se plictiseşte acasă. Scopul e clar.

Vrea să ne scoată din arenă. Lasă aici aer, în vreme ce noi ne angajăm într-un v-aţi-ascunselea printre morminte, bărbatul mizând pe vreo un'şpe trucuri ca să se topească în ceaţă. Ce mai, o vor pe Nina!

Babuinul e mai tranşant. Printre altele, îşi închipuie despre el că are o cazma îndeajuns de cuprinzătoare pentru a putea ţine doi pepeni într-o mână. În consecinţă, pe neaşteptate şi fără să se recomande, îi arde lui Panduru un baros drept în moalele capului. Ăla se mototoleşte din genunchi, n-are timp să pună întrebări. E aut, scos din circulaţie.

Panică, ţipete, consternare. Bădoiu n-a ţinut în viaţa lui cont de părerea altora, scapă ocazia şi acum. Se repede la Ţeastă, drept în beregăţi. Bară! Pe ăsta trebuia să-l lucreze întâi. Factorul surpriză care a funcţionat la Panduru e consumat... Mâna lui Ţeastă ţâşneşte şi-l parfumează cu spray paralizant. Bădoiu se năruie urs grizzli, lângă Panduru. Pare nespus de mirat.

La poarta cimitirului, schimb înverşunat de focuri.

Frumuşică debandadă! Pălării cu voaletă, proxeneţi la pensie, pomanagii, curioşi, cler şi turişti se împrăştie, măturaţi de taifun. Se refugiază pe aleile laterale, se ascund după copaci. Sub un morman de flori, Coana Aurica a rămas singură. S-a dus dracului ceremonia, regia fastuoasă! Nina mă priveşte speriată. O iau de braţ:

— Trebuie să plecăm, rezolvăm mai târziu.

— Cum s-o lăsăm aşa?!

— Nu fuge. Iartă-mă...

Marinaş şi-a abandonat toneta şi-mi sare în ajutor. Cine se mai gândeşte acum la travestiuri? Nici măcar Suliţă, autorul lor, înconjurat de un stat major de gropari. Pică şi Ene; şifonat rău, îsi freacă ceafa. E al doilea şut pe care-l încasează în nici trei zile. Marinaş ia pulsul Babuinului, saltă capul lui Panduru. Ţip:

— Lăsaţi-i pe ăştia! Prindeţi-l pe Ţeastă! A luat-o la dreapta!

E ca şi cum i-aş trimite în Bucureşti, pe stânga. Unde să mai dai de el? Se ascunde după vreun monument, a intrat în vreun cavou, s-a evaporat!

— Domnul cu sprayul paralizant a fugit cu o Mobră!

Dorinel e iar lângă mine. Între degete, ţine un gogoloi de chewing gum. Explică:

— M-am ţinut după el. Avea Mobra în spatele bisericii.

— Pe el, băieţi! Pe poarta mare nu poate ieşi. Încearcă precis pe la Valea Plângerii!

Ene şi Marinaş dispar nălucă. Eu comit una din greşelile alea, de care-ţi aminteşti toată viaţa. Am rămas singur.

Un singur gând! S-o pun pe Nina la adăpost. Îi ţin strâns braţul şi o trag lateral pe lângă copaci. Nu ştiu limpede ce se petrece la poartă, dar o maşină de a noastră tot găsesc. S-o duc la sediu, singurul loc unde se poate afla acum în siguranţă. După aceea vom vedea.

O grăbesc, o târăsc pur şi simplu după mine. Aleargă greu din cauza tocurilor înalte.

— Dă-i dracului de