– După ce o să cumpăr costumele alea noi, mâine, aş vrea să le încerc. Îmi vei putea spune care-ţi place cel mai mult.

– Sigur. Dar mie îmi plac rochiile lungi. Au clasă.

– Am să cumpăr diferite modele.

– Eu nu-mi cumpăr haine decât după ce se fac praf.

– Tu ai altfel de cheltuieli.

– Liza, mă duc la culcare după paharul ăsta, bine?

– Sigur.

li pusesem aşternutul pe podea.

– Ai destule pături?

– Da.

– Perna e în regulă?

– Sunt sigură că nu-i nici o problemă.

Mi-am terminat paharul, m-am ridicat şi am încuiat uşa de la intrare.

– Nu te zăvorăsc. Simte-te în siguranţă.

– Mă simt...

M-am dus în dormitor, am închis lumina, m-am dezbrăcat, m-am băgat sub aşternut.

– Vezi, am strigat, nu te-am violat.

– Ah, a răspuns ea, aş fi vrut s-o faci!

Nu prea am crezut-o, dar mi-a făcut plăcere s-o aud. Am jucat destul de cinstit. Liza n-avea să plece peste noapte.

Când m-am trezit, am auzit-o în baie. Poate că ar fi trebuit să i-o trag? Cum era să ştie un bărbat ce avea de făcut? În general, m-am hotărât eu, era mai bine să aştepţi, dacă aveai oarecare sentiment pentru respectivă. Dacă o urai de la început, era mai bine s-o fuţi imediat. Dacă nu, era mai bine să aştepţi, apoi s-o fuţi şi s-o urăşti mai târziu.

Liza a ieşit din baie într-o rochie roşie, de lungime medie. I se potrivea foarte bine. Era zveltă şi avea clasă. S-a dus în faţa oglinzii din dormitorul meu, jucându-se cu părul.

– Hank, acum mă duc să cumpăr costumele alea. Tu rămâi în pat. Probabil că ţi-e rău de atâta băut.

– Cum aşa? Am băut amândoi acelaşi lucru.

– Te-am auzit cum ai mai subtilizat câteva sticle din bucătărie. De ce ai făcut asta?

– Mi-era teamă, presupun.

– Ţie? Teamă? Am crezut că eşti cel mai mare şi mai dur futăcios alcoolic.

– Te-am dezamăgit?

– Nu.

– Mi-era teamă. Arta mea e frică mea. Fug de ea ca de dracu.

– Mă duc să cumpăr costume,le, Hank.

– Eşti supărată, te-am dezamăgit.

– Deloc. Am să mă întorc.

– Unde e magazinul ăsta?

– Pe strada 87.

– Strada 87? Dumnezeule, asta e în Watts!

– Au cele mai bune costume de pe toată coasta.

– Dar e o zonă neagră!

– Ai ceva cu negrii?

– Am ceva cu toată lumea.

– Am să iau un taxi. Mă întorc peste trei ore.

– Aşa te gândeşti tu să te răzbuni?

– Am spus că am să mă întorc. Îmi las lucrurile aici.

– N-o să te întorci niciodată.

– Am să mă întorc. Îmi pot purta singură de grijă.

– Bine, dar ascultă... Nu lua un taxi. M-am ridicat, mi-am găsit blugii şi cheile de la maşină.

– Poftim, ia Volks-ul meu. Numărul este TRV 469, e chiar în faţă. Dar umblă uşor cu ambreiajul. Vezi că viteza a doua e defectă, cârâie mai ales când vii dintr-a treia.

A luat cheile şi eu m-am urcat iarăşi în pat, trăgând cearşaful peste mine. Liza s-a aplecat deasupra mea. Am înşfăcat-o, am sărutat-o pe gât. Îmi mirosea gura.

– Nu fi trist, a zis ea. Ai încredere. O să sărbătorim diseară şi va avea loc şi o paradă a modei.

– Abia aştept.

– Aşa o să fie.

– Cheia argintie deschide uşa de pe partea şoferului. Cea aurie e de la contact...

A plecat în rochia ei roşie. Am auzit uşa închizându-se, m-am uitat în jur. Bagajul ei era încă acolo, plus o pereche de pantofi, pe covoraş.

85.

Când m-am trezit, era 1:30 după-amiaza. Am făcut baie, m-am îmbrăcat, mi-am verificat cutia poştală. O scrisoare de la un tânăr din Glendale. „Dragă domnule Chinaski: sunt un tânăr scriitor. Cred că sunt unul bun, unul foarte bun, dar poeziile îmi sunt mereu returnate. Cum poţi să pătrunzi în branşa asta? Care e secretul? Pe cine trebuie să cunoşti? Vă admir foarte mult scrisul şi mi-ar plăcea să vă vizitez, să stăm de vorbă. O să aduc vreo două duzini de sticle de bere, putem discuta. Mi-ar plăcea, de asemenea, să vă citesc câte ceva din ce-am scris..."

Sărmanul nenorocit n-avea pizdă. I-am aruncat scrisoarea la gunoi.

Cam o oră mai târziu, s-a întors Liza.

– Ah, am găsit cele mai splendide costume. Avea braţele pline de rochii. A intrat în dormi-tor. A trecut ceva vreme, după care a apărut. Era îmbrăcată cu o rochie lungă, închisă până sus. S-a rotit în faţa mea. I se mula de minune pe cur. Era aurie cu negru şi purta la ea pantofi negri. A făcut câţiva paşi de dans.

– Îţi place?

– Oh, da...

M-am aşezat şi am aşteptat.

Liza s-a dus iar în dormitor. Dup-aia a apărut îmbrăcată în verde şi roşu, cu linii argintii. Era un fel de bluză care lăsa să i se vadă buricul. În timp ce defila în faţa mea, avea un anume fel de a mă privi în ochi. Nu era nici timid, nici sexy, era perfect.

Nu-mi mai amintesc câte costumaţii mi-a arătat, dar ultima se potrivea de minune. Se lipea de ea şi avea câte o despicătură de ambele părţi. Când păşea, întâi ieşea un picior, apoi celălalt. Rochia era neagră, făcea ape şi avea decolteu adânc.

M-am ridicat în vreme ce ea traversa încăperea şi am înşfăcat-o. Am sărutat-o cu furie, aplecând-o pe spate. Am continuat să o sărut şi am început să-i ridic rochia lungă. I-am ridicat poalele până sus şi i-am văzut chiloţii, galbeni. Am început să-mi frec pulă de ea. Limba ei mi s-a strecurat în gură - era atât de răcoroasă, de parcă ar fi băut apă cu gheaţă. Am dus-o cu spatele până în dormitor, am împins-o pe pat şi am luat-o tare. I-am dat chiloţii galbeni jos şi mi i-am scos şi eu. Mi-am lăsat imaginaţia s-o ia razna. Şi-a înfăşurat picioarele în jurul gâtului meu, în vreme ce stăteam deasupra ei. I-am desfăcut picioarele, m-am înălţat şi i-am înfipt-o. M-am jucat cu ea o vreme, folosind diverse viteze, apoi mişcări furioase, mişcări de iubire, de aţâţare, mişcări brutale. Din când în când o scoteam, apoi o luăm de la capăt. În cele din urmă, am mai împins de câteva ori, i-am dat drumul şi m-am prăbuşit alături. Liza a