adorabila Re becca. De patru ori telefonai în zadar: nu sosise sau ieşise. La al cincilea apel, ogăsesc în sfârşit şi convenirăm asupra unei întâlniri seara, la ora 8. La 8 fix soseşte, eu fiind sosit de 10 minute deja; e la fel de frumoasă şi de emoţionantă ca prima dată; schimbăm câteva banalităţi, încerc să reînsufleţesc incidentul din autobuz, inima îmi bate să-mi spargă pieptul.

Vom merge mai întâi la cinema şi apoi la restaurant? Când deodată debarcă, aterizează impozanta roşcată care se preface, şireata, că e mirată şi cere autorizaţia să seaşeze. Înţeleg prea târziu că am căzut într-o capcană şi că s-au înţeles pe socoteala mea ca să mă pedepsească pentru că alerg după doi iepuri deodată. Mai întâi mă clatin sub zeflemelile lor apoi, încolţit, încerc o ieşire. Ghicesc că sunt rivale în secret, că sub aparenţa unei pseudo complicităţi se urăsc, şi joc tare pe această dezbinare, montându-le fără încetare, prin mici tuşe, pe una împotriva celeilalte.

Stratagema îmi reuşi şi, curând, împreună cu Rebecca moartă de râs, fac front împotriva nepoftitei. Dar aparenţele trebuie salvate. Le invit să cinăm într-un restaurant american din cartierul Halelor: trebuie să-i fac conversaţie fiecăreia dar pe furiş nu mă adresez decât uneia singure, zbătându-mă, cu problema atroce de a mă descotorosi de cea stânjenitoare. Înmulţesc glumele, bătându-mi joc pe ascuns de iapa înaltă care râde în hohote din convenienţă la fiecare săgeată pe care i-o trimit. Simţind partida pierdută, mă ceartă că proferez prostii dar continui şi mai şi pentru ca s-o scandalizez, încântat să aud răsunându-i nechezatul, ciocnindu-i-se dinţii mari, pocnindu-i limba ca o lovitură de bici pe crupa unui cal de povară.

Miezul nopţii ne prinse umblând pe străzile din cartierul Marais, sunând la porţi, jucându-ne de-a v-aţi ascunselea, pe după lăzile de gunoi. În sfârşit, extenuanta viţică, obosită de a se crampona, manifestă dorinţa de a se culca: o aplaud pen tru asta dar mă tem ca Rebecca să nu o şteargă şi ea. După sărutările de rigoare, gloaba noastră ia un taxi; Rebecca tra versează strada ca să ia altul în sens invers. Dar abia a dat colţul cerberul nostru că ea şi traversează înapoi râzând, mă apucă de braţ şi-mi propune să continuăm să ne plimbăm.

Fu una din cele mai frumoase nopţi din viaţa m ea. Ştiui îndată că această fată va conta mai mult decât o simplă aventură. Era atât de plină de farmec, de copilărie, de spirit încât te întrebai, potrivit formulei consacrate, cum de-ai putut să iubeşti pe cineva înaintea ei. Toate cele anterioare păreau nişte schiţe ale acesteia care va fi apoteoza lor. Pe vremea aceea, ieşeam dintr-o legătură de doi ani pe care o ghilotinaseră plictiseala şi rutina. Regăseam întinerirea care este legată de începuturi. Fără s-o cunosc, iubeam deja în Rebecca iubirea pe care urma să mi-o inspire. Puteam oare să pretind că voi găsi drumul spre inima ei? Încă de la început, fu pentru mine una din acele fiinţe esenţiale care te duc spre limite, pe când celelalte, ghicim noi, nu ne vor scoate din noi niciodată. Avea un aer nebunesc şi mângâietor, gata de orice ca să-mi placă, strălucea cu un fel de a se lăsa în voia mea care în acelaşi timp o făcea de neatins şi care mă răscolea. Această distanţă subtilă, căreia îi atribuiam ţeluri extravagante, avea darul să mă captiveze neliniştindu-mă. Ce importă, o făceam să râdă, născocind vorbe de duh, celebrând opulenţa celor mai anodine fapte, scoţând din banalitate o facultate de reînnoire infinită. Adevăratele întâlniri ne aruncă în afara noastră, ne pun în stare de transă, de creaţie permanentă. O amuzam şio uimeam pentru că mă amuzam, şi mă uimeam pe mine însumi.

Seara a fost numai gânguriri, galanterii, îmbrăţişări, genuflexiuni, dulcegării, voluptăţi insignifiante. De la Rebecca aflai că are optsprezece ani, cu zece ani mai puţin decât mine. Evreică arabă, originară din Africa de Nord, venea dintr-un mediu modest - tatăl ei ţinea o băcănie la Belleville -, pe când eu, cu o ascendenţă germanică îndepărtată, mă trăgeam dintr-o familie din burghezia mijlocie. Vei vedea la timpul potrivit, dacă îmi faci onoarea să mă asculţi până atunci, importanţa acestor detalii. Rebecca avea drept experienţă cele câteva zeci de bărbaţi pe care-i luase amanţi - viaţa sa amo roasă începuse la vârsta la care eu îmi abandonam ultimele animale de pluş -, două sau trei şederi în Orientul Mijlociu şi în Israel, şi acel aliaj deconcertant de maturitate sexuală şi de idealism copilăresc care constituie bagajul metafizic al adolescenţilor de azi. Se fălea cu cuceririle ei dintr-o provocare naivă care ţinea atât de sfidare cât şi de scuză, parcă pentru a-mi spune: iartă-mii, nu te cunoşteam încă.

Dintru început legătura noastră se plasă sub auspicii bufone: umorul este plăcerea pe care şi-o acordă cele două sexe convenind să uite o clipă ceea ce le separă. Gusta tot atât ca şi mine lapsusurile infantile, frazele lungite, anagramele, calambururile, bancurile piperate, cunoştea toate poezioarele şi cântecele de copii, ştia să imite majoritatea personajelor din benzile desenate, îndeosebi pe Titi şi Gros Minet pe care-i reda la perfecţie. Mă minunam de prospeţimea puştească pe care o punea în vorbele sale, şi găseam în ea o diversitate generoasă, o ardoare pentru viaţă care mă emoţionau foarte adânc. Nu-mi mai rămânea nimic, nici măcar experienţa pe care vârsta mea superioară vârstei sale îmi îngăduise s-o dobândesc. Şi deşi cu două luni mai devreme îi mai spuneam "te iubesc" unei alte fete care îmi inspirase sentimente identice, mi se părea că stătusem ani de zile fără să iubesc. Găsisem o fiinţă care prin tuşe succesive răspundea aşteptării mele depăşind-o şi ale cărei afinităţi şi diferenţe făceau din ea simultan o parte din mine însumi şi o parte exterioară. Ţi-am spus că în ochii mei Rebecca era frumoasă: mai puţin prin armonia cât prin puritatea trăsăturilor sale care îi aureolau chipul cu o dimensiune de prezenţă strălucită.

Zorii primei nopţi ne aflară aşezaţi pe o bancă din scuarul Archeveche, în spatele catedralei Notre-Dame, în