Şi noi avem un martor. Aprobă uşor din cap către completul de judecată. Da. Şi noi avem un martor. Chiar credeţi că, în tot acest timp, tovarăşul Mundt nu a ştiut de uneltirile febrile ale lui Fiedler? Chiar credeţi acest lucru? De luni de zile şi-a dat seama de nebunia din mintea lui Fiedler. Însuşi tovarăşul Mundt a fost cel care a autorizat abordarea lui Leamas în Anglia: credeţi că şi-ar fi asumat un risc atât de nebunesc, dacă ar fi fost chiar el implicat?

Şi când rapoartele de la primul interogatoriu al lui Leamas, din Haga, au parvenit Comitetului Executiv, vă închipuiţi că tovarăşul Mundt a aruncat exemplarul său fără să-l citească? Iar atunci când, după sosirea lui Leamas în ţara noastră şi după ce Fiedler şi-a început propriul interogatoriu, n-au mai venit rapoarte, credeţi că tovarăşul Mundt a fost atât de obtuz, încât să nu ştie ce urmăreşte Fiedler? Când au ajuns primele rapoarte de la Peters, din Haga, n-a fost nevoie decât ca Mundt să se uite la datele vizitelor lui Leamas la Copenhaga şi la Helsinki, pentru a-şi da seama că totul era o capcană - o capcană menită să-l discrediteze chiar pe Mundt. Datele acelea coincid, într-adevăr, cu acelea ale vizitelor lui Mundt în Danemarca şi în Finlanda: au fost alese de Londra exact din acest motiv. Mundt era la curent cu acele „indicaţii anterioare”, la fel cum era şi Fiedler - nu uitaţi acest lucru. Şi Mundt căuta un spion în rândul celor din Abteilung…

Deci, în momentul când Leamas a ajuns în Germania Democrată, Mundt urmărea fascinat cum Leamas alimentează suspiciunile lui Fiedler cu aluzii şi cu indicii indirecte - niciodată exagerate, înţelegeţi, niciodată scoase în evidenţă, ci presărate ici şi colo cu subtilitate perfidă. Şi deja terenul era pregătit… tipul din Liban, miraculoasa ştire de senzaţie la care s-a referit Fiedler, ambele părând să confirme prezenţa unui spion sus-pus în interiorul Abteilung-ului…

A fost minunat realizat. Ar fi putut transforma - încă ar putea - înfrângerea pe care au suferit-o englezii, prin pierderea lui Karl Riemeck, într-o victorie remarcabilă.

Tovarăşul Mundt şi-a luat o măsură de prevedere, în timp ce englezii, cu ajutorul lui Fiedler, puneau la cale uciderea sa.

A determinat desfăşurarea unor anchete foarte amănunţite şi serioase la Londra. A studiat fiecare detaliu nesemnificativ al vieţii duble pe care o ducea Leamas în Bayswater. Căuta, înţelegeţi, o eroare umană într-un plan de o subtilitate aproape supraomenească. Se gândea că, undeva, în lunga lui şedere în sălbăticie, Leamas ar trebui să-şi calce jurământul de sărăcie, de beţie, de depravare şi, mai presus de toate, de singurătate. Poate ar avea nevoie de companie, o iubită poate; poate că-i va fi dor de căldura unui contact omenesc, îi va fi dor să dezvăluie o altă faţetă a sufletului său. Vedeţi dumneavoastră, Mundt a avut dreptate. Leamas, abilul, experimentatul agent, a făcut o greşeală atât de elementară, de omenească, încât… Zâmbi. Veţi putea audia martorul, dar nu încă. Martorul este aici; adus de tovarăşul Mundt. A fost o măsură de precauţie admirabilă. Mai târziu, voi chema acel martor.

Avea un aer uşor ştrengăresc, de parcă ar fi vrut să spună că trebuie să i se permită mica glumă.

— Între timp, aş vrea, dacă-mi daţi voie, să-i pun una sau două întrebări acestui acuzator şovăitor, domnul Alec Leamas.

*

*      *

— Spuneţi-mi, începu el, sunteţi un om înstărit?

— Nu fi tâmpit, ripostă Leamas tăios, ştii cum am fost agăţat.

— Da, într-adevăr, declară Karden, a fost o lovitură de maestru. Să înţeleg, cu alte cuvinte, că nu aveţi niciun ban?

— Da.

— Aveţi prieteni care v-ar împrumuta bani, sau poate v-ar da? Care v-ar plăti datoriile?

— Dacă aş avea, n-aş fi aici acum.

— Nu aveţi pe nimeni? Nu vă puteţi închipui că vreun binefăcător amabil, cineva, poate, de care aproape aţi uitat, s-ar îngriji să vă pună din nou pe picioare… să rezolve problema creditorilor, şi aşa mai departe?

— Nu.

— Mulţumesc. Încă o întrebare: îl cunoaşteţi pe George Smiley?

— Bineînţeles că da, a lucrat la Centru, în Cambridge Circus.

— A părăsit Serviciul de Informaţii britanic?

— A încheiat socotelile după cazul Fennan.

— A, cazul în care a fost implicat Mundt. L-aţi mai văzut de atunci?

— O dată sau de două ori.

— V-aţi întâlnit cu el după ce aţi plecat de la Centru?

Leamas ezită, apoi răspunse:

— Nu.

— Nu v-a vizitat în închisoare?

— Nu. Nimeni nu m-a vizitat.

— Dar înainte de a ajunge în închisoare?

— Nu.

— După ce aţi ieşit din închisoare - ziua eliberării dumneavoastră, de fapt - aţi fost agăţat, nu-i aşa, de un tip pe nume Ashe?

— Da.

— Aţi luat masa de prânz împreună în Soho. După ce v-aţi despărţit, unde v-aţi dus?

— Nu-mi amintesc. Probabil că m-am dus la cârciumă. N-am idee.

— Să vă ajut. Într-un târziu, v-aţi dus în Fleet Street şi aţi luat un autobuz. De acolo se pare că aţi făcut un traseu în zigzag spre Chelsea, cu autobuzul, cu metroul şi cu o maşină particulară, destul de stângaci pentru un om cu experienţa dumneavoastră. Asta vă amintiţi? Vă pot arăta raportul dacă vreţi, îl am aici.

— Probabil că ai dreptate. Şi ce-i cu asta?

— George Smiley locuieşte în Bywater Street, foarte aproape de King’s Road, asta vreau să subliniez. Maşina în care eraţi a întors în Bywater Street, şi agentul nostru ne-a raportat că aţi coborât la numărul nouă. Din întâmplare, acolo este casa lui George Smiley.

— Astea-s prostii, afirmă Leamas. Mai degrabă, aş zice că am fost la Eight Bells; este una dintre cârciumile mele preferate.

— Cu o maşină particulară?

— Şi asta-i o prostie. Presupun că am fost cu taxiul. Când am bani, îi cheltuiesc.

— Dar atunci, de ce tot ocolul acela dinainte?

— Aiurea! Tâmpenii! Probabil că urmăreau pe cine nu trebuie. Ar fi al naibii de tipic!

— Întorcându-mă la întrebarea mea iniţială, nu vă puteţi închipui că Smiley ar fi putut fi interesat de dumneavoastră după ce aţi plecat de la Centru?

— Dumnezeule, nu.

— Nici că s-ar fi interesat de bunăstarea dumneavoastră după ce aţi fost dus la închisoare, nici că ar fi putut cheltui bani pentru cei apropiaţi dumneavoastră, nici că ar fi vrut să vă vadă după ce v-aţi întâlnit cu Ashe?

— Nu. N-am nici cea mai vagă idee ce vrei să