— Asemenea oameni n-au vârstă respectabilă, unchiule.

  — Aici, ai cam sărit peste cal, dragul meu! Asta aduce a liberalism! Nici eu nu mă dau în lături de la un liberalism raţional, ba chiar îmi place să fiu liber cugetător, dar ceea ce spui tu acum întrece orice măsură. Pur şi simplu mă uimeşti, Serghei.

  — Nu te supăra, unchiule, îmi recunosc vina, dar sunt vinovat faţă de dumneata. În ce-l priveşte însă pe Foma Fomici al dumitale.

  — Poftim, chiar aşa – al dumitale! Nu trebuie să-l judeci prea aspru, dragul meu: e mizantrop din fire şi are o sensibilitate bolnăvicioasă, atâta tot! N-ai ce să pretinzi de la el. In schimb, e un suflet nobil, cel mai nobil dintre toţi oamenii câţi am cunoscut! N-ai fost chiar tu martor adineauri? Pur şi simplu radia lumină. Că mai face din când în când tot felul de marafeturi şi bazaconii, nu merită să dai atenţie. Cui nu i se întâmplă aşa ceva?

  — Ba dimpotrivă, unchiule, aş vrea să ştiu cui i se întâmplă aşa ceva?

  — Ei şi tu, acum, o ţii una şi bună! Îţi lipseşte puţină bunătate şi mărinimie. Nu ştii să ierţi, Serioja…!

  — Bine, bine, unchiule! Să lăsăm asta. Spune-mi, ai văzut-o pe Nastasia Evgrafovna?

  — De, frate, tocmai din cauza ei s-a stârnit toată tărăşenia asta. Uite ce-i, Serioja şi în primul rând lucrul cel mai important: am hotărât cu toţii ca mâine să-l felicităm pe Foma de ziua naşterii, pentru că mâine e într-adevăr ziua lui de naştere. Saşurka e o copilă bună şi inimoasă, dar ea greşeşte; o să mergem cu toţii în grup, încă înainte de liturghie, cât mai devreme. Iliuşa îi va spune o poezie, să-i meargă drept la inimă – într-un cuvânt, să-l măgulească. Bine ar fi ca şi tu, Serioja, să vii să-l feliciţi împreună cu noi! Poate că în felul acesta te va ierta de tot. Căci tare bine ar fi să vă ştiu împăcaţi! Uită, frate, jignirea, că doar şi tu l-ai jignit… E un om foarte de treabă şi merită tot respectul!

  — Unchiule! Unchiule! Strigai desperat, pierzând orice răbdare, aveam de vorbit despre o chestiune cât se poate de importantă, iar dumneata… Ştii dumneata, ce se petrece acum cu Nastasia Evgrafovna?

  — Cum să nu ştiu, dragul meu! Dar ce te-a apucat? De ce zbieri aşa? Tocmai din pricina ei s-a şi stârnit adineauri toată povestea. Deşi, la drept vorbind, nu chiar adineauri, ci mai de demult se stârnise. N-am vrut să-ţi spun despre asta până acum, ca să nu te sperii, pentru că ei voiau pur şi simplu s-o dea afară şi mi-au p'retins s-o trimit acasă. Îţi închipui în ce situaţie eram… Dar acum, slavă Domnului! Acum totul e în ordine. Dumnealor, ca să vezi numai – ţie n-am să-ţi ascund nimic – şi-au închipuit că sunt îndrăgostit de Nastenka şi vreau să mă căsătoresc cu ea; într-un cuvânt, că am apucat drumul pierzaniei, pentru că într-adevăr ar fi însemnat să merg la pierzanie: aşa mi-au explicat ei toţi… Şi uite, ca să mă salveze, adică, hotărâseră s-o alunge din casă. Toate astea le-a pus la cale mămiţica, dar mai cu seamă Anna Nilovna. Foma deocamdată tace. Acum însă i-am convins şi – trebuie să-ţi mărturisesc – am şi declarat că tu eşti de fapt logodnicul formal al Nastenkăi, în care scop ai şi sosit. Bineînţeles, aceasta i-a mai potolit oarecum şi deci ea va rămâne cel puţin deocamdată ca pentru un fel de încercare; principalul e că rămâne totuşi. Chiar şi tu ai crescut în ochii lor când am anunţat că ai venit s-o ceri în căsătorie. Mama cel puţin pare să se fi liniştit. Numai Anna Nilovna continuă să mârâie! Nici nu mai ştiu ce să născocesc ca să-i intru în voie. Şi ce vrea, ce urmăreşte această Anna Nilovna, zău nu ştiu!

  — Unchiule, nici nu-ţi închipui în ce confuzie te afli! Păi ştii dumneata că Nastasia Evgrafovna pleacă mâine de aici, definitiv, dacă n-a şi plecat cumva până acum? Ştii dumneata că tatăl ei a venit anume ca s-o ia acasă? Că e un lucru hotărât definitiv, aşa cum mi-a spus ea astăzi personal şi în încheiere m-a rugat să-ţi transmit salutări – ştii dumneata asta, ori nu ştii?

  Unchiul a rămas în faţa mea încremenit, cu gura căscată. Mi s-a părut că un fior îi cutremură tot corpul şi un geamăt îi scăpă din piept.

  Fără a mai pierde o clipă, m-am grăbit să-i relatez toată convorbirea mea cu Nastenka, cererea mea în căsătorie, refuzul ei categoric, mânia ei împotriva unchiului pentru faptul de a mă fi chemat prin scrisoare; i-am explicat că ea speră ca prin plecarea ei să-l scape de această căsătorie cu Tatiana Ivanovna – într-un cuvânt, nu i-am ascuns nimic; ba chiar am îngroşat înadins culorile în tot ce era mai neplăcut în aceste ştiri. Am vrut să-l uluiesc pe unchiul meu, ca să-l determin odată la măsuri hotărâte şi, într-adevăr, l-am impresionat: el scoase un ţipăt şi-şi duse mâinile la cap.

  — Unde-i, nu ştii? Unde este ea acum? Rosti el, în sfârşit, pălind de frică. Iar eu, gugumanul, veneam încoace liniştit, convins că lucrurile s-au potolit şi totul s-a aranjat, adăugă el deznădăjduit.

  — Nu ştiu unde o fi acum, dar adineauri, când s-a iscat gâl-ceava aceea, a fugit să te caute pe matale; voia să-ţi spună totul personal, în auzul tuturor. N-or fi lăsat-o să intre.

  — Dar, bineînţeles, cum s-o lase! S-ar fi iscat un scandal! Ah, ce căpşor înfierbântat şi mândru! Şi unde vrea să plece, unde, unde? Dar şi tu eşti deştept, n-am ce zice! Şi de ce, adică, te-a refuzat? Prostii! Trebuia să faci în aşa fel, ca să te fi plăcut. De ce nu i-ai plăcut? Dar răspunde, pentru numele lui Dumnezeu, ce stai aşa, ca o buturugă?

  — Ai