ceva mai tâmpit decât Ulanov? Am consimţit şi la asta, dând a doua poruncă să ţi se schimbe numele în Ulanov. Numai aşa, dragul meu, adăugă unchiul către mine, ca să scap de belea. Trei zile ai umblat ca „Ulanov”. Toţi pereţii, toate pervazurile din boschet le-ai împestriţat semnând cu creionul: „Ulanov”. A trebuit după aceea să-l dăm din nou cu vopsea. Un top de hârtie olandeză ai stricat cu semnături: „Ulanov, probă de condei; Ulanov, probă de condei”. Dar nici aşa nu ţi-a mers: au găsit ei rimă potrivită: „Gugumanov”. Nu vreau să mi se zică Gugumanov – şi iar schimbarea numelui! Ei, ce nume ţi-ai mai ales, spune, că eu am şi uitat!

  — Tanţev*, răspunse Vidopleasov, dacă e vorba că aşa mi-e sortit, ca prin numele meu să dănţuiesc la voia altora, să fie cel puţin înnobilat după moda străină: Tanţev.

  — Exact, Tanţev; am fost de acord, frate Serghei, fie şi aşa. Numai că de data asta i-au născocit o asemenea rimă, încât nici nu-ţi vine s-o rosteşti! Astăzi îl văd că vine iar să-mi comunice vreo nouă născocire, pesemne. Pun rămăşag că a şi pregătit un nume nou. Aşa-i sau nu, Grigori? Recunoaşte!

  ♦ De la tiulpan (în lb. Rusă) – lalea. *♦ De la taneţ (în lb. Rusă) – dans.

  — E adevărat că de mult am vrut să supun înălţimii-voastre noul meu nume, înnobilat.

  — Zi, care-i acela?

  — Essbuketov.

  — Şi nu ţi-e ruşine, nu ţi-e ruşine, Grigori? Un nume luat după articole de parfumerie! Şi te mai pretinzi om deştept! Îmi închipui cât ţi-ai bătut capul ca să-l născoceşti! Şi doar e scris pe sticluţe de parfum.

  — Să-mi fie cu iertare, unchiule, îngânai în şoaptă, nu vezi că ai de-a face cu un prost, un tâmpit fără pereche?

  — Ce să fac, frate dragă? Ripostă şi unchiul în şoaptă. Toţi într-un glas mă asigură că e deştept şi că e plin de însuşiri alese…

  — Dar trimite-l odată la plimbare, pentru Dumnezeu!

  — Ascultă, Grigori! N-am timp acuma să mai stau de vorbă cu tine, crede-mă! Se rugă unchiul cu glas umil, de parcă se temea până şi de Vidopleasov. Gândeşte-te şi tu, am eu timp să mă ocup de reclamaţiile tale acum? Zici că iar te-au jignit cu ceva? Bine: îţi dau cuvântul meu de onoare că mâine voi lămuri totul, dar acum du-te sănătos… Ia stai puţin! Ce face Foma Fomici?

  — Se pregătea de culcare pentru odihnă. Mi-a poruncit că dacă întreabă cineva de dumnealui, să răspund că în noaptea asta are de gând să-şi facă mai îndelung rugăciunea.

  — Hm! Ei bine, poţi să pleci acum, poţi să te duci! Să vezi, Serioja, el e mereu prin preajma lui Foma, încât mă cam tem şi de el. De altfel şi slugile de la conac tot din cauza asta nu-l prea au la inimă, că umblă cu pâra şi zâzania, şoptind vrute şi nevrute la urechea lui Foma. Acum a plecat cu binişorul, iar mâine parcă-l văd că mă pârăşte cu cine ştie ce! Or, tocmai izbutisem să aranjez cum e mai bine lucrurile, încât sunt aproape liniştit… Mă grăbeam să vin la tine. În sfârşit, sunt din nou cu tine! Rosti el cu emoţie, strângându-mi mâna. Mărturisesc, dragul meu, că la un moment dat credeam că te-ai supărat de-a binelea şi vrei s-o ştergi. Am pus chiar să te păzească. In sfârşit, slavă Domnului că totul s-a terminat cu bine! Dar ce zici de Gavrilă, cum s-a comportat adineauri? Chiar şi Falalei, ba şi tu – toţi deopotrivă! Ei acum, slavă Domnului, slavă Domnului! In sfârşit, vom sta de vorbă după pofta inimii. Faţă de tine pot să-mi descarc sufletul. Tu, Serioja, să nu pleci. Numai pe tine te am, pe tine şi pe Korovkin.

  — Dă-mi voie, unchiule, aş vrea sa ştiu şi eu ce anume ai aranjat şi la ce mă pot aştepta după cele întâmplate? Mărturisesc că mă simt complet aiurit, pur şi simplu îmi plesneşte capul de durere.

  — Dar al meu crezi că e teafăr? De vreo jumătate de an încoace, frăţioare, mi se învârte ca o morişcă, sărmanul meu cap! Dar acum, slavă Domnului, totul e în ordine! Întâi şi întâi, am fost iertat, m-au iertat de tot, cu fel de fel de condiţii, bineînţeles; în schimb, aproape că nu mă mai tem de nimic. Şi pe Saşenka au iertat-o. Ce zici de Saşa, bravo ei!… Ce fetiţă, Saşa asta! O inimă înflăcărată! A cam întrecut măsura, dar are un suflet de aur! Sunt mândru de copila asta, Serioja! Fie ca harul Domnului s-o ocrotească pururea. Şi pe tine te-au iertat şi încă ştii cum? Poţi să faci tot ce pofteşti, să umbli prin toate încăperile şi prin parc, chiar de faţă cu oaspeţi – într-un cuvânt, tot ce pofteşti; numai cu o singură condiţie: să nu scoţi o vorbă mâine în prezenţa măicuţei şi a lui Foma Fomici; e o condiţie obligatorie, adică absolut nici un cuvânt – m-am jurat eu pentru tine – ci doar să asculţi ce vorbesc cei mari… Am vrut adică să spun: să asculţi ce vorbesc ceilalţi. Spuneau că eşti încă prea tânăr. Nu te supăra, Serghei, dar eşti într-adevăr încă tânăr… Acelaşi lucru susţine şi Anna Nilovna…

  Desigur, eram încă foarte tânăr şi am dovedit-o numaidecât, izbucnind de indignare la auzul acestor condiţii umilitoare.

  — Ascultă, unchiule, strigai eu aproape sufocându-mă, să-mi spui un singur lucru ca să mă liniştesc: nu cumva mă aflu într-o adevărată casă de nebuni?

  — Ei vezi, dragul meu, ai şi apucat-o pe panta criticii! Nu eşti în stare să te stăpâneşti, se întrista unchiul. De unde ţi s-a năzărit cu casa de nebuni? Fireşte, a fost o mică enervare de ambele părţi şi asta-i tot. Dar n-ai să negi, dragul meu, că şi tu te-ai purtat cam prea de tot! Ţi-aduci aminte ce i-ai trântit – şi asta unui