în acuplări inutile. Ce-mi putea dărui Nonora în schimbul renunţărilor î^le? Câteva luni de tovărăşie sexuală, şi încă făgăduielile erau îndo-lelnice. Le-aş fi primit cu braţe largi, sincer, deschis, pur sexual, aşa cum se cuvine între două făpturi cu suflete şi creiere străine. Primejdia 1 era alta: derivatele actului firesc, sentimentalismul sau poza. Mi-erjJ teamă că ne vom minţi şi că ne vom pierde timpul în vorbărie zadarnică şi ieftină. Timpul întâiei mele tinereţi, închinat îndurărilor sau desfată-> rilor. Timpul, pe care îl pofteam bărbăteşte şi îl fecundam cu sângele şi creierul meu, trebuia să-l scurg nătâng alături de Nonora, ca oricare alt tânăr inconştient şi mediocru.

  Sinceritatea pe care mă încăpăţânasem s-o păstrez ar fi fost năruită. Toate experienţele adolescenţei, anulate. Aş fi devenit un cifru, o păpuşă comună, trup purtat de viaţa celorlalte trupuri.

  Dacă mi-ar fi fost dragă…

  Ceasurile erau tot mai mult ale mele, şi liniştea nu mă dăruia. 0 aşteptam senină şi rece, ca limpezimea mării după furtună. Sufletul îmi era tulbure, tulbure…

  Zile dure, într-o mansardă înzăpezită. Hotărârea mea de a rămâne singur a impresionat pe noii prieteni. Preşedintele a găsit un alt sediu, în sala unei societăţi. Am fost atât de trist în ziua când a coborât dosarele, resturile de la tombolă, biblioteca… Nu-mi mai rămâneau decât umbre în odăiţa albă şi amintiri în suflet. începea să se desprindă o toamnă, un trecut. Nonora, Nonora… Dacă nu m-ar fi ispitit gura şi şoldurile ei, aş fi rămas alături de toţi ceilalţi. Aş fi cunoscut fericirea mediocră şi sură a vieţii vieţuite, tară paşi mari înainte. Aş fi căpătat amărăciunea cinic sentimentală a celor care spun: mi-am trăit tinereţea! De ce se confundă risipirea tinereţii cu vieţuirea ei?… De ce nu înţelegeau tovarăşii mei că o anumită sensibilitate, înstrunită de un anumit creier, poate experimenta în câteva săptămâni intens şi vivace visul sau virtuţile lor de ani?… Şi de ce nu înţelegeau ei că porunca tinereţii e de a trece înainte…?

  Aşteptam, aşteptam liniştea în dezgheţul iernii. Şi când tulburarea Nonorii se risipi, alte tulburări mă stăpâniră. Nu căutam să ştiu cine sunt. Nimeni nu se înţelege, dintre toţi câţi îndură alături de mine carnea şi duhul, îmi spuneam. Niciodată nu voi izbuti să mă cunosc aşa cum îmi cunosc biblioteca. La răstimpuri, mă surprind. Mă luminez; mă în-fioară simţământul că acesta sunt eu, şi tot ce spun sau fac altfel nu le fac din porunca mea, ci din porunca străinilor din mine. încerc să rânduiesc cele câteva rezultate. Nu izbutesc; se exclud, se duşmănesc, se anulează unul pe altul.

  Am hotărât să aleg din mine anumite caracteristici şi să-mi spu1l-acesta sunt eu! Am coordonat caracterele şi mi-am poruncit să nu vieţuiesc lăuntric decât pentru a le încălzi şi a le face să rodească. Voia” să-mi creez o unitate cu riscul a oricâte renunţări şi mutilări. Altminte111 nu aş fi putut împlini nimic din cele ce amânasem pentru maturitate. Maturitate înseamnă unul, palpitând sub rezerve, socoteam eu.

  Trebuia ca tinereţea mea să-şi aibă înţeles în afară de cărţi. Trebuia să încep maturizarea, să-mi pregătesc sufletul pentru revelaţiile ce în curând mi le va dărui viaţa. Şi noua viaţă se va petrece numai în mine, fără ca ceilalţi să o bănuiască. în curând, supravegherea şi aţâţarea mea lăuntrică îmi vor revărsa în creier şi în suflet un prea plin al cărui izvor ceilalţi nu vor izbuti să-l înţeleagă.

  După o iarnă începută violent şi sfârşită în întuneric, ştiam şi simţeam un singur adevăr: că voi vieţui două vieţi, una ascunsă, alta în plină iumină.

  Cea subterană mă va stăpâni şi, pus la încercare, în timp de criză, voi şti să aleg.

  V. PROFESORUL.

  După vacanţe, cursurile de la Filosofie erau mai puţin populate, întâlneam studenţi care nu înţelegeau nimic din cele ce rostea, distant sau intim, profesorul. Socotiseră filosofia o ştiinţă care începe, ca oricare alta, cu lămurirea elementelor: atomii, funcţiunile chimice, teoriile fundamentale. Dar filosofia, la Universitate, nu era o ştiinţă, nici o metodică, ci o înmănunchere de cursuri. Iar fiecare curs era un profesor, care vorbea ceea ce îl interesa pe el.

  Nimeni nu ştia ce este filosofia. Aflaseră că se studiază, la seminarii, diverse şi interesante probleme. Aflaseră şi lucruri noi asupra presocraticilor, la istoria filosofiei. La logică nu aflaseră nimic, pentru că profesorul vorbea prea clar şi prea convingător, iar după câteva lecţii auditoriul pierduse firul cursului şi profesorul descoperise alte cinci.

  Cei care se înscriseseră la Filosofie fără lecturi şi experienţe se surprindeau dezorientaţi şi părăseau cursurile, preferând să-şi continue întâlnirile la orele de istoria literaturii române modeme, unde profesorul era glumeţ şi sala întotdeauna bine dispusă. Era un obicei al Facultăţii de Litere: nici un student nu putea păşi în publicistică decât polemizând ^lgar cu profesorul de literatură română şi estetică literară sau adulându-l la seminarii. Profesorul era bătrânior, grăsun, miop şi blând, „orba îi era irezistibilă, cu uşoare bâiguiri şi tolerate greşeli de ^amatică. Trăia numai pentru literatură. îi dăruise astfel un Institut şi o tii, cu bunăvoinţa guvernului şi contribuţiile studenţilor. Nu avea elevi propriu-zis. Soarta profesorului era tragică şi mă înduioşa; nu-lf lăudau şi nu-l respectau decât acei tineri care aveau volume de tipărit şi] prea puţin curaj să-şi caute editor. Sau tinerii care năzuiau catedre, con-l ferinţe, posturi, bacşişuri literare. Profesorul era de o stranie şi perversă naivitate. Nu înţelegea nimic, vorbea şi scria ca să nu-l înţeleagă nimeni, se socotea singurul critic estet al ţârii, se socotea genial, pentru că era batjocorit, şi era bun, şi era blând, şi zâmbea…

  Părând inofensiv, contribuia totuşi an după an la anularea bunului-simţ literar şi la minciună. Fanatic, persecuta – poate regretând – pe cei care i se împotriveau, lui sau sistemului estetic. Cei câţiva care dovedeau curajul să-l înfrunte sufereau consecinţe ani îndelungaţi. O casă de editură le era definitiv închisă, un grup de reviste obscure îi insultau sau îi ignorau, la Universitate întâlneau neîncredere sau vrăjmăşii. Profesorul de estetică literară era