bătut, aşa cum eram, în chiloţi, la uşa lui Bobby şi Valerie.

– Ce este? a întrebat Bobby.

– Nu vrea să se fută.

– Şi?

– Hai să mergem să înotăm.

– E târziu, piscina s-a închis.

– Cum să se închidă? Apa e acolo.

– Vreau să spun că s-au stins luminile.

– Nu-i nici o problemă. Nu vrea să se fută cu mine.

– N-ai costum de baie.

– Am chiloţii pe mine.

– Bine, stai o clipă...

Bobby şi Valerie au ieşit îmbrăcaţi splendid, în costume de baie noi, mulate. Bobby mi-a dat nişte marijuana şi am tras un fum.

– Ce are Cecelia?

– Atracţie creştină.

Ne-am dus la piscină, Era adevărat, luminile erau atinse. Bobby şi Valerie au sărit în apă amândoi deodată. M-am aşezat pe marginea bazinului, cu picioarele atârnând. Am tot tras din sticla de vodcă.

Bobby şi Valerie au ieşit la suprafaţă împreună. Bobby a înotat spre marginea piscinei. M-a tras de gleznă.

– Hai, căposule! Arată că ai curaj! SARI!

Am mai tras un gât de vodcă şi am pus sticla jos. N-am sărit în apă. M-am lăsat încet peste margine. Apoi mi-am dat drumul. Era straniu în apa întunecată. M-am lăsat încet către fundul piscinei. Aveam un metru optzeci şi vreo sută de kile. Am aşteptat să ating fundul şi să ies. Unde era fundul? L-am găsit când aproape că rămăsesem fără oxigen. Am început să mă ridic încet. În cele din urmă, am ajuns la suprafaţă.

– Moarte tuturor curvelor care-şi ţin picioarele lipite ca să-mi facă mie în ciudă! am ţipat.

S-a deschis o uşă şi un bărbat a apărut în fugă dintr-un apartament de la parter. Era administratorul.

– Hei, nu e permis înotul la ora asta! Luminile piscinei sunt stinse.

Am înotat spre el, am ajuns la marginea piscinei şi l-am privit.

– Ascultă, nenorocitule! Beau două butoaie cu bere pe zi şi sunt luptător profesionist. Sunt un suflet bun din fire. Dar intenţionez să înot şi vreau ca luminile alea să se aprindă. ACUM! Ţi-o zic numai o dată!

M-am îndepărtat înot.

Luminile s-au aprins. Piscina era splendid luminată. Era magic. Am înotat spre vodcă, am luat-o de pe margine şi m-am distrat. Sticlă era aproape goală. M-am uitat în jos. Bobby şi Valerie înotau în cercuri, sub apă, unul în jurul celuilalt. Se pricepeau la asta, erau supli şi graţioşi. Ce straniu că toată lumea era mai tânără decât mine.

Am terminat cu piscină. M-am dus la uşa administratorului şi am bătut. A deschis. Mi-era simpatic.

– Hei, amice, acum poţi să închizi luminile. Am terminat cu înotul. Eşti OK, amice, eşti OK. Ne-am întors în apartament.

– Bea ceva cu noi, a zis Bobby. Ştiu că eşti nefericit.

Am intrat şi am tras două pahare. Valerie a zis;

– Ascultă, Hank, tu şi femeile tale! Nu le poţi fute pe toate, nu ştii asta?

– Victorie sau moarte!

– Du-te şi te culcă şi las-o mai moale.

– Noapte bună, amici, şi mulţumesc.

M-am întors în dormitor. Cecelia era întinsă pe burtă şi sforăia: Hrrr, hrr, hrr...

Mi se părea grasă. Mi-am scos chiloţii uzi şi m-am urcat în pat. Am mişcat-o.

– Cecelia, SFORĂI!

– Min... scuze...

– OK, Cecelia, parcă am fi însuraţi. Ţi-o fac eu dimineaţa, când o să fiu proaspăt.

 

 

81.

 

M-a trezit un zgomot. Încă nu se luminase de-a binelea. Cecelia se mişca în cameră, îmbrăcându-se. M-am uitat la ceas.

– E 5 dimineaţa. Ce faci?

– Vreau să văd răsăritul. Îmi place la nebunie momentul ăsta.

– Păi, de-aia nu-ţi place să bei.

– O să mă întorc. Putem lua micul dejun împreună.

– N-am mai fost în stare să mănânc ceva dimineaţa de patruzeci de ani.

– Mă duc să privesc răsăritul, Hank.

Am găsit o sticlă de bere neîncepută. Era caldă. Am deschis-o, am băut-o, dup-aia m-am culcat la loc.

La 10:30 a bătut cineva la uşă.

– Intră...

Erau Bobby, Valerie şi Cecelia.

– Tocmai am luat micul dejun împreună, a zis Bobby.

– Acum Cecelia vrea să-şi scoată pantofii şi să se plimbe pe plajă, a adăugat Valerie.

– N-am fost niciodată la Oceanul Pacific, Hank. E atât de frumos.

– O să mă îmbrac...

Ne-am plimbat de-a lungul ţărmului. Cecelia era fericită. Când valurile îi treceau peste picioarele goale, ţipa.

– Voi luaţi-o înainte, am zis. Eu mă duc să caut un bar.

– Merg şi eu, a spus Bobby.

– O păzesc eu pe Cecelia, a zis Valerie.

Am găsit cel mai apropiat bar. Nu erau decât două scaune goale. Ne-am aşezat. Bobby a agăţat un mascul, eu am agăţat o femelă. Am comandat de băut.

Femeia de lângă mine avea 26-27 de ani. Ceva o epuizase - gura şi ochii păreau obosiţi -, dar încă se ţinea bine, în ciuda acestui fapt. Era brunetă şi avea părul bine întreţinut. Purta o fustă şi avea picioare frumoase. Sufletul ei era de culoarea topazului şi asta i se vedea în ochi. Mi-am lipit piciorul de al ei. Nu s-a îndepărtat. Mi-am golit paharul.

– Fă-mi cinste cu o băutură, i-am spus.

I-a făcut semn barmanului care s-a apropiat.

– Vodca pentru domnul.

– Mulţumesc...

– Babette.

– Mulţumesc, Babette. Mă cheamă Henry Chinaski, scriitor alcoolic.

– N-am auzit niciodată de tine.

– Nici eu de tine.

– Am un magazin lângă plajă. Fleacuri şi alte rahaturi. Mai ales rahaturi.

– Suntem chit. Şi eu scriu o mulţime de rahaturi.

– Dacă eşti atât de slab, de ce nu te laşi de scris?

– Am nevoie de hrană, adăpost şi haine. Mai fă-mi cinste cu un pahar.

Babette a făcut semn barmanului şi am primit încă un pahar.

Ne-am lipit picioarele mai tare.

– Sunt o jigodie, i-am spus. Sunt constipat şi nu mi se scoală.

– Nu ştiu cum stai cu maţele. Dar eşti într-adevăr o jigodie, iar de sculat ţi se scoală.

– Ce număr de telefon ai?

Babette a băgat mâna în poşetă să caute un pix. Apoi au intrat Cecelia şi Valerie.

– Oh, a zis Valerie. Uite-i pe nemernici. Ţi-am spus eu! Barul cel mai apropiat.

Babette s-a lăsat să alunece de pe scaunul barului şi a ieşit. O puteam vedea prin jaluzelele de la fereastră. Se îndepărta pe faleză şi avea un corp a-ntâia. Era subţire ca o trestie. S-a clătinat în vânt şi a dispărut.

 

 

82.

 

Cecelia s-a aşezat şi ne-a privit cum bem. Îmi puteam da seama că o scârbeam. Mâncăm carne. N-aveam nici un Dumnezeu.