umane? Că el este deasupra cursului istoriei şi a constrângerilor dialecticii?

— Nu ştiu. Este doar ceea ce am crezut eu. Atâta tot.

— N-are importanţă, observă Karden; spune, era un om fericit, râdea mereu, şi alte chestii de genul ăsta?

— Nu. Nu râdea prea des.

— Dar a râs când i-ai spus că eşti membră de Partid. Ştii de ce?

— Bănuiesc că dispreţuia Partidul.

— Crezi că îl ura? întrebă Karden într-o doară.

— Nu ştiu, replică Liz patetic.

— Era genul de om cu simpatii şi cu antipatii puternice?

— Nu… nu. Nu era.

— Dar a atacat un băcan. Ei, de ce a făcut asta?

Brusc, Liz nu mai avea încredere în Karden. Nu mai avea încredere în vocea mângâietoare şi în chipul bun, fermecător.

— Nu ştiu.

— Dar te-ai gândit la asta?

— Da.

— Ei, şi la ce concluzie ai ajuns?

— La niciuna; răspunse Liz cu voce egală.

Karden o privi gânditor, poate puţin dezamăgit, ca şi cum ea ar fi uitat ce şi cum trebuie să răspundă.

— Ştiai, întrebă el - poate că era cea mai directă dintre întrebări -, ştiai că Leamas intenţiona să-l pocnească pe băcan?

— Nu, replică Liz, poate puţin prea repede, astfel că, în scurta pauză care urmă, zâmbetul lui Karden lăsă locul unei curiozităţi amuzate.

— Până acum, până azi, întrebă el în cele din urmă, când l-ai văzut ultima oară pe Leamas?

— Nu l-am mai văzut după ce a intrat la închisoare, replică Liz.

— Deci, când l-ai văzut ultima dată? - vocea era amabilă, dar insistentă.

Lui Liz îi displăcea profund faptul că se afla cu spatele la completul de judecată; ar fi vrut să se întoarcă şi să-l vadă pe Leamas, poate să-i zărească chipul; să citească pe el vreo îndrumare, vreun semn care să-i spună cum să răspundă. Începea să-i fie teamă pentru ea; toate întrebările astea care porneau de la acuzaţii şi de la suspiciuni despre care ea nu ştia nimic! Probabil că ei sunt conştienţi că vrea să-l ajute pe Alec, că-i este teamă, dar nimeni n-o ajută - de ce nu vrea nimeni s-o ajute?

— Elizabeth, când a avut loc ultima ta întâlnire cu Leamas, până astăzi?

Oh, vocea asta, cât urăşte vocea asta catifelată!

— Cu o seară înainte să se întâmple, replică ea, în seara dinainte de a avea confruntarea cu domnul Ford.

— Confruntare? N-a fost o confruntare, Elizabeth. Băcanul nu l-a pocnit şi el, nu-i aşa? N-a avut ocazia. Foarte urât!

Karden râse, şi fu cu atât mai îngrozitor, cu cât nimeni nu îi urmă exemplul. Spune-mi, unde te-ai întâlnit cu Leamas în seara aceea?

— În apartamentul lui. Era bolnav, nu mergea la serviciu. Zăcea în pat, iar eu veneam şi-i găteam.

— Şi cumpărai şi alimentele? Făceai cumpărături?

— Da.

— Frumos din partea ta. Probabil că te-a costat o grămadă de bani, constată Karden pe un ton prefăcut compătimitor. Îţi puteai permite să-l întreţii?

— Nu-l întreţineam. Îi aveam de la Alec. El…

— A, o întrerupse Karden tăios, deci avea nişte bani?

„O, Doamne, o, Dumnezeule, o, Doamne, Dumnezeule, ce-am zis”, gândi Liz.

— Nu mulţi, se grăbi ea să răspundă, nu prea mulţi, ştiu. O liră sterlină, două, nu mai mult. Nu avea mai mult de-atât. Nu-şi putea plăti facturile - curentul electric şi chiria -, toate au fost plătite după aceea, înţelegeţi, după ce a fost arestat, de către un prieten. Un prieten a plătit, nu Alec.

— Sigur că da, repetă Karden încetişor, un prieten a plătit. A venit special şi a plătit toate facturile. Un prieten vechi al lui Leamas, cineva pe care-l cunoştea dinainte de a veni în Bayswater, poate. L-ai întâlnit vreodată pe acest prieten, Elizabeth?

Liz clătină din cap.

— Înţeleg. Ce alte facturi a mai plătit acest prieten bun, ştii?

— Nu… nu.

— De ce eziţi?

— Am spus că nu ştiu, ripostă Liz furioasă.

— Dar ai ezitat, preciză Karden, mă întrebam dacă nu cumva te-ai răzgândit.

— Nu.

— Leamas a vorbit vreodată de acest prieten? Un prieten cu bani care ştia unde locuieşte el?

— N-a pomenit niciodată nimic de vreun prieten. Credeam că nu are prieteni.

— Aha.

În sala de judecată se lăsă o tăcere îngrozitoare, mai ales pentru Liz, deoarece, întocmai ca un copil orb printre cei care văd, era ruptă de toţi cei din jurul ei; îi puteau măsura răspunsurile după vreun sistem secret, iar ea nu-şi putea da seama, din liniştea aceea înspăimântătoare, ce aflaseră.

— Cât câştigi, Elizabeth?

— Şase lire sterline pe săptămână.

— Ai ceva economii?

— Puţin. Câteva lire.

— Cât costă chiria apartamentului tău?

— Cincizeci de şilingi pe săptămână.

— E destul de mult, nu crezi, Elizabeth? Ţi-ai plătit chiria în ultimul timp?

Clătină din cap neajutorată.

— De ce nu? continuă Karden. Nu ai bani?

În şoaptă, replică:

— Am un contract. Cineva a cumpărat contractul şi mi l-a trimis.

— Cine?

— Nu ştiu. Lacrimile îi curgeau pe faţă. Nu ştiu… Vă rog, nu-mi mai puneţi întrebări. Nu ştiu cine a fost… au trimis banii acum şase săptămâni, o bancă din City… a făcut asta vreo organizaţie caritabilă… o mie de lire. Jur că nu ştiu cine… mi s-a spus că e un dar de la o organizaţie caritabilă. Voi ştiţi totul - voi să-mi spuneţi cine…

Cu faţa îngropată în mâini, cu spatele încă la completul de judecată, plângea şi umerii i se mişcau odată cu suspinele care-i scuturau trupul. Nimeni nu se mişca, şi în cele din urmă lăsă mâinile în jos, dar fără să ridice capul.

— De ce nu te-ai interesat? întrebă Karden simplu. Sau eşti obişnuită să primeşti cadouri anonime de o mie de lire?

Nu răspunse, iar Karden continuă:

— Nu te-ai interesat pentru că ai bănuit. Nu-i aşa?

Ducându-şi din nou mâna la faţă, Liz confirmă din cap.

— Ai bănuit că banii vin de la Leamas, sau de la prietenul lui Leamas, nu?

— Da, reuşi ea să îngaime. După proces, am auzit pe stradă că băcanul are nişte bani, mulţi bani de undeva. S-a vorbit mult despre asta, şi am ştiut că trebuie să fie prietenul lui Alec…

— Ce ciudat, observă Karden aproape pentru sine. Ce bizar! Apoi continuă: Spune-mi, Elizabeth, te-a contactat cineva după ce Leamas a fost dus la închisoare?

— Nu, minţi ea.

Acum ştia, era sigură că voiau să dovedească nişte lucruri împotriva lui Alec, ceva în legătură cu banii sau cu prietenii lui; ceva legat de băcan.

— Eşti sigură? întrebă Karden, cu sprâncenele ridicate pe deasupra ramelor de aur ale ochelarilor.

— Da.

— Dar vecinul tău, Elizabeth, obiectă Karden răbdător, spune că au venit nişte bărbaţi - doi bărbaţi - destul de curând