Katerina îl urmărea, sorbindu-şi ceaiul. Nu mai avea expresia agitată de dinainte. „Lev te pune în primejdie, se gândi Grigori, şi eu te salvez, iar tu îl preferi totuşi pe el.”

Lev era probabil la doc acum, pitindu-se după vreo macara şi uitându-se neliniştit după poliţişti în timp ce aştepta. Grigori trebuia să o ia din loc. Însă era posibil să nu o mai vadă niciodată pe Katerina şi nu suporta gândul de a-şi lua adio de la ea.

Îşi termină supa şi se uită la ceas. Era aproape şapte. Mai avea puţin şi ar fi întârziat.

— Trebuie să plec, rosti el fără tragere de inimă.

Katerina îl conduse până la uşă.

— Nu fi prea aspru cu Lev, îi zise ea.

— Când am fost eu aspru cu el?

Ea îşi puse mâinile pe umerii lui, se înălţă pe vârfuri şi îl sărută uşor pe buze.

— Mult noroc, îi spuse ea.

Grigori plecă.

Străbătu grăbit străzile din sud-vestul Sankt Petersburgului, o zonă industrială cu depozite, fabrici, magazii şi mahalale supraaglomerate. După câteva minute îi trecu şi impulsul ruşinos de a da frâu liber lacrimilor. Mergea pe la umbră şi îşi ţinea basca trasă pe ochi şi capul plecat, evitând zonele expuse. Dacă Pinsky transmisese mai departe descrierea lui Lev, un poliţist mai atent l-ar fi putut aresta cu uşurinţă pe Grigori.

Ajunse însă la docuri fără să fie observat. Vaporul lui, Arhanghelul Gabriel, era un vas mic şi ruginit, care transporta atât marfă, cât şi pasageri. Acum era încărcat cu lăzi mari de lemn, marcate cu numele celui mai important blănar din oraş. Exact sub ochii lui, ultima cutie fu adusă în cală şi echipajul închise trapa acesteia.

O familie de evrei îşi prezenta biletele în capătul pasarelei. Toţi evreii voiau să meargă în America, din câte ştia Grigori. Aveau chiar şi mai multe motive decât el s-o facă. În Rusia existau legi care le interziceau să deţină pământ, să ocupe o funcţie publică sau să fie ofiţeri de armată; în plus, aveau nenumărate alte interdicţii: nu aveau voie să locuiască unde doreau, iar numărul celor care puteau frecventa cursurile universităţilor era limitat. Era un miracol că unii reuşeau să-şi facă totuşi un rost. Şi dacă prosperau, în ciuda tuturor acestor oprelişti, nu trecea mult şi erau atacaţi de gloată – aţâţată de obicei de poliţişti precum Pinsky –, bătuţi, familiile lor îngrozite, geamurile sparte, proprietăţile incendiate. Era surprinzător că unii alegeau să rămână.

Se auzi sirena vasului chemându-i pe toţi la bord.

Nu îşi vedea fratele. Ce se întâmplase? Îşi schimbase Lev din nou planurile? Sau fusese deja arestat?

Un băieţel îl trase pe Grigori de mânecă.

— E un om acolo care vrea să vorbească cu tine, îi zise băiatul.

— Ce om?

— Arată cam ca tine.

Slavă Domnului, se gândi Grigori.

— Unde este?

— În spatele dulapilor.

Pe doc era o stivă de scânduri. Grigori se grăbi să o ocolească şi îl găsi pe Lev ascuns în spatele ei, trăgând nervos dintr-o ţigară. Era agitat şi palid – ceva rar la el, căci de obicei îşi păstra voia bună chiar şi în împrejurări potrivnice.

— Am necazuri, rosti Lev.

— Din nou.

— Barcagiii ăia au minţit!

— Probabil că au şi furat.

— Lasă sarcasmul cu mine. N-avem timp.

— Nu, ai dreptate. Trebuie să te scoatem din oraş până se liniştesc apele. Lev clătină din cap, suflând fumul de ţigară în acelaşi timp.

— Unul dintre barcagii a murit. Sunt căutat pentru crimă.

— O, la dracu’!

Grigori se aşeză pe nişte scânduri şi se luă cu mâinile de cap.

— Crimă, rosti el.

— Trofim a fost rănit grav şi poliţia l-a făcut să vorbească. Iar el m-a dat în gât.

— De unde ştii toate astea?

— M-am întâlnit cu Fyodor acum jumătate de oră.

Fyodor era un poliţist corupt pe care îl cunoştea Lev.

— Sunt veşti proaste.

— Stai, că-i şi mai rău de-atât! Pinsky a jurat să mă prindă – ca să se răzbune pe tine.

Grigori dădu din cap.

— De asta mă temeam.

— Ce mă fac?

— Trebuie să te duci la Moscova. Sankt Petersburgul nu va mai fi un loc sigur pentru tine vreme îndelungată, poate chiar niciodată.

— Nu ştiu dacă Moscova este destul de departe, acum că poliţia are telegraf.

Avea dreptate, realiză Grigori.

Sirena vaporului sună din nou. În curând pasarelele aveau să fie trase pe vas.

— Mai avem doar câteva secunde, rosti Grigori. Spune-mi ce-o să faci?

Lev zise:

— Aş putea să plec în America.

Grigori se holbă la el.

Lev spuse repede:

— Ai putea să-mi dai biletul tău.

Grigori nu voia nici măcar să se gândească la una ca asta.

Însă Lev continuă cu logica sa lipsită de remuşcări:

— Aş putea folosi paşaportul şi actele tale ca să intru în Statele Unite – nimeni nu şi-ar da seama de diferenţă.

Grigori văzu cum dispare visul său, precum sfârşitul unui film la Cinema Soleil din Nevsky Prospekt, când se aprindeau din nou luminile, dezvăluind culorile mohorâte şi podelele murdare ale lumii reale.

— Să-ţi dau biletul meu, repetă el, amânând disperat clipa deciziei.

— Mi-ai salva viaţa, rosti Lev.

Grigori ştia că trebuie s-o facă şi această conştientizare era ca un junghi în inimă.

Scoase actele din buzunarul costumului şi i le dădu lui Lev. Îi dădu apoi toţi banii pe care îi economisise pentru călătorie. După care îi dădu fratelui său valiza găurită de glonţ.

— O să-ţi trimit bani pentru un alt bilet, zise Lev cu fervoare.

Grigori nu răspunse, însă probabil că i se citea scepticismul pe faţă, aşa că Lev insistă:

— Chiar o să-ţi trimit, jur. O să pun deoparte.

— În regulă, spuse Grigori.

Se îmbrăţişară, apoi Lev zise:

— Mereu ai avut grijă de mine.

— Da, aşa este.

Lev se întoarse şi fugi spre vapor.

Marinarii dezlegau parâmele. Erau pe cale să tragă pasarelele la bord, dar Lev strigă şi ei îl mai aşteptară câteva secunde.

Fugi pe punte. Apoi se întoarse, se aplecă peste balustradă şi îi făcu lui Grigori cu mâna.

Grigori nu avu suficientă tărie sufletească pentru a-i face şi el cu mâna. Se răsuci pe călcâie şi plecă de acolo.

Se auzi sirena vaporului, dar el nu se mai întoarse.

Îşi simţea braţul drept ciudat de uşor fără povara valizei. Se plimbă puţin pe docuri, uitându-se la apa neagră, şi prin gând îi trecu că ar fi putut să se arunce. Apoi se cutremură: nu-i stătea în fire să cadă pradă unor idei atât de nesăbuite. Cu toate acestea, era deprimat şi îndurerat. Viaţa