— Patruzeci şi doi e ultima mea ofertă. Mircea păru să reflecteze o clipă :

— Fie. Pentru că îmi eşti prieten.

Bolence scoase din buzunar două teancuri de bancnote de cîte o mie de dolari.

— Iţi avansez imediat două sute de mii, zise el.

Mircea luă banii fără să se grăbească. îi prindeau foarte bine. Fondurile primite la Barcelona, înainte de a se îmbarca în avionul care avea să-l ducă la New York. erau pe terminate. Abe mai dispunea de ceva rezerve, dar nici acestea nu aveau să dureze la infinit.

Mircea îşi zise că în mod formal gestul său era condamnabil. Lua bani pentru o marfă care nu era a lui. Dar scopul scuză mijloacele. Fără cheltuieli nu-şi putea îndeplini misiunea pe care şi-o asumase. Lovea în Mafie, folosindu-se de propriile ei fonduri. Tot transportul de narcotice avea să cadă în mîna poliţiei.

Restul îi primeşti în două tranşe egale, zise Bolence ridicîndu-se de pe canapea. Ţi-ar conveni cecuri ?

— Nu. Prefer bani lichizi.

— All right.

Bolence îşi vîrî pila tn buzunar.

— Şi cu investigaţiile tale cum stai ?

— Prost.

— Mai ai trei zile.

— Ştiu. Ca Să mă descurc din pînza de păienjen urzită în jurul meu, nici trei ani nu mi-ar fi de ajuns.

— Şi în cazul ăsta ce-i de făcut ? Pot să-ţi fiu cumva de folos ?

— Mulţumesc. Prefer să lucrez singur. Nu vreau să te compromit.

— Grăbeşte-te, Vincenzo. Barracuda va face tot ce-i va sta în putinţă ca să nu obţii o nouă păsuire. Bolence îi întinse mîna. Te las, Vincenzo. Şi încă o dată succes !

Puţin timp după plecarea lui Bolence, Mircea primi 0 vizită simandicoasă. Samy Barracuda apăru zîmbitor, îmbrăcat în alb de sus şi pînă jos. Părul şi sprîncenele atît de blonde încît, băteau în argintiu, pielea bolnăvicios de albă îi dădeau o înfăţişare ciudată, aproape comică, de clovn muiat în făină. Singura pată de culoare pe acest alb imaculat o constituia o orhidee violetă, cu petale subţiri şi lungi ca nişte picioare de păianjen.

Cu pălăria de panama într-o mînă şi în cealaltă cu un baston de malacca, Barracuda intră în bibliotecă precedat de Sam. care-i anunţase solemn sosirea. Mircea îl primi fără să-î întindă mîna. Privirile lui întîrziară asupra orhideei violete. Rosti ironic :

— Iar ai venit ?

Zîmbetul continuă să plutească sibilic pe buzele vizitatorului.

— Eh, închipuieşte-ţi că am avut tupeul.

— Că ai avut tupeul ştiu. Mă miră că ai avut şi curajul. Şi încă singur.

Barracuda se aşeză pe un fotoliu.

— Nu te grăbi să mă pofteşti să iau loc. Pot să mă aşez şi fără invitaţie.

între; prieteni...

Mircea aruncă o privire circulară prin încăpere.

— Vezi aşa ceva pe aici ? Barracuda rîse :

— Te înţepoşezi ca un arici de mate. Şi nu faci bine. Poate că n-ai să mă crezi. Am venit cu gînduri prieteneşti.

— Să zicem că te-aş crede.

Barracuda aşeză tacticos pălăria şi bastonul pe o măsuţă joasă, dreptunghiulară, din apropierea fotoliului său.

— Pe vremuri am fost prieteni, Vincehzo. Ai uitat ? Am copilărit împreună. îţi aminteşti de Nolan's, de pivniţa din Mott Street, de Berta ? Mai ales de Berta ?

Mircea simţi o zvîenire ciudată în inimă. îşi dădea seama că Barracuda îi întindea o nouă şi foarte primejdioasă cursă. în -dosar nu scria mare lucru despre copilă-lăria lui Genovese. Nolan's, Berta, pivniţa din Mott Street nici nu erau amintite.

Mircea îşi dădu seama că nu-i rămînea decît să blufeze.

— Dragul meu Samy, daca ai venit spre a, mă face să-mi pierd timpul cu pălăvrăgeli, nu ţi-ai găsit omul. Sau dacă ţii neapărat, cere un time-out de la marele boss şi stăm de vorbă.

Barracuda zîmbi.

— Dacă ar depinde de mine...

— Spune, mai bine, de ce ai venit.

— Da, da. De asta am venit. Ca să îngropăm securea războiului... Dar dacă mă respingi, nu-mi rămine decît să plec.

Luă pălăria şi bastonul de pe măsuţă şi se ridică în picioare.

— Frumoasă orhidee, zise Mircea. De cînd te ştiu ai fost un adevărat dandy.

— Să nu exagerăm. întotdeauna a trebuit să mă mulţumesc cu locul doi.

— Nu poţi să te plîngi. De cînd a dispărut Genovese, ai trecut pe locul lui.

— Ar trebui să porţi şi tu orhidee. Este ultimul strigăt. Bolence a lansat moda asta. Orhideele sînt ultima lui pasiune. Şi-a amenajat o seră în California, la Escondido, în fiecare zi i se aduc cu avionul la New York cele mai frumoase orhidee. Are şi un magazin de desfacere la San Francisco : The Bine Orchid. înainte de plecare nu mă tratezi cu whisky ?

— De ce nu ? Sec sau cu sifon ?

— Ca de obicei.

Mircea zîmbi. I se întindea o nouă cursă. Foarte subtilă. Recurse la o stratagemă. Luă sticla de whisky şi începu să umple un pahar. Deodată scăpă sticla, care se sparse pe parchet.

— Eh, s-a spart ghinionul ! exclamă el.

Sună. Sam îşi făcu apariţia.

— M-ai chemat, boss.

— Adu o sticlă de whisky.

Sam execută porunca, înapoindu-se cu un Canadian Club. Mircea făcu un gest tînărului, care se conformă, desfăcind buşonul sticlei şi turnind băutura în două pahare.

Baracuda aruncă o privire ciudată asupra lui Mircea. îşi duse paharul la buze.

— Succes, Vincenzo,

— Charlie, îl corectă Mircea;

— O.K., Charlie !

Barracuda dădu băutura peste cap, salută ridicînd măciulia bastonului în dreptul frunţii, apoi părăsi încăperea...

După plecarea vizitatorului, Mircea se urcă în dormitor, îl găsi pe Abe îngropat în jurnale. Le răsfoia cercetîndu-le atent, pagină cu pagină.

— N-am găsit nici un indiciu, zise el dezamăgit,

— În schimb am găsit eu, rosti Mircea. Plecăm imediat la San Francisco.

*

* *

Orhidee...

Mircea ajunsese să fie obsedat de orhidee.

Florile acestea exotice, cu petale grele ca de ceară, extravagant colorate, apăreau necontenit în drumul său. Şi Regan şi Blackie Mc Coo purtau Ia butonieră orhidee Inventivi, foloseau cupele acestor somptuoase flori drept receptacul pentru narcotice. Bolence, care se ocupa prin-t re altele şi cu stupefiante, cultiva orhidee. Printr-o înlăn-ţuire logică, toate aceste elemente îl făceau pe Mircea să ajungă la concluzia că orhideele aveau să-i deschidă drumul pînă la