Îmi plăcea să mă fut. Natura nu mă interesa. Nu votam niciodată. Îmi plăceau războaiele. Spaţiul cosmic mă plictisea. Baseball-ul mă plictisea. Istoria mă plictisea. Grădinile zoologice mă plictiseau.

– Hank, a zis, ies puţin afară.

– Ce se întâmpla acolo?

– Îmi place să privesc oamenii cum înoată în piscină. Îmi place să-i văd cum se distrează.

Cecelia s-a ridicat şi a ieşit. Valerie a izbucnit în râs. Bobby a râs şi el.

– Asta e. Vasăzică, n-o să-i umblu la chiloţi.

– Chiar vrei? m-a întrebat Bobby.

– Nu e vorba atât de sexualitatea mea ofensată, cât de ego-ul meu.

– Şi nu uita de vârsta ta, a zis Bobby.

– Nimic nu-i mai rău decât un bătrân porc şovinist, am zis.

Am băut în tăcere.

Peste vreo oră, Cecelia s-a întors.

– Hank, vreau să plec.

– Unde?

– La aeroport. Vreau să iau avionul spre San Francisco. Am toate bagajele cu mine.

– N-am nimic împotrivă. Dar Valerie şi Bobby ne-au adus aici cu maşina lor. Poate că ei nu vor să plece încă.

– O ducem până în L.A., a zis Bobby. Am plătit hotelul, am urcat în maşină, Bobby la volan, Valerie lângă el, Cecelia şi cu mine în spate. Cecelia stătea departe de mine, lipită de uşă, cât de departe putea.

Bobby a dat drumul la casetofon. Muzica a izbit bancheta din spate ca un val. Bob Dylan.

Valerie mi-a dat o ţigară cu marijuana. Am tras un fum şi apoi am încercat să i-o pasez Ceceliei. S-a strâmbat dezgustată. Am întins mâna şi i-am mângâiat un genunchi, l-am strâns cu putere. Mi-a împins mâna.

– Hei, ce mai faceţi voi acolo, în spate? a întrebat Bobby.

– E iubire, i-am răspuns. Am mai mers aşa o oră.

– Uite aeroportul, a zis Bobby.

– Mai ai două ore, i-am spus Ceceliei. Puteam merge la mine să aşteptăm.

– Nu-i nici o problemă, a zis Cecelia. Vreau să plec acum.

– Dar ce-o să faci două ore în aeroport? am întrebat.

– Ah, îmi plac la nebunie aeroporturile. Ne-am oprit în faţa terminalului. M-am dat jos, i-am descărcat bagajele. Când stăteam unul lângă altul, Cecelia s-a întins şi m-a sărutat pe obraz. Am lăsat-o să intre singură.

 

 

83.

 

Fusesem de acord să fac o lectură publică undeva în nord. Era după-amiaza dinaintea evenimentului şi stăteam într-un apartament dintr-un hotel Holiday Inn, bând bere cu Joe Washington, organizatorul, cu poetul local, Dudley Barry şi gagicul lui, Paul. Dudley, de cum apăruse, anunţase că e homosexual. Era nervos, gras şi ambiţios. Se fâţâia încoace şi încolo.

– Crezi că o să iasă bine?

– Nu ştiu.

– Atragi mulţimile. Dumnezeule, cum naiba faci?

Stau cu toţii la coadă.

– Le place când se lasă cu sânge. Dudley l-a apucat pe Paul de buci.

– O să ţi-o trag puternic, dragă. Dup-aia poţi să mi-o tragi şi tu!

Joe Washington stătea lângă fereastră.

– Hei, ia uitaţi-vă. Uite-l pe William Burroughs{12}, traversează încoace. Stă chiar alături de tine. El citeşte mâine seară.

M-am dus la fereastră. Era chiar Burroughs.

M-am întors şi mi-am deschis o bere. Ne aflam la etajul al doilea. Burroughs a urcat pe scări, a trecut prin faţa ferestrei mele, şi-a deschis uşa şi a intrat.

– Vrei să-l cunoşti? a întrebat Joe.

– Nu.

– Mă duc să-l văd un minut.

– Bine.

Dudley şi Paul se tot apucau de cur. Dudley râdea, iar Paul chicotea şi se înroşea.

– De ce nu vă faceţi treaba în intimitate, măi, băieţi?

– Nu-i aşa că-i drăguţ? a întrebat Dudley. Îmi plac la nebunie tinereii!

– Eu sunt mai interesat de sexul opus.

– Nu ştii ce pierzi.

– Nu-ţi face griji.

– Jack Mitehell se ţine cu travestiţi. Scrie poezii despre ei.

– Cel puţin ăştia măcar arată ca nişte femei.

– Unii dintre ei arată chiar mai bine.

Am băut în tăcere.

Joe Washington s-a întors.

– I-am spus lui Burroughs că stai aici. I-am zis: „Burroughs, Henry Chinaski stă în apartamentul vecin". El a zis „Da?" L-am întrebat dacă vrea să te întâlnească. A zis că nu.

– Ar trebui să aibă frigidere în camerele astea, i-am spus. Berea asta împuţită se încălzeşte.

Am ieşit să caut un aparat de făcut gheaţă. Când am trecut pe lângă camera lui Burroughs, l-am văzut stând pe un scaun lângă fereastră. M-a privit indiferent.

Am găsit aparatul, m-am întors cu gheaţa, am pus-o în chiuvetă şi am băgat berile acolo.

– Ar fi cazul să nu te îmbeţi prea tare, a zis Joe. Începi să-ţi bălmăjeşti cuvintele.

– Puţin le pasă. Nu vor decât să mă vadă răstignit.

– 500 de dolari pentru o treabă de o oră? a întrebat Dudley. Asta ţi se pare crucificare?

– Da.

– Ce mai Hristos eşti!

Dudley şi Paul au plecat. Am ieşit cu Joe la una din cofetăriile locale, să bem şi să mâncăm. Am găsit o masă. Luându-ne prin surprindere, tot felul de străini şi-au tras scaunele la masa noastră. Toţi bărbaţi. Ce rahat! Erau şi nişte fete drăguţe pe-acolo, dar ele doar se uitau şi zâmbeau sau nu se uitau şi nu zâmbeau deloc. Mi-am închipuit că acelea care nu se uitau mă urau din cauza atitudinii mele faţă de femei. Dă-le în mă-sa.

Jack Mitehell era acolo, şi Mike Tufts, ambii poeţi. Nici unul nu muncea ca să-şi câştige existenţa, în ciuda faptului că din poezie nu scoteau nici un ban. Trăiau în virtutea inerţiei şi din expediente. Mitehell chiar era un poet valoros, însă ghinionist. Merită o soartă mai bună. Apoi a venit şi Blast Grimly, cântăreţul. Blast era mereu beat. Nu-l văzusem niciodată treaz. Mai erau vreo câţiva la masă, pe care nu-i ştiam.

– Domnul Chinaski?

Era o puştoaică dulce, într-o rochie scurtă, verde.

– Da.

– Vreţi să-mi daţi un autograf pe cartea asta?

Era o carte de poezii mai veche, poezii pe care le scrisesem când lucram la poştă, cu titlul Nu pot controla situaţia. Am semnat-o, am făcut un desen şi i-am înapoiat-o.

– Ah, mulţumesc foarte mult!

A plecat. Toţi nenorociţii care stăteau în jurul meu îmi uciseseră orice şansă de acţiune.

Erau patru sau cinci stacane cu bere pe masă. Am comandat un sandviş. Am băut două sau trei ore, dup-aia m-am întors la hotel. Am terminat berea din chiuvetă şi m-am culcat.

Nu mi-amintesc multe despre întâlnirea cu cititorii, dar m-am trezit în