orice temă, într-o clipă îţi descrie obiectul. Un adevărat talent! Pentru măicuţa, de ziua ei onomastică, a ticluit o dedicaţie în stihuri atât de grozavă, încât am rămas toţi cu gurile căscate: a pus şi din mitologie şi cum zboară muzele, încât, ştii, se vedea până şi asta… Cum naiba îi zice? Rotunjimea formei – într-un cuvânt, totul era potrivit în rimă. Foma a corectat-o. Eu, bineînţeles, n-am nimic împotrivă, ba chiar mă declar mulţumit. Lasă-l să compună, numai să nu facă vreo poznă. Eu, frate Grigori, îţi spun ca un părinte. A aflat despre treaba asta Foma, i-a citit versurile, a spus cuvinte de laudă, iar de-atunci l^a luat ca să-i citească din cărţi şi să-i copieze hârtii • – într-un cuvânt, l-a instruit. E drept ce spune el că Foma s-a purtat ca un adevărat binefăcător. În felul acesta, ştii, s-a născut în capul lui şi un romantism înălţător şi sentimentul independenţei – toate astea mi le-a explicat Foma, dar eu, ce-i drept, am cam uitat; deşi, mărturisesc, am vrut şi fără amestecul lui Foma să-l eliberez. E cam jenant, oarecum! Însă Foma se împotriveşte: zice că are nevoie de el, l-a îndrăgit grozav; ba îmi spune că, pentru mine, ca boier, e o cinste să am printre iobagii mei oameni care compun versuri; cică „au existat undeva nişte baroni cu asemenea obiceiuri şi că ar fi un semn de viaţă en grqnd”. Mi-am zis, dacă e en grand, en grand să fie! Am început şi eu, frate, să-l respect, înţelegi?… Numai că, de la o vreme, are nişte purtări, Dumnezeu ştie… Ce-i mai rău, de când cu versurile, ' şi-a cam luat nasul la purtare, încât nici nu catadicseşte să stea de vorbă cu slugile de la conac. Nu te supăra, Grigori, îţi vorbesc ca un părinte. A făgăduit să se însoare încă iarna trecută: avem aici o fetişcană la curte, Matriona îi zice, o fată foarte drăguţă, ştii, cinstită, muncitoare, plină de viaţă. Şi uite că acum nu mai vrea s-o ia, n-o vrea şi pace; refuză categoric. I s-o fi urcat la cap, ori s-a gândit, poate, să se facă mai întâi celebru şi după aceea să caute o altă partidă, nu ştiu nici eu.

  — Mai mult după sfatul lui Foma Fomici, strecură Vidopleasov, fiindcă dumnealui îmi este binefăcătorul cel adevărat…

  — Bineînţeles, se putea fără amestecul lui Foma Fomici? Am izbucnit fără voie.

  — Lasă, dragul meu, nu despre asta e vorba acum! Mă întrerupse numaidecât unchiul, numai ce să vezi? Cei din curte nu-l mai lasă de loc în pace. Fata aceea, bună de gură şi isteaţă foc, i-a aţâţat pe toţi împotriva lui: îl zădărăsc, îl huiduie, până şi băieţii din curte îl socot un măscărici…

  — Mai mult din pricina Matrionei, zise Vidopleasov, „ pentru că e o muiere proastă fără pereche şi aşa a fost de când o ştiu, ba are şi o fire nestăpânită, din pricina ei am ajuns într-un asemenea manier să trăiesc zile amare.

  — De, frate Grigori, eu te-am prevenit doar, continuă unchiul privindii-l cu dojana pe Vidopleasov. Să vezi, Serghei, i-au ticluit o scârnăvie în rimă cu numele lui. De atunci vine mereu să mi se plângă, se milogeşte să-i schimbăm cumva numele, pentru care a avut şi înainte destule necazuri, cică din cauză că nu sună bine…

  — E un nume fără nobleţe, strecură Vidopleasov.

  — Tu să taci, Grigori! Foma a aprobat şi el… Adică nu că a aprobat, dar să vezi ce argumente are: în caz dacă va avea prilej să-şi publice versurile, după cum proiectează Foma, un asemenea nume ar putea să-i strice, nu-i aşa? •

  — Va să zică, intenţionează să le publice chiar, unchiule?

  — Da, frate. E un lucru hotărât. Se va tipări în contul meu şi pe copertă va sta scris: iobag al cutăruia, iar în predoslovie va fi exprimată recunoştinţa autorului faţă de Foma pentru toată învăţătura cu care l-a luminat. Cartea va fi dedicată lui Foma, care s-a şi apucat să scrie un Cuvânt înainte. Ei bine, închipuieşte-ţi ce impresie o să facă, dacă pe copertă va sta scris: „Compuneri de Vidopleasov”…

  — Bocetele lui Vidopleasov”, îl corectă acesta.

  — Ei vezi, cu atât mai rău, dacă e vorba de bocete! Gân-deşte-te ce nume: Vidopleasov! Lezează orice sentiment delicat, asta o spune şi Foma. Iar toţi aceşti critici se zice că sunt tare zurlii şi una-două te iau în zeflemea; Brambeus, de pildă… Lor nu le pasă de nimic! Ar fi în stare să-şi bată joc de el numai pentru nume; o să-l frece în aşa hal, încât praful se va alege de el, nu-i aşa? De aceea, îl povăţuiam: dinspre mine, pune şi tu orice nume vrei pe versurile tale, nu ştiu cum se cheamă, pseudonim sau altcumva, în orice caz, se termină cu nim. Dar nu-i vine la socoteală nici aşa, cică să dau poruncă tuturor slugilor de la conac să-i spună „de-a pururi pe numele cel nou, aşa încât, potrivit cu talentul meu, zice, să port şi eu un nume mai nobil…”

  — Mă prind că te-ai învoit, unchiule. <

  — De, frate Serioja, numai ca să scap de gura lor, să nu ne mai ciondănim, mi-am zis: fie cum vrea el! Ştii, am avut din cauza asta o mică neînţelegere cu Foma. Şi de atunci nu se mai isprăveşte: în fiecare săptămână alege un alt nume şi tot nişte nume gingaşe, delicate: Oleandrov, Tiulpanov *… Adă-ţi aminte, Grigori, mai întâi ai cerut să te botezăm „Credinciosul” —, Grigori Credinciosul”; pe urmă nu ţi-a fost nici ţie pe plac, pentru că s-a găsit un guguman care i-a potrivit rima „Ticălosul”. Ai venit cu jalba, drept care gugumanul a fost pedepsit. Două săp-tămâni după aceea, ai căutat un alt nume – câte n-ai mai născocit până acum!

  — Şi, în cele din urmă, ţi-a dat prin minte să te numim „Ulanov”. Spune şi tu, frate, dacă poate fi