— Foarte bine face măria sa Vodă, se învoi Iaţco Hudici cu linişte.

-— A poruncit hatmanului să împingă spre hotar în anumit loc care nu se ştie, călăreţi din trei ţinuturi. De două zile a plecat jupîn Petrea Hărman. Spun curtenii că s-ar fi dus la Cotnari; dar noi ştim că s-a dus să ia în stăpînire călărimea. Mai este ceva, jupîne Iaţco, de care trebuie să te bucuri.

— Ascult; văd că Dumnezeu şi măria sa mi-au auzit strigarea.

— Jupîn Ionuţ Jder, urmă Stratonic, va să se înfăţişeze astăzi, ori cel mult mîni, aici la curtea domniei tale, din porunca lui Vodă. Şi trebuie domnia ta să-i dai în samă tamazlîcurile de boi graşi ce ai pregătit pentru Ţara Nemţască. Domnia sa are să-i călăuzească prin Lehia.

— Nu-i nevoie ; am oamenii mei aici; cînd trec boii dincolo, am alţi oameni ; iar de la Liov iau marfa neguţătorii nemţi. Am primit jumătate din bani ; la Liov credinciosul meu primeşte cealaltă jumătate.

— Cîţi boi ai?

— Trei cîrduri de cîte cincizeci. Iar la Sfinţii Arhangheli trebuie să mai trimet pe atîta.

— Să lăsăm deoparte pe cei de la Arhangheli. Aceste tamazlîcuri de acum ai să faci bine să le dai în sama lui jupîn Ionuţ. Nu-ţi poruncesc eu : are să-ţi poruncească măria sa. Pe lîngă asta, ai să pui pe masă toţi banii de cheltuială pentru oşteni.

— Care oşteni?

— Cei care au să călăuzească tamazlîcurile.

— Nu-ţi spun că am oamenii mei?

— Ba îţi spun eu că şi Vodă îşi are oştenii măriei sale. Aceşti oşteni se îmbracă în straie de rînd şi se duc prin Ţară Leşască, pe trei drumuri, cătră Liov. Să mai ştii domnia ta, cinstite jupîne, că mai sînt şi alţi mulţi oşteni şi neguţători ai măriei sale, care, la vremea asta, încep a umbla în Pocuţia şi Podolia, cercetînd şi întrebînd felurite lucruri.

-— Acuma am înţeles, se supuse Iaţco. Să vie jupîn Ionuţ Păr-Negru şi-i dau pe samă tamazlîcurile. De bani îmi vine mai greu, că nu mă pot scula, ca să deschid sipetul. Ce fac eu dacă nu mă pot scula? se tîngui boierul. Nu pot da banii şi pace! Ce fac eu? ce fac eu? Iaca, a început să mă doară iar piciorul.

Jupîneasa Anca se întorcea grăbită, aşa cum plecase, purtînd pe tabla trei cupe. Aşeză tablaua cu grijă la căpătâiul bolnavului.

— Precum a arătat cuvioşia sa părintele Stratonic, dădu ea lămurire, chiar în clipa asta a descălicat jupîn Ionuţ. Aşteptaţi să intre şi domnia sa. Vine cu poruncile. Să n-ai nici o grijă, soţul meu, decît să te faci sănătos, rîse ea cu şiretenie ; îţi deschid eu sipetele.

Se auzea pasul îndesat şi repede, cu sunet de pinteni, al Jderului celui mic. Uşa se deschise. De şi părea neliniştit, boierul întoarse cătră oaspetele domnesc un obraz plin de voie bună ş-un glas destul de vesel:

— Laudă Domnului!

— În vecii vecilor, amin, binecuvîntă monahul. Jder se închină :

— Aduc sănătate de la măria sa, şi poruncă.

— Mulţămesc, suspină Hudici. S-auzim porunca.

— Am venit cu treizeci de slujitori, lămuri Ionuţ; şi chiar în acesta ceas trebuie să pornim cătră vadul Prutului, la Simioneşti, cu tamazlîcurile domniei tale, dacă le ai gata. Le luăm căci ne fac trebuinţă, şi n-am să-ţi mai dau samă domniei tale de ele.

Hudici oftă, tînguindu-se şi netezind poclada în locul unde era durerea.

— Pe lîngă aceasta, cinstite jupîne Iaţco, binevoieşte a porunci să se sloboadă de la cămările şi de la chilerul domniei tale treizeci de ocă de slănină afumată şi patru sute de ocă de făină de mălai şi zece burdufuri de brînză — tain pentru slujitorii mei. Deasemeni să-mi pui în mînă simbria lor pe două săptămîni : cincisprezece zloţi. Să nu te superi şi să nu-ţi pară prea mult : e simbrie pentru ţară străină. Deasemeni şaizeci de taleri pentru alte cheltuieli care vor fi de trebuinţă, căci noi ne ducem cale lungă şi încîlcită. Să deie Dumnezeu s-avem noroc, să-ţi aducem bucuria pe care o căutăm.

Jupîneasa Anca se plecă smerită cătră icoane :

— Maica Domnului are să vă fie ajutor. Au să se deie toate cîte se cer.

— Mai este ceva? întrebă jupîn Iaţco, întorcînd ochii cu sfială.

— Mai este. Sfătuindu-se măria sa cu sfinţitul arhimandrit Amfilohie, au stat şi s-au gîndit asupra vremii. Deci m-au trimes pe mine la sfînta mănăstire Neamţu, să cercetez pe părintele Nicodim fratele meu, şi pentru asta şi pentru alte lucruri. Deasemenea am avut poruncă să cercetez pe starostele Nechifor : pentru asta şi pentru alte lucruri — fiind noi deprinşi unii cu alţii în treburi ca aceea cătră care mergem ; avînd noi vîrît în primejdia asta şi pe un frate al nostru.

— Care primejdie? Eu ştiu că e vorba de copila noastră.

— Întocmai aşa spunem şi noi, zîmbi Jder cătră jupîneasa Anca.

Ea îl ameninţă cu o încruntare de sprîncene şi rîse la el cu toţi dinţii. Hudici se ridică într-un cot, gemînd, şi se holbă la el cu uimire :

— Despre ce-i vorba?

— Linişteşte-te, urmă a rîde jupîneasa; despre fata domniei tale e vorba.

— Nu, se împotrivi Jder. E vorba despre vreme... S-a aflat de la starostele Nechifor şi de la alţi vînători vechi că cerbii au boncăluit mai devreme în ist an. Cocoarele au plecat înainte de Ziua Crucii. Şoarecii de cîmp şi-au făcut cuiburile sus în spinării, la două palme de la pămînt. Deasemenea splina porcilor înjunghiaţi şi desfăcuţi se arată mai plină unde începe. Căutînd oamenii vechi să-şi aducă aminte cum a fost ş-acum optsprezece ani cînd a căzut Ţarigradul, — s-au gîndit că iarna are să înceapă foarte devreme ş-acuma. Deci am pus la căruţele noastre, după porunca domniei sale hatmanului, straie de pănură, cojoace şi căciuli. Iar măria sa a poruncit să nu uităm potcoavele cailor, pe care noi, în graba noastră, le-am uitat. Deci să porunceşti domnia ta faurilor să bată degrabă o sută douăzeci de potcoave, cîte două de fiecare cal, — fiind numărul cailor noştri şaizeci, cîte doi de fiecare slujitor.