Cărți «Lapte negru (citeste top romane de dragste pdf) pdf 📖». Rezumatul cărții:
Toate zorzoanele astea o atrag pe Mama Budincă de Orez ca un magnet. Aleargă de la un magazin la altul, cu cartea mea de credit în mână, hotărâtă să cheltuiască şi ultimul cent pe care-l mai am pe lucruri roz drăgălaşe pentru bebeluşe. E atât de prinsă de febra cumpărăturilor, că îmi vine să fug de ea. Dar unde? Poate oare vreo gravidă să se ferească de latura ei maternă?
Săptămâna a 34-a
Săptămâna asta aflu ce subiect vast e inteligenţa unui bebeluş pentru o viitoare mamă. Înălţimea Sa e obsedată de chestia asta. Pastile cu Omega-3, capsule cu ulei de peşte şi un soi de lichid care răspândeşte cel mai greţos miros… Îmi tot vâră chestiile astea pe gât, încredinţată că, dacă înghit destule, copilul o să aibă un coeficient de inteligenţă ridicat.
— Caviarul e cel mai bun, spune ea. Dacă o femeie însărcinată mănâncă în fiecare zi două linguriţe de caviar, sunt şanse ca bebeluşul să iasă geniu.
— După teoria ta, oamenii care trăiesc pe lângă Marea Caspică trebuie să fie fantastic de deştepţi, zic.
Îmi concediază sarcasmul cu o fluturare din mână, ca şi cum ar alunga o muscă sâcâitoare.
— Fă doar cum îţi spun, îmi ordonă.
Nu înţeleg obsesia pentru inteligenţă. Şi nu doar a Mamei Budincă de Orez. În sălile de aşteptare din cabinetele medicale, în programele de la televizor, pe bloguri şi site-uri, în ziare, peste tot şi tot timpul, femeile însărcinate caută căi de-a mări inteligenţa copiilor lor.
— Să presupunem o clipă că teoria asta cu caviarul şi inteligenţa ar fi adevărată, mă aventurez eu.
— Bine, se învoieşte Mama Budincă de Orez.
— Să spunem că mamele din Turcia au creat acest „bebeluş superinteligent”. Ce se întâmplă atunci? Copilul se naşte şi, când creşte destul ca să meargă şi să vorbească, devine clar că e supradotat. E bun la muzică, pictură, sculptură, artă, matematică. Dar îi place şi să citească, devorându-i pe clasici la cinci ani.
— Încotro baţi? întreabă Mama Budincă de Orez bănuitoare.
— Mă întreb doar: ce se va întâmpla cu aceşti copii îndopaţi cu icre de peşte într-un mediu care nu recompensează diferenţele între indivizi şi talentele ieşite din comun? Ce ironie mai e şi asta să-ţi doreşti un copil deştept, dar să nu fii în stare să te porţi cum trebuie cu un copil inventiv?
Mama Budincă de Orez izbeşte furioasă cu sceptrul.
— Gata! Ştiu de unde vin toate văicărelile şi lamentările astea, spune. Ai stat de vorbă cu Domnişoara Cinica Doctă, nu-i aşa? Te vezi cu ea pe ascuns, nu-i aşa?
Roşind până în vârful urechilor, mă opresc şi nu mai spun nimic.
Săptămâna a 36-a
E adevărat. Am continuat s-o vizitez pe Domnişoara Cinica Doctă pe-ascuns. Tragem perdelele, încuiem uşile şi vorbim despre cărţi – aşa cum făceam în vremurile bune de odinioară. Ca două intelectuale în toată regula, îi bombănim şi îi ponegrim pe toţi ceilalţi, ţinând fruntea sus, simţindu-ne precum cele mai strălucitoare becuri din candelabrul de cristal al societăţii. Mă stric de râs când Domnişoara Cinica Doctă îşi aruncă un cearşaf de pat pe umeri şi îşi ia o păstaie de fasole verde drept sceptru. Imită grozav.
Într-o zi spune din senin:
— Te-ai întrebat vreodată de ce mamele vorbesc la persoana întâi plural când li se adresează copiilor?
— Ce vrei să spui?
— Fii atentă. Vorbesc tare caraghios. Ne-am murdărit? spun. Ne e sete? Ne-am udat pantalonaşii?
Întind gâtul şi ascult cu atenţie.
— Dacă puştiul se împiedică şi cade, mama începe: „Of, scumpete, ne-am împiedicat? Nu s-a întâmplat nimic, nu doare!”. De unde ştie dacă doare sau nu? Doar n-a căzut ea, ci copilul!
— Mda, ai dreptate, zic.
— Copilul are un corp separat de al mamei lui şi ca atare e o fiinţă ontologic diferită. Multe mame pur şi simplu nu sunt în stare să accepte asta.
— E foarte adevărat, încuviinţez.
Dintr-odată tonul i se îmblânzeşte.
— Fii pur şi simplu tu însăţi, spune ea. N-o lăsa pe Mama Budincă de Orez să te transforme într-o mamă-glob de zăpadă din aia de-a ei.
— Ce-i aia o mamă-glob de zăpadă?
— Ştii, mamele alea pe jumătate isterice care le vorbesc copiilor pe un ton piţigăiat de broască de jucărie chiar şi după ce au crescut. Care vor să-i alăpteze până merg la facultate. Maternitatea le-a luat minţile. Trăiesc într-un vid. Lumea lor e un glob de zăpadă. Colorat şi drăguţ pe dinăuntru, fără îndoială, însă prea ocrotitor şi înăbuşitor. Să nu devii una dintre…
Lasă fraza neterminată.
— Cine? Eu? Niciodată! spun sigură pe mine.
— Puţin desparte maternitatea de fascism, mă previne ea.
— Crede-mă, zic, nici măcar nu o să-i bag cu forţa mâncare în gură fetiţei mele. Dacă nu vrea să mănânce, atunci n-o să mănânce. Am să-i las spaţiu şi libertate din belşug de la început. O să vezi ce mamă democrată voi fi.
— Bun, exclamă Domnişoara Cinica Doctă. Aşa te vreau, Mare Eu.
Săptămâna a 38-a
Săptămâna asta am învăţat că trupul unei gravide nu-i aparţine ei, ci tuturor femeilor.
Acum câteva zile, când făceam cumpărături la băcănie, o doamnă în vârstă pe care n-am mai văzut-o în viaţa mea s-a apropiat, inspectând lucrurile din căruciorul meu.
— O, cumperi vinete! a exclamat cu o expresie de groază amestecată cu compătimire pe chip.
— Mda, am zis cu prudenţă.
— Dar conţin nicotină, a spus ea şi s-a întors spre băiatul de prăvălie, de parcă el ar fi fost vinovat de această greşeală îngrozitoare. Cum poţi să-i dai vinete? Du-le înapoi.
Băiatul de prăvălie a încuviinţat din cap, acceptând autoritatea doamnei. Fără să mă consulte, mi-a luat vinetele din cărucior.
— Dă-i mai bine nişte broccoli, a spus bătrâna doamnă.
Băiatul de prăvălie s-a conformat din nou.
— Şi nişte spanac. E foarte sănătos. O, şi nu uita de ardei. Orice mâncare ai găti, pune întotdeauna ardei verde în ea.
În căruciorul meu au apărut o pungă cu spanac şi jumătate de kilogram de ardei verzi.
— Aţi terminat cu cumpărăturile mele? Acum pot să plec? am întrebat.
Amândoi mi-au zâmbit larg.
La fel mi se întâmplă şi când mă duc la piscina din cartier. Toate femeile simt nevoia să spună ceva, orice, ca să mă ajute să trec peste încă o zi de sarcină.
— Ai grijă. Podeaua e foarte alunecoasă, zice una.
— Mai bine