Când tromboanele urlară peste vocea adâncă, de bass, a Commendatorelui, ea îşi puse mâna peste coapsa lui Walter. Îi putea simţi căldura pielii prin ţesătura elegantă a pantalonilor de seară. El nu o privi nici acum, dar ea observă că avea gura întredeschisă şi respira greu. Îşi strecură mâna mai sus pe coapsa lui şi, când Donul îi luă cutezător mâna Commendatorelui, ea găsi penisul erect al lui Walter şi îl strânse.

Era excitată şi în acelaşi timp curioasă. Nu mai făcuse asta niciodată. Îl exploră prin ţesătura pantalonilor – era mai mare decât se aşteptase şi mai tare, părând mai degrabă o bucată de lemn decât o parte a corpului. Cât de ciudat era, se gândi ea, că o schimbare fizică atât de remarcabilă se poate produce la simpla atingere a unei femei! Când se simţea ea excitată, nu aveau loc decât modificări nesemnificative: acea senzaţie aproape imperceptibilă de umflare şi umezeala din interior. În cazul bărbaţilor, era ca şi cum ar fi înălţat un drapel.

Ştia ce făceau băieţii, pentru că îl spionase pe Fitz când avea 15 ani; acum imită mişcarea în sus şi-n jos pe care o văzuse la el, în vreme ce Commendatorele îi cerea Donului să se căiască, iar Donul refuza în mod repetat. Walter gâfâia acum, dar nimeni nu îl putea auzi din cauza orchestrei. Se bucura nespus că îi putea oferi o asemenea plăcere. Urmărea cefele celorlalte persoane din lojă, îngrozită de gândul că vreuna dintre acestea s-ar fi putut uita împrejur, dar era prea concentrată asupra a ceea ce făcea ca să se oprească. Walter îi acoperi mâna cu a lui, arătându-i cum s-o facă, punând-o să-l strângă mai tare la coborâre şi să slăbească presiunea la urcare, iar ea imită mişcarea. Când Donul fu târât în flăcări, Walter se zbuciumă în scaunul său. Ea simţi un fel de zvâcnet în penisul lui – o dată, de două ori, de trei ori – şi apoi, când Donul muri de frică, Walter păru să se prăbuşească, extenuat.

Maud îşi dădu seama deodată că făcuse ceva cu adevărat nebunesc. Îşi retrase mâna rapid. Apoi se înroşi de ruşine. Gâfâia, aşa că încercă să-şi calmeze respiraţia.

Pe scenă începu ansamblul final, iar Maud se relaxă. Nu ştia ce-o apucase, dar scăpase fără consecinţe neplăcute. Eliberarea tensiunii o făcu să îşi dorească să râdă. Îşi înăbuşi un chicot.

Surprinse privirea lui Walter – o privea cu adoraţie şi ea simţi un val de plăcere. El se aplecă spre ea şi-i şopti la ureche:

— Îţi mulţumesc.

Ea oftă şi spuse:

— A fost plăcerea mea.

Iunie 1914

La începutul lui iunie, Grigori Peshkov izbutise în sfârşit să strângă suficienţi bani pentru un bilet spre New York. Familia Vyalov din Sankt Petersburg îi vânduse atât biletul, cât şi actele necesare pentru imigrarea în Statele Unite, inclusiv o scrisoare de la domnul Josef Vyalov din Buffalo, prin care îi promitea lui Grigori o slujbă.

Grigori sărută biletul. De-abia aştepta să plece. Era ca un vis şi se temea să nu cumva să se trezească înainte ca vasul să ridice ancora. Acum, că momentul plecării era atât de aproape, tânjea şi mai mult după clipa în care avea să stea pe punte şi să se uite înapoi, urmărind cum dispare Rusia dincolo de orizont şi din viaţa lui, pentru totdeauna.

În seara dinaintea plecării, prietenii săi organizaseră o petrecere. Aceasta se desfăşură la Mishka’s, un bar aflat în apropierea Uzinei Constructoare de Maşini Putilov. Erau acolo vreo duzină de colegi de la muncă, majoritatea membrilor Grupului Bolşevic de Discuţii pe tema socialismului şi a ateismului, precum şi fetele din casa unde locuiau Grigori şi Lev. Erau cu toţii în grevă – jumătate dintre fabricile din Sankt Petersburg erau în grevă –, aşa că nimeni nu avea prea mulţi bani, însă puseseră mână de la mână şi cumpăraseră un butoi de bere şi nişte heringi. Era o seară caldă de vară şi stăteau pe bănci, pe un teren viran de lângă bar.

Grigori nu era un tip prea petrecăreţ. Ar fi preferat să-şi petreacă seara jucând şah. Alcoolul îi prostea pe oameni, iar flirtul cu soţiile sau cu iubitele altor bărbaţi părea pur şi simplu fără rost. Prietenul său cu părul răvăşit, Konstantin, preşedintele grupului de discuţii, se ciondănea în privinţa grevei cu bătăiosul Isaak, fotbalistul, sfârşind prin a ţipa unul la celălalt. Masiva Varya, mama lui Konstantin, bău aproape o sticlă de votcă, îşi pocni soţul, apoi leşină. Lev adusese o mulţime de prieteni – bărbaţi pe care Grigori nu-i cunoscuse niciodată şi fete pe care nu voia să le cunoască – şi aceştia băură toată berea fără să plătească nimic.

Grigori îşi petrecu seara privind-o cu amărăciune pe Katerina. Era în toane foarte bune – îi plăceau nespus petrecerile. Fusta ei lungă flutura şi ochii săi albaştri-verzui scânteiau când se plimba printre ei, tachinându-i pe bărbaţi şi fermecându-le pe femei, cu zâmbetul mereu pe buzele-i cărnoase şi generoase. Hainele îi erau vechi şi peticite, însă avea un trup minunat, genul de siluetă pe care ruşii o adorau, cu bust proeminent şi şolduri late. Grigori se îndrăgostise de ea din ziua în care o cunoscuse şi la fel de îndrăgostit era şi acum, după patru luni. Dar ea îl prefera pe fratele lui.

De ce? Nu avea nimic de-a face cu aspectul fizic. Cei doi fraţi semănau atât de mult, încât lumea îi confunda deseori. Aveau aceeaşi înălţime şi greutate şi fiecare putea să poarte cu uşurinţă hainele celuilalt. Însă Lev era extrem de şarmant. Era egoist, nu te puteai bizui pe el şi era mereu la limita legii – însă femeile îl adorau. Grigori era cinstit şi de nădejde, un muncitor conştiincios şi un gânditor serios, şi totuşi era singur.

Lucrurile aveau să se schimbe în Statele Unite. Totul avea să se schimbe acolo. Latifundiarii americani nu aveau voie să îşi spânzure ţăranii. Poliţia americană trebuia să aducă oamenii în faţa legii înainte de a-i pedepsi. Guvernul nu putea nici măcar să-i bage la