răsfoi. Printre ultimele ştiri ale ziarelor figura o telegramă din» Las Vegas care relata pe scurt asasinarea lui Blackie Mc Coo.

— Abe, spuse Mircea. de aici te duci direct la amicul tău Micky Sheldon. Caută să afli cît mai multe în legătură cu Ernie Franckfurter. Vezi dacă ştie ceva despre

Blackie Mc Coo. Descoase-l. S-ar putea să obţii informaţii preţioase.

— O. K., boss. O să fie cam greu să-l fac să vorbească Ia ora asta. Din zori şi pînă la prînz, Micky zace în letargie. Pritoceşte vinul băut peste noapte. Dar am să încerc.

Mircea se uită la ceas.

— Acum e şase şi jumătate. La unsprezece ne întilnim la barul Baltimore, pe Madison Avenue.

Mircea trecu la volanul Lincoln-ului.

— Unde te las, Abe ?

— In East Side, Micky stă în mansarda unei cocioabe de pe Allen Street.

În drumul său spre Manhattan, Mircea avu grijă să ocolească pe mai multe străzi lăturalnice. Voia să vadă dacă nu e urmărit. Liniştit oarecum în această privinţă, traversă Podul Brooklyn, lăsă pe Abe lingă City Hall, apoi se angaja pe Broadway. Opri aproape de 14 th Street şi intră într-o cabină telefonică.

Formă unul din numerele lui Narcotic Bureau. îi răspunse un glas suav cu profesională eficienţă.

— Hello !

— Hello ! luaţi notă, Miss. Operaţi urgent, o descindere la Hotelul-cazino

El Morocco...

Mircea curmă brusc restul frazei...

De unul din pereţii laterali de sticlă ai cabinei se re-zemase un tip cu pălărie trasă pe ochi, care citea un ziar. O mustaţă englezească — falsă poate — se lăsa ca o streaşină deasupra gurii cu buze subţiri. Tipul purta haine gris-fer.

— La ce oră spuneţi că pleacă primul avion spre Las Vegas ? întrebă

Mircea, schimbînd brusc sensul convorbirii.

Făcu o pauză ca şi cînd ar fi aşteptat răspunsul.

— Atunci reţineţi două locuri pe numele Iui Herbert Stevenson. Lăsă telefonul în furcă.

împinse uşa cabinei şi ieşi pe trotuar. Tipul rezemat de cabină îşi continua lectura.

Cînd Mircea se urcă în automobil, individul ridică ochii pe deasupra ziarului.

 

Lincoln-ul porni, încadrîndu-se în coloana de maşini, cşre se îndreptau spre nord, Mircea se mai uită o dată prin retrovizor la tipul cu ziarul. Acesta intra tocmai în cabină,

Mircea se întrebă dacă numărul pe care îl formase, chemând pe cei de la Narcotic Bureau, fusese identificat de insul rezemat de cabină. Oamenii cu urechea formată pot reconstitui lesne un număr de telefon după zgomotul făcut de disc. Dacă se afla că încercase să contacteze poliţia, era pierdut.

O sudoare rece îi perlă fruntea. Se uită din nou prin retrovizor. Un

Chevrolet verde îl urma îndeaproape. La volan un individ cu ochelari negri.

Mircea coti brusc la dreapta pe 47 th Street.

Un fluierat strident de poliţie îl făcu să se oprească la marginea trotuarului. Puţin deprins cu circulaţia din Manhattan şi emoţionat de maşina care părea să-l urmărească, se angajase împotriva sensului unic de pe acea stradă. Se alese cu o amendă grasă şi cu o aspră observaţie din partea agentului de circulaţie. Respiră însă uşurat. Tipul cu ochelari de la volanuL Qheurolet-ului îşi continuase drumul pe Broadway.

Mircea făcu drumul întors şi îşi trase maşina în primul loc liber dintr-un şir de automobile parcate la trotuar, îşi şterse cu batista sudoarea de pe frunte şi îşi aprinsese o ţigară.

Se uită la ceas. Peste un sfert de oră avea întîlnire cu Abe.

*

* *

 

Mircea sosi punctual la Ballimore.

Abe însă i-o luase înainte. îl aştepta la o masă mică, lingă tejgheaua barului. Comandase un Martini, pe care-l savura plin de încîntare.

Mircea se aşeză pe un scaun liber şi comandă un Cour-voisier.

— Am veşti mari, boss, zise Abe, după ce sorbi o ultimă înghiţitură de Martini. Am aflat de la Micky nişte chestii uluitoare. Ca să ajung însă acolo, a trebuit să-l bag cu capul în apă rece. Numai aşa l-am trezit din beţie.

— Şi ce-ai aflat ?

— Ernie Franckfurter şi cu Blackie Mc Coo au participat acum zece ani la spargerea unei bănci din Grand Junction, Colorado. în timpul atacului săvirşit în plină zi. au fost ucişi un paznic şi un casier. Ernie şi cu tovarăşii săi au reuşit să dispară, cu o pradă de peste două sute de mii de dolari. Poliţia federală i-a urmărit fără succes aproape un an. în urma unui denunţ anonim, a reuşit să le pună mina în ceafă. A urmat un proces care a făcut atunci mare vilvă. Doi martori ai acuzării au pierit victime ale unor accidente, în ajunul procesului. Ceilalţi martori, intimidaţi, n-au mai îndrăznit să apară în faţa tribunalului. Acuzaţii au fost achitaţi din lipsă de probe.

Mircea îşi muie buzele în paharul cu coniac, s— Interesant ! Foarte interesant ! rosti el. Şi în anii care au urmat, ce s-a mai întîmplat ?

— Nu s-a mai întîmplat nimic. Ernie şi Blackie spălaţi de învinuirile ce li se aduseseră au devenit cetăţeni respectabili, cu ocupaţii onorabile.

— Va să zică, după zece ani, reluă Mircea, Ernie şi Blackie au renunţat pentru cîteva zile la ocupaţiile lor „onorabile" pentru a participa la răpirea şi asasinarea lui Reggie. Nu ţi se pare ciudat, Abe ?

— Da şi nu. Erau în joc şaizeci de milioane de dolari: Miza merita riscul.

— Ai aflat şi numele celorlalţi participanţi la atacul asupra Băncii ?

— Nu. Dar nu e greu să le aflu. Ziarele de acum zece ani au făcut mare vîlvă în jurul acestui caz.

— Fă-mi rost de aceste ziare, Abe..

— O.K., boss.

— în cît timp mi le aduci ? Abe se uită la ceasul de mînă.

— în maximum trei ore. Cunosc nişte reporteri. Pentru cîţiva dolari, îmi aduc pe tavă întreaga colecţie.

— La drum, Abe.

Abe se ridică de la masă.

— Mă găseşti, la vilă, continuă Mircea.

După plecarea lui Abe dădu peste cap două pahare cu apă. în prezenţa locotenentului său se simţea obligat să bea numai alcool. Prinzi la un restaurant italienesc din Greenwich Village — continuând tradiţia' lui Ceno- vese, mare amator de bucătărie italienească, Se înapoie la Elmsford fără să se grăbească.

De cînd sosise la Baltimore, oamenii