un mariaj in stil mare, între mari mahări. Sînt înspăimântaţi să nu găsească cumva vreun Făt-Frumos care să alerge, de fapt, după banii ei. Şi normal că ea tocmai de ăştia se apropie. Sînt cu totul neobişnuţi pentru ea, pentru că nu-i vede în fiecare zi. Va trebui să joc un rol mare cu ea. Va trebui să te-ndrăgosteşti de ea la prima vedere şi să-i cazi la picioare. Va fi destul de uşor. Nu a avut niciodată un admirator. Ai putea să încerci.

— As putea să-ncerc, am zis eu cu u oarecare îndoială.

— Am putea să aranjăm totul, zise Greta.

— Familia ei va afla şi o va opri.

— Nu, nu vor şti, continuă Greta. Nu vor şti nimic despre asta. Sau vor şti cînd va fi prea tîrziu. Cînd veţi fi deja căsătoriţi.

— Deci asta e ideea ta.

Şi am vorbit pe îndelete despre ea. Am făcut un plan. Nu în detaliu, vă închipuiţi. Greta s-a întors în America, dar a rămas în legătură cu mine. Am avut mai multe meserii. I-am povestit despre „Moşia Ţiganului” şi ea mi-a spus că era exact ceea ce trebuia pentru a începe o idilă. Ne-am înţeles ca întîlnirea mea cu Ellie să aibă loc aici. Greta o montase pe Ellie şi o convinsese despre necesitatea unei case în Anglia unde putea să scape de cicăleala familiei cînd va deveni majoră.

Ei da, am pus la cale totul. Greta era un mare strateg. Nu cred că aş fi putut să concep planul singur, dar ştiu că mi-am jucat rolul de minune. Întotdeauna mi-a plăcut să joc cîte ceva. Şi aşa s-a întîmplat totul. Aşa am întîlnit-o pe Ellie.

Pentru mine a fost o distracţie totul. Mă-nnebuneam după tot pentru că exista şi un risc în toată afacerea, o ameninţare că totul ar putea fi descoperit. Ceea ce mă făcea extrem de nervos erau momentele cînd trebuia să dau ochii cu Greta. Trebuia să fiu sigur, vedeţi dumneavoastră, că nu mă dau de gol, prin felul cum uitam la ea. Ne înţelesesem ar fi fost mai bine ca persoana ei să-mi displacă, să mă prefac că sînt gelos pe ea. Şi aici m-am descurcat destul de bine. Îmi aduc acum aminte de ziua cînd a venit să stea cu noi. Am regizat o ceartă pentru ca Ellie să poată s-o audă. Nu ştiu dacă nu cumva ne-am întrecut pe noi înşine un pic. Nu cred. Cîteodată eram destul de nervos că Ellie ar putea să descopere sau să afle ceva, dar nu cred că a bănuit ceva. Nu ştiu. Într-adevăr nu ştiu. Niciodată n-am ştiut de ce e-n stare Ellie.

Era foarte uşor să fii bărbatul Elliei. Era o dulceaţă. Da, era într-adevăr o dulceaţă. Uneori mi-era teamă de ea pentru că făcea anumite lucruri fără să-mi spună. Şi mai ştia şi lucruri pe care nu le bănuiam că le-ar putea şti. Dar mă iubea. Da, mă iubea. Uneori — cred că o iubeam şi eu...

Nu vreau să spun că era ca Greta. Greta era femeia căreia îi aparţineam. Era personificarea sexului. Eram făcut pentru ea şi ştiam că-i sînt pe măsură. Ellie era ceva diferit. Îmi plăcea să trăiesc alături de ea, vedeţi dumneavoastră. Da, lucrul acesta sună poate bizar acum, cînd mă gîndesc la ceea ce a fost. Că am trăit alături de ea a fost o adevărată defătare.

Notez toate acestea pe hîrtie pentru că este ceea ce gîndeam în acea seară cînd m-am întors din America. Cînd m-am întors pe acoperişul lumii, dobîndind tot ce-mi dorisem, în ciuda tuturor riscurilor, tuturor pericolelor în ciuda faptului că săvîrşisem o crimă atît de cumplită, aşa cum îmi repetam!

Da, totul a fost abil conceput, m-am gîndit şi mi-am spus o dată sau de două ori, şi nimeni n-ar putea să descopere felul în care am procedat. Dar acum riscurile se risipiră, pericolele dispăruseră, şi iată-mă revenind pe Moşia Ţiganului. Veneam aşa cum mergeam în ziua aceea cînd am descoperit afişul pe zid şi am venit sus să văd ruinele casei vechi. Urcînd drumul şerpuitor.

Şi atunci — am văzut-o pe Ellie. Vreau să spun că, atunci cînd urcam drumul, am văzut-o pe Ellie. Exact cînd am ajuns la cotitura drumului, în locul unde se petreceau accidentele. Era acolo, în acelaşi loc unde o văzusem mai înainte, stînd în umbra copacului. Stătea acolo cînd s-a speriat puţin că m-a văzut şi am tresărit că am văzut-o. Acolo ne-am privit prima dată şi am venit de i-am vorbit, judecîndu-mi rolul tînărului îndrăgostit care e fulgerat la prima vedere de obiectul dragostei lui. Mi-am jucat prea bine rolul. Oh, vă spun eu, sînt un actor pe cinste!

Dar nu mă aşteptam s-o văd acum... Vreau să spun că nu puteam s-o văd, nu-i aşa? Dar o vedeam... Se uita — se uita drept la mine. Numai că era ceva care m-a înspăimântat — care m-a înspăimîntat foarte mult. Se părea că nu mă vede — vreau să spun că ştiam că nu putea să fie de-a adevăratelea acolo — ştiam că era moartă — dar am văzut-o. Era moartă şi corpul ei era îngropat în cimitirul din S.U.A. Şi totuşi se uita la mine, stînd sub brad. Nu, nu se uita la mine. Se uita ca şi cum aştepta să mă vadă şi era dragoste pe faţa ei. Aceeaşi dragoste pe care o văzusem în ziua cînd îşi mîngîia corzile chitării. În ziua cînd îmi zisese: „Te uiţi la mine ca şi cînd m-ai iubi”. Şi eu am răspuns ceva caraghios precum: „Evident că te iubesc.”

M-am oprit mort de frică. Eram paralizat acolo în mijlocul drumului… Tremuram. Am zis tare:

„Ellie!”

Nu s-a mişcat, stătea numai acolo, privind... Privea prin mine. Asta mă sperie cel mai mult pentru că ştiam că dacă mă gîndeam pentru o clipă de ce nu mă vedea... Şi nu vroiam să ştiu. Nu, nu vroiam să ştiu acest lucru. Privind fix la locul unde mă aflam — şi nevăzîndu-mă. Atunci am început să fug. Alergam ca un laş către casă unde luminile atît de cunoscute mă şteptau. Am