spun: Rebecca mă interesează dar asta nu te priveşte. La urma urmei, la dracu, nu mai suntem în secolul al XIX-lea, să fim un cuplu modern, să ne trăim dorinţele în mod liber. Dacă tu însăţi ai o înclinaţie pentru vreun bărbat, nu te jena, voi şti să mă arăt liberal: Raj Tiwari de exemplu, are umor; Marcello a trăit experienţe interesante. Doar dacă nu-l prefera pe vreun membru al echipajului. Hai, curaj!

Prost dispus, nesigur, deschisei uşa cămăruţei noastre. Beatrice, verde la faţă, zăcea pe cuşeta ei. Un miros acru de vomă depunea mărturie fără vreo posibilă contestaţie în favoarea unui element nou: răul de mare. Să crezi că-mi auzise chemarea şi se îmbolnăvise ca să nu mă încurce.

- Cel puţin, nu te voi deranja, gemu ea cu voce scăzută.

- Nu m-ai deranjat niciodată.

Lividă, mă apucă de braţ cu mâinile ei glaciale:

- Oh,ce rău se termină anul, îmi vine să mor.

Puteam prea bine să o fac pe neliniştitul, să trag pătura pe ea, s-o întreb de Acropole, s-o sărut pe frunte, să sun un steward ca să cheme medicul, îmi ascundeam prost însă fericirea. Exultam, trepidam. Puteam oare visa boală mai oportună? Aveam pentru mine nu numai seara şi toată noaptea ci şi impunitatea şi inocenţa. Aşadar, nici o explicaţie de dat, nici o ranchiună, nici o urmă: crima perfectă. Mulţumesc, furtună, mulţumesc, vreme rea, mulţumesc, doctore, că i-ai prescris bolnavei un somnifer, odihnă şi dietă până a doua zi. În sfârşit, aveam să zbor cu propriile mele aripi, să dansez cu cea mai frumoasă femeie de la bord fără să risc dezaprobarea supărată a bătrânei mele doamne. Biata Beatrice: nu mai era în cursă; treizeci de ani dar mintal şi fizic cu zece mai mult decât mine.

Îmi umpleam pieptul cu aer, asaltat de speranţe, ridicat pe sus de apropierea unei fericiri pe cât de preţioasă pe atât de neaşteptată. Imaginea infirmului îmi trecu prin minte şi, pentru prima dată, îl găseam aproape simpatic. Până la urmă tipul ăsta n-avusese noroc, era mai mult nefericit decât rău şi aproape că-mi venea să mă duc să-i strâng mâna, să-l bat prieteneşte pe spate. În această admirabilă dispoziţie, restul după-amiezii fu scurt şi mi se fărâmiţă între degete fără să lase altceva decât un gol. Cu gândul doar la fericita clipă, făcui un duş, mă îmbrăcai sobru cu o cămaşă albă şi un pantalon curat de catifea reiată, îmi pusei un pulover subţire, îmi lustruii pantofii, asta după ce, sub ochii daţi peste cap ai scumpei şi dragei mele, mă răsesem atent, fluierând, parfumându-mi obrajii cu o apă de toaletă bună.

În sfârşit, clopotul navei sună, anunţând începutul Sfântului Silvestru.

- Eşti sigură că nu poţi să te scoli? o întrebai cu un imens surâs pe dulcineea mea albă cavarul.

- Lasă-mă, du-te şi te distrează.

- O să-mi lipseşti să ştii.

- O să mă înlocuieşti repede, spuse ea cu un suspin şi începu iar să geamă. Murmurai un preventiv "Bună seara, draga mea" şi închisei încet uşa. Venise deci ceasul de a fi pus la încercare. Gata, eboşa fusese de-ajuns, era timpul să consum. Scurtimea traversării mă obliga să fiu prompt. Şi îmi promiteam să duc afacerea la bun sfârşit, sigur că norocul era de partea mea. Şi-n ce fel începu această fatală seară: cu ce perfidă fru museţe! Iluminat ca un imens tort de aniversare, cu punţile răsunând de muzică şi de râsete, Truva celebra Anul Nou între Atena şi Istanbul sub un cer negru şi ameninţător. Pachebotul luase acel aer şmecher şi frivol al vaselor de croa zieră a căror vocaţie este să împartă plăcere şi nepăsare. Avea aerul unui accesoriu de teatru plutind pe o imensă sce nă lichidă. Chipurile se iluminau, feţele cele mai rebarbati ve începeau deodată să existe în funcţie de privirea celor lalţi. Aceşti pasageri care se plictisiseră de moarte o zi în treagă într-o cabină sau la bar căscând, bând şi bătând căr ţile, soseau aranjaţi şi ferchezuiţi, în marea sală de mese, transformată pentru această ocazie în sală de petrecere, îm podobită cu ghirlande. O energie nervoasă, o nerăbdare abia ascunsă se transmiteau de la cei mai tineri la cei mai bătrâni şi din ele ieşea anul cel nou. Scara cea mare care ducea la festivităţi, fără încetare urcată şi coborâtă de un dublu cu rent, se revărsa ca o cascadă într-un lac. Sub efectul ruliului, călătorii aveau mersul şchiopătat al celui care vede cum îi fuge pământul de sub picioare. Iar dacă n-ar fi fost ora precoce, i-ai fi luat, cu şchiopătatul lor rizibil, drept o trupă de beţivi în echilibru pe nişte montagnesrusses. Datorită vremii urâte, direcţiunea înlocuise tradiţionalul dineu de revelion cu un bufet rece, mai comod de servit, şi golise imensa sală de mese să lase mai mult loc dansatorilor. O orchestră italiană trebuia să anime seara.

În sală, în jurul meu, excitarea creştea şi deborda în conversaţii futile şi strălucitoare ca nişte cupe de şampanie. Fe meile palpitau şi zumzăiau, acoperite de culori strălucitoare sau cuminţi, moda fiind în seara aceea, cel puţin la europene, cu decolteuri adânci. Oamenii umblau de colo colo cu schi monoseli copilăreşti, îşi surâdeau în sfârşit după ce se ignoraseră timp de patru zile. Toate aceste dialoguri,toate aceste pălăvrăgeli sporeau volumul sonor al încăperii până la a acoperi mugetul mării.

O găsii pe Rebecca la bar, sorbind un cocteil, înconjurată deja de o mulţime de admiratori care, în toate limbile pământului, încercau s-o captiveze. Purta colanţi negri şi o rochie scurtă de satin roz care strălucea în spate printr-un dezabie adânc până la jumătatea şalelor, degajând un spate gol de culoarea mierii. Agita un ţigaret lung din sidef şi surâdea la glumele unui levantin burtos pe care alţi masculi încercau să-l dea la o parte prin grimase sau observaţii făcute cu voce tare cu singurul scop de a atrage atenţia idolului lor.

Frumuseţea ei, în seara aceea, mă stupefie într-atât încât mi se tăie răsuflarea. Aşezată pe taburetul ei, picior peste picior, răspândea un fel de lumină