— Slavă Domnului! Poţi să mi-l descrii pe răpitor?

De uimire, îi pică ochelarii pe vârful nasului:

— Cum, nu l-aţi recunoscut?!! Era Robert Redford.

***

Bilanţ la sediu. Cu pixul într-o mână, şi fruntea încinsă în cealaltă.

Fâs?... N-ar fi grozav, dar e cu mult mai rău. CATASTROFĂ! Nina, obiectivul nr. 1 al circului de la Bellu — răpită; Richard Gere, marele killer — mort pe acoperiş; Ţeastă dispărut, Panduru aşijderea. Mai vreţi sos? You are my guests! O importantă şi inutilă desfăşurare de forţe (acum să vedem pe unde scoate cămaşa marele strateg Suliţă), tulburarea gravă a liniştii publice, şase victime. Panica s-a împrăştiat, în târg circulă zvonuri apocaliptice:

...Lupte grele la Bellu, peste 1000 de morţi... S-a extins focul în Balcani... Încă o Cecenie!... Să vină Căştile Albastre! Desant de paraşutişti ex-sovietici... Aşi, Regele. Asta şi UDMR-ul... Vine Regele!... Nu ieşiţi din casă... Să cumpărăm vreo zece pâini, să fie ceva acolo... Ehe, aţi vrut democraţie! Păi, se pomenea aşa ceva pe timpul lui Ceauşescu?!...

O drăgălăşenie de dandana, îţi vine s-o mănânci! Un etaj mai sus, vreo doi'şpe deştepţi sculptează în sudori texte pentru comunicatul oficial al Ministerului de Interne, care trebuie să intre diseară la ŞTIRI.

Dar mă doare capul de ale mele şi mă întorc la bilanţ. Faţă de pierderi, activul e sărăcuţ rău! L-am găbjit pe Voicu-Sinuzită, am descoperit hramul lui Săraru, alias Robert Redford: membru al bandei, multifuncţional, multiutilizat. Intermediar, curier, şofer, kidnapper şi mai încape.

Despre Coana Aurica, rămasă de capul ei în faţa Capelei, ce să mai spun? Ceremonia imaginată cu atâta drag de bătrână s-a transformat într-un fiasco. Asistenţa s-a cărăbănit cu scântei la potcoave, colivele s-au fleşcăit, praful s-a ales de prosoape, pachete, batiste, tot inventarul de datini. Pe drumul de veci, au condus-o până la urmă trei inşi: unul din preoţi, dascălul şi sergentul P., lăsat de mine acolo, să supravegheze lucrarea. Cel puţin, acum e liniştită, instalată la domiciliul hotărât de ea, în cavoul ei. O trebuşoară bună, respir uşurat, deşi dacă stai să te gândeşti, nimeni n-a văzut mort pe gard.

Ţrrrrrrrr... E mama. Îmi telefonează de acasă. A venit pentru câteva ore, să se schimbe şi să se odihnească. Toto se află la Reanimare, nu şi-a revenit. Medicii au decis să-l opereze, trebuie neapărat extras glonţul de lângă inimă. Şansele sunt modeste... Se întoarce la spital, nu are răbdare să aştepte acasă, dar ar fi preferat să nu fie singură. N-aş putea s-o însoţesc?

Acum, mi-e imposibil, îi promit prima secundă liberă. Închide cu un suspin. Alt telefon, pe interior. Sunt convocat la şeful ăl mare, colonelul Pascu. E groasă, ştiam. Sediul zbârnâie. Telefoane de la Guvern, Preşedinţie, şefi de formaţiuni politice, ambasade... Afară, ciotcă de ziarişti, s-a anunţat o conferinţă de presă... Şi iar, dacă stai să te gândeşti, toată tevatura e opera unui nevropat orgolios! Normal, Suliţă ar trebui să sară în aer. Nu sare. Are pilă babană. Îl găsesc în biroul şefului. Clocoteşte cu faţă impenetrabilă şi mâinile la spate.

Colonelul Pascu îmi indică un scaun. E un bărbat obosit şi ponosit. Nu ca ţoale, pe dinăuntru. Uzat şi dezabuzat. Abia aşteaptă să iasă la pensie. Tipul nu-i nici bun, nici rău. Doar absent. Nu-l interesează nimic. Iluzii despre oameni şi viaţă nu şi-a făcut de pe vremea când îl aştepta pe Moş Niculaie cu ghetele la uşă. Ca profesionist însă, se apreciază că ar face faţă cu brio în cele mai fierbinţi megalopolisuri.

Mă priveşte printre pleoapele uşor coborâte, ascultându-mă fără să intervină. Îi prezint filmul acţiunii şi bilanţul cu toată sinceritatea. Nu omit rolul şi participarea lui Bădoiu, ca şi exclus din Poliţie. Ridică palma să mă opresc. Conchide:

— O acţiune rău gândită şi fireşte, ratată.

Evit să mă uit la Suliţă, marele arhitect al Paraşutei, dar trepidez de satisfacţie.

— Un eşec cu valuri mari, reia. Din pricina vâlvei, suntem obligaţi să ne mişcăm rapid şi eficient. Cu spor de urgenţă, adică. Îl avem pe Cătălin Voicu. Scoateţi de la el tot ce e posibil. Promiteţi, şantajaţi, recurgeţi la orice mijloc care nu incumbă spital sau cimitir. Bănuiesc că se va lăsa cumpărat, e un mercenar. Prin Voicu, ajungem la Săraru. O pistă sigură o constituie şi fata, Viorela Calotă. Trebuie urmărită. Ori o caută el, ori ştie ea unde să-l caute. Dacă punem mâna pe Săraru, se rezolvă problema Ninei. Kidnapper-ul ştie unde şi-a ascuns victima. Bizară, absurdă rămâne chestiunea peştilor. Patronul salonului de câini ştie probabil despre ce este vorba, dar sunt informat că nu şi-a revenit încă din comă.

Roşesc. Sunt sigur că Suliţă i-a povestit că Toto îmi va fi "tată". Vocea lui Pascu însă nu are nuanţe, privirea nu prinde miez.

— Mda, încă o precizare. Situaţia mult prea încinsă nu ne permite să facem bucătărie internă. În casă incendiată, nu te apuci să ştergi vitrina de praf. Vom găsi timp pentru discutarea abaterilor de orice natură.

Vag, fără termen, la vară va fi cald... O tableţică, pătrăţică pentru Suliţică! Pascu nu-l aşteaptă s-o înghită şi continuă:

— Concret, căpitanului Bădoiu i se ridică suspendarea. Nu-i un exemplu de disciplină, dar nu ne putem îngădui într-o situaţie atât de gravă, să renunţăm la serviciile unuia dintre poliţiştii noştri cei mai competenţi. Situaţia lui va fi analizată ulterior.

Adică, vax albina! Bravo, Babuinule, ai câştigat!

— Rămâneţi amândoi la ordinele domnului maior Demetru. Asupra deciziilor importante, voi aviza personal.

Adică, traduc din nou, Suliţă va face figuraţie, simplu element de decor. Îl las să iasă înainte. E sec, ţeapăn, inflexibil ca de obicei. Pe faţa galben-hepatic, ochii ard. Mă îndoiesc însă că şi-a jucat ultima carte.

***

Îmi spun că înainte de a-l lua la întrebări pe Sinuzită e bine să stau de vorbă cu Viorela. Îmi poate scăpa unele informaţii cu care să-l fitilesc pe şmecheraş.

Viorela m-a căutat şi a lăsat vorbă că o pot găsi acasă în tot cursul zilei. N-o chem la birou, mă deplasez eu. Încă încerc s-o menajez, să-i evit orice ipostază în distribuţia oficială a dosarului.

Mă aflu în living-room-ul doamnei Camelia Calotă, patroana prosperă a Marilyn-ului, mama Viorelei. Cât vezi cu ochii,