lui Landis se ţineau de el ca scaiul. Dar iui Mircea nu-i mai-păsa. Se afla pe drumul cel bun. Acesta era esenţialul.

îndată ce ajunse acasă, se retrase în dormitor. Se dezbrăcă şi se culcă.imediat. Dormi greu, fără vise. Frămîn-tările din ultimele zile îl doborîseră.

 

*

* *

 

Abe îşi făcu apariţia, la ora patru, cu un vraf de ziare. Abia le ducea.

Trezit din somn, Mircea începu să le răsfoiască. Curiozitatea şi emoţia îl asaltau în egală măsură. Compară mutrele bărbaţilor din fotografia sa cu instantaneele luate de poliţi celor patru membri ai bandei lui Ernie, după capturarea acestora.

— Este exact ceea ce mă aşteptam, spuse el. Uită-te şi tu. Oamenii din bandă figurează şi în fotografia noastră. Toţi patru. Ei, ce zici ?

Abe se scărpina în creştet.

— într-adevăr-, mi se pare şi mie ciudat. Au reconstituit banda după zece ani.

— Eşti sigur că- în cursul acestor zece ani n-au mai dat şi alte lovituri ?

întrebă Mircea.

— Micky mi-a declarat că Ernie ducea — cel puţin aparent — o viaţă exemplară.

— Poate că avea o existenţă dublă.

— N-aş crede, rosti Abe. Ce rost avea să rişte totul, repetînd experienţa tristă de la Grand Junction, cînd cîştigurile lui de la garaj erau foarte mari şi mai ales lipsite de orice primejdie.

Mircea reciti cu voce tare numele celorlalţi doi membri din banda lui

Ernie.

— Ralph Williams şi Irving Flaschman. Trebuie să dam neapărat de ei, Abe.

— Cam încurcată treabă, boss.

— La organizaţie nu putem apela. Avem duşmani puternici în Mafie, Abe.

Nu ne putem bizui decît pe noi.

Abe îşi împreună gînditor braţele.

— Ernie la Chicago. Blackie la Las Vegas. Pentru Williams şi Flanschman va trebui să răscolim America.

— Şi asta în trei zile.

Abe trînti o înjurătură tipic italienească.

în clipa aceea se deschise uşa şi noul valet al lui Mircea, un flăcău roşcovan, pistruiat, care răspundea la numele de Sam anunţă cu glas subţire, de falset :

— Mr. Bolence, boss. L-am poftit în bibliotecă.

Spre deosebire de Pedro, care avea toate aparenţele unui servitor stilat, eforturile lui Sam de a imita manierele unui valet englez deveneau uneori de-a dreptul groteşti. Oricît s-ar fi străduit, nu izbutea să ascundă sub această spoială gesturile brusce de tough guy.

Pe Mircea îl amuzau sforţările de elev silitor ale lui Sam, care la douăzeci de ani neîmpliniţi avea totuşi glorioase state de serviciu în Mafie.

— Bine, Sam, cobor îndată, spuse el.

Se îmbrăcă la repezeală. Era nerăbdător să afle noutăţi de la Bolence, singurul om din sferele înalte ale organizaţiei care-i mai arăta simpatie. Dacă era sinceră, rămînea de văzut. în orice caz, în faimosul dosar de la Palermo, Bolence figura printre prietenii lui Genovese.

Abe rămase în dormitor, spre a mai căuta prin jurnale indicii care să-i pună pe urmele lui Williams şi ale lui Flaschman.

Cînd coborî în bibliotecă, avu surpriza să constate că Bolence nu era singur. îl însoţise în această vizită Anti-nous, unul dintre căpeteniile Mafiei din Statele Unite. Mircea îl recunoscuse de îndată. Extrem de fotogenic. Antinous era replica fidelă a fotografiei din dosarul Genovese. Deşi împlinise treizeci de ani, nu părea să fi depăşit douăzeci. Trăsăturile regulate, nasul grecesc, bărbia rotundă dădeau chipului său o puritate clasică.

Această înfăţişare îi atribuise de altfel numele — la început sub formă de poreclă — al lui Antinous.

Mircea se întrebă de ce Sam nu îl anunţase că Bolence era însoţit. Poate că şi această întîlnire făcea parte din încercările la care era supus, spre a-i stabili adevărata identitate.

Antinous îl măsură de sus pînă jos, apoi îi întinse mîna :

— Ce mai faci, Vincenzo ?

— Hello, Antinous !

Îi rostise numele cu cel mai firesc şi familiar ton, ca şi cum abia ieri s-ar fi despărţit.

Se întoarse spre Bolence. care stătea în picioare in dreptul ferestrei, şi îi privea cu amuzat interes.

— Hello, Jack ! De ce nu v-aţi tratat cu cîte un whisky ? Tu cunoşti obiceiurile casei.

Antinous îşi scutură un fir de praf de pe reverul impecabilei sale haine de shantung.,

— Ardeam ele curiozitate să te văd, Vincenzo. Mi s-au spus despre noul tău chip lucruri extraordinare. Ştiam că Butler, doctorul nostru este un as,

dar nu mi-am închipuit că poate face minuni. Dacă te-aş fi întîlnit pe stradă,

nu te-aş fi recunoscut. Butler trebuie să'fi fost foarte mulţumit de opera sa.

— Mulţumirea lui nu a egalat-o în nici un caz pe a mea, replică Mircea, trecînd la dulapul bar. Graţie lui sînt astăzi alt om. Nu m-au mai deranjat nici oamenii din F.B.I. şi nici anumiţi prieteni d n Cosa Noslra.

Oferi un pahar cu whisky vizitatorilor.

— N-ai reuşit totuşi să-ţi păstrezi multă vreme in-cognito-ul, spuse

Antinous după ce-şi degustă băutura..

— S-au găsit binevoitori care să mă identifice, replică Mircea. Pentru ei un Vincenzo Genovese ascuns sub o înfăţişare de împrumut însemna o ameninţare permanentă.

Raţionamentul său făcu impresie asupra lui Antinous, care-l privi cu oarecare simpatie.

— In orice caz, dragul meu, continuă Mircea, trebuie să-ţi mulţumesc fiindcă ai avut curajul să vii să mă vezi;

— Socoteşti că e un act de curaj ?

— Desigur, replică Mircea. Am devenit compromiţător.

— Dramatizezi lucrurile, replică Antinous.

— Să fim serioşi, prietene. Dacă nu aş fi fost suspectat, nu mi s-ar fi făcut afrontul de a mi se ridica, fără nici o explicaţie, conducerea sectorului.

-— Eşti nedrept, răspunse Antinous. Fuga ta în Sicilia ne-a obligat să luăm măsuri. Nu puteam lăsa descoperit un sector atît de important.

— Lăsasem în locul meu pe Abe Macchia şi pe Reggie Lascalzo.

Antinous zîmbi cu dispreţ :

— Ai văzut de ce au fost în stare. Cum au rămas de capul lor au făcut să dispară cîteva zeci de milioane. Eşti de acord, cred. că nu-i puteam lăsa să opereze ca în junglă. Preluarea conducerii sectorului de către Landis nu reprezintă decît un interimat.

— Tot ce pot să spun e că acest Landis a început să mă enerveze. Ca şi

Barracuda, de altfel, replică Mircea tăios.

Antinous surîse iarăşi :

— Iţi cunosc reputaţia. E primejdios să te enerveze cineva. Ţi-aş recomanda totuşi să nu te legi nici de Landis şi nici de Barracuda,