— Dar nu se poate altfel! Tu trebuie, trebuie să te căsătoreşti cu ea. De ce te-am deranjat, punându-te să vii tocmai de la Petersburg? Tu trebuie s-o faci fericită! Ei vor s-o alunge de aici, dar când va fi soţia ta, nepoata mea bună – n-au cum s-o facă. Unde se va duce ea? Ce se va întâmpla cu dânsa? Să meargă guvernantă? Dar e o prostie să se angajeze guvernantă! Cu ce se va ţine acasă până când îşi găseşte un loc? Bătrânul are pe braţele lui nouă copii care mor de foame. Căci ea n-o să vrea să primească de la mine nici un ban, dacă pleacă din cauza acestor bârfeli murdare. Şi apoi cum s-o las să plece în asemenea condiţii – e groaznic! Se va stârni aici un scandal monstru • – ştiu eu. Leafa ei a fost luată înainte pentru nevoile familiei, căci ea îi întreţinea. Să zicem că o recomand ca guvernantă la cineva, găsesc eu o familie de oameni cumsecade… Ba, pe dracu! Unde găseşti acum asemenea oameni cu adevărat cinstiţi şi onorabili? Bine, să zicem că s-ar găsi totuşi, că asemenea oameni există, la ce bun să încercăm mânia Domnului! Dar e şi primejdios, dragul meu: poţi avea încredere în oameni? Unde mai pui că un om sărac este totdeauna bănuitor; mereu i se pare că e nevoit să-şi plătească pâinea şi atenţia prin umilinţe 1 O vor jigni; ea este foarte mândră şi atunci… Ei, da, ce se va întâmpla atunci? Dar dacă, peste toate astea, se mai leagă de ea vreun ticălos-seducător care s-o ademenească?… Ea îl va respinge, ştiu că-l va scuipa cu dispreţ, dar el tot o va jigni, nemernicul! Şi atunci, asupra ei se vor abate bănuieli, cinstea ei va fi umbrită… Simt că mă apucă ameţeala! O, Doamne, Dumnezeule 1

  — Unchiule! Iartă-mă, dar vreau să-ţi pun o întrebare, am zis eu cu un aer solemn şi te rog să nu te superi, să nu mă înţelegi greşit, căci răspunsul la această întrebare poate rezolva multe; de altfel, aş avea chiar dreptul să-ţi cer acest răspuns, unchiule!

  — Ce anume? Ce întrebare?

  — Spune-mi, ca în faţa lui Dumnezeu, sincer şi deschis, cinstit: nu simţi cumva că eşti un pic îndrăgostit de Nastasia Evgrafovna şi ai dori să te căsătoreşti cu ea? Gândeşte-te că tocmai din cauza aceasta o alungă ei de aici.

  Unchiul făcu un gest energic, vădind o stare încordată de maximă nerăbdare.

  — Eu? Îndrăgostit de dânsa? Ce-i cu voi, aţi înnebunit cu toţii, sau ce? Ori e o urzeală împotriva mea? Pentru ce atunci te-am chemat să vii, dacă nu pentru ca să le-o dovedesc că au căpiat cu toţii? De ce vreau să te însori cu ea? Eu? Îndrăgostit? De dânsa? Sunt nişte nebuni de legat!

  — Dacă este aşa, unchiule, dă-mi voie să-ţi spun totul. Îţi declar solemn că nu găsesc nimic reprobabil în această presupunere. Dimpotrivă, ai face-o fericită, dacă o iubeşti cu adevărat şi să dea Dumnezeu să fie aşa! Domnul să vă aibă în paza lui, să trăiţi în dragoste şi bună pace.

  — Tu nu-ţi dai seama ce tot spui! Exclamă unchiul aproape îngrozit. Mă mir că poţi vorbi despre asemenea lucruri cu atâta sânge rece… Şi, în general, dragul meu, observ că eşti cam grăbit în toate – constat la tine această trăsătură! Nu ţi se pare că e absurd ceea ce susţii tu? Cum să mă însor cu ea când o privesc ca pe o fiică? Mi-ar fi ruşine chiar s-o privesc altfel, ar fi un mare păcat! Eu sunt un om bătrân, pe când ea – e un boboc! Chiar şi Foma mi-a explicat asta în asemenea cuvinte. Inima mea este plină de iubire părintească, iar tu îi dai mereu zor cu căsătoria! Poate că din recunoştinţă ea nu m-ar refuza, după aceea, însă, toată viaţa m-ar dispreţui pentru că am profitat de acest sentiment de recunoştinţă. Aş duce-o la dezastru, aş pierde orice ataşament din partea ei! Păi eu sunt gata să-mi dăruiesc tot sufletul acestei copile scumpe! O iubesc ca şi pe Saşa, ba mai mult chiar, ţi-o mărturisesc. Saşa îmi este fiică de drept, după lege, iar Nastenka mi-a devenit fiică prin puterea dragostei mele. Am scos-o din mizerie. Am crescut-o. Katia, îngerul meu răposat, o iubea mult; mi-a lăsat-o cu limbă de moarte drept fiică. Am dat-o la învăţătură: ştie franţuzeşte, cântă la pian, citeşte cărţi şi câte şi mai câte… Ce zâmbet are! Ai observat, Serioja? Parcă ar râde de tine şi totuşi nu râde, ci, dimpotrivă, te iubeşte… Şi uite aşa, m-am gândit să vii la noi, s-o ceri în căsătorie; şi atunci ei se vor convinge că n-am nici un fel de planuri în privinţa ei şi vor înceta s-o mai bârfească, s-o ponegrească. Şi ar fi rămas atunci şi ea împreună cu noi în linişte, în tihnă şi ce fericiţi am fi fost împreună! Amândoi parcă aţi fi propriii mei copii, amândoi aproape orfani, amândoi aţi crescut sub ocrotirea mea… V-aş fi iubit, ce mult v-aş fi iubit! V-aş fi închinat întreaga-mi viaţă şi nu m-aş fi despărţit niciodată de voi; v-aş fi urmat oriunde! Ah, ce feri- citi am fi fost! Şi de ce oare oamenii sunt atât de răi, se hârjonesc între ei, se urăsc unii pe alţii? Îmi vine uneori să le explic toate astea, să le desluşesc totul! Le-aş spune adevărul, curat, sincer, din adâncul inimii! O, Doamne, Dumnezeule!

  — Da, unchiule, da, aşa este, exact cum spui dumneata, dar numai că ea m-a refuzat…

  — Te-a refuzat! Hm!… Ştii, parcă presimţeam că o să te refuze, zise el îngândurat, dar nu! Strigă din nou, nu-mi vine a crede! E cu neputinţă 1 înseamnă că totul se duce de râpă! Poate că i-ai vorbit cumva stângaci sau imprudent, ai jignito poate; te pomeneşti că te-ai apucat să-i îndrugi complimente… Povesteşte-mi