„Care dintre cele două ipoteze este cea bună?

  — Amândouă sunt exacte. Bietul hoţ, în timp ce se apăra, a prins din zbor cuvintele care trebuiau să-ţi fie spuse. A crezut că devenea inteligent, şi că era instrumentul unei forţe superioare. Dacă ar fi fugit când am sosit, această conversaţie nu-şi avea rostul. Dar el m-a înfruntat, iar eu am citit în ochii lui numele unui demon pe care îl vei întâlni pe drum.”

  Pentru Petrus, întâlnirea era un semn favorabil, de vreme ce demonul se deconspirase suficient de devreme.

  „Totuşi, nu te gândi la el acum, pentru că, aşa cum ţi-am spus, nu va fi singurul. Acesta e poate cel mai important, dar nu va fi singurul.”

  Ne-am continuat mersul. Vegetaţia, până atunci cam de deşert, se compunea acum din arbuşti împrăştiaţi ici şi colo. Poate că ar fi trebuit să urmăm sfatul lui Petrus şi să lăsăm lucrurile să vină de la sine. Din când în când, comenta câte un eveniment istoric care se întâmplase în locurile prin care treceam. Am văzut casa în care a dormit o regină în ajunul morţii sale, şi o mică capelă încrustată în stânci, sihăstrie a unui om sfânt, despre care puţinii locuitori spuneau că putea face miracole.

  „Miracolele sunt foarte importante, nu crezi asta?” am-a întrebat.

  Am răspuns că da, dar că nu văzusem niciodată un miracol important. Învăţătura mea despre Tradiţie fusese extrem de intelectuală. Credeam că, odată ce-mi voi fi recâştigat sabia, voi fi capabil să realizez la rândul meu lucrurile măreţe pe care le făcea Maestrul meu.

  „Dar acestea nu sunt miracole, pentru că nu schimbă legile naturii. Ceea ce face Maestrul meu este să-şi folosească forţele pentru…”

  N-am putut să-mi termin fraza, pentru că nu găseam nici o explicaţie pentru faptul că Maestrul reuşea să materializeze spirite, să mute obiectele din loc fără să le atingă, şi, cum văzusem de mai multe ori, să deschidă spărturi de cer senin chiar în mijlocul unei după-amieze întunecate de nori.

  „Poate că face lucrurile acestea ca să te convingă că deţine cunoştinţele şi puterea”

  — Poate”, am aprobat eu fără convingere.

  Ne-am aşezat pe o piatră, căci Petrus îmi spuse că nu-i plăcea să fumeze din mers. După el, plămânii absorbeau mult mai multă nicotină, iar fumul îi făcea greaţă.

  „Acesta este motivul pentru care Maestrul tău a refuzat să-ţi dea sabia. Pentru că nu cunoşti motivul pentru care el face minuni, Pentru că ai uitat că drumul cunoaşterii este un drum deschis tuturor oamenilor, oamenilor obişnuiţi. În timpul călătoriei noastre, am să te învăţ câteva exerciţii şi unele ritualuri cunoscute sub denumirea de Practicile RAM. Fiecare, într-unul din momentele existenţei sale, a avut acces la cel puţin una dintre ele. Oricine le caută cu răbdare şi perspicacitate, le poate descoperi pe toate, fără excepţie, în lecţiile pe care viaţa ni le oferă.

  „Practicile RAM sunt atât de simple, încât oamenii ca tine, obişnuiţi să complice viaţa, nu le acordă frecvent nici o valoare. Dar ele, alături de alte trei ansambluri de practici, sunt acelea care-l fac pe om în stare să obţină tot, dar absolut tot ce doreşte.

  „Iisus l-a lăudat pe Tatăl când discipolii săi au început să facă miracole şi vindecări, şi I-a mulţumit pentru că a ascuns aceste lucruri savanţilor şi le-a revelat oamenilor simpli. Până la urmă, dacă crezi în Dumnezeu, trebuie să crezi şi că Dumnezeu e drept.”

  Petrus avea dreptate. A permite ca singurii care să poată avea acces la cunoaşterea veritabilă să fie oamenii instruiţi, care au timp şi bani pentru a cumpăra cărţi costisitoare, ar fi fost o nedreptate din partea Divinului.

  „Adevăratul drum al înţelepciunii se recunoaşte după trei elemente, a explicat Petrus. Mai întâi, el trebuie să aibă Agape, despre care-ţi voi vorbi mai târziu; apoi, trebuie să aibă o aplicaţie practică în viaţa ta, altfel înţelepciunea devine inutilă şi se rugineşte ca o sabie nefolosită vreodată. În sfârşit, trebuie să fie un drum pe care oricine să-l poată parcurge. Aşa cum e acesta, drumul Sfântului Iacob.

  Mersesem toată după-amiaza, şi numai după ce soarele a început să dispară în spatele munţilor, Petrus a decis să se oprească din nou. În jurul nostru, vârfurile cele mai înalte ale Pirineilor străluceau încă în lumina ultimelor raze ale zilei.

  Petrus mi-a cerut să curăţ o mică suprafaţă pe pământ şi să îngenunchez.

  „Prima practică RAM constă în a renaşte. Va trebui să o execuţi timp de şapte zile la rând, încercând să retrăieşti într-un mod diferit primul tău contact cu lumea. Ştii cât de greu a fost să abandonezi totul şi să te decizi să faci drumul Sfântului Iacob în căutarea sabiei tale. Ai avut aceste dificultăţi, pentru că erai prizonierul trecutului. Ai suferit un eşec, şi te temi de o nouă înfrângere; ai obţinut ceva, şi ţi-e teamă să nu pierzi ceea ce ai. Cu toate acestea, ai avut un sentiment mai puternic în faţa căruia nu a rezistat nimic: dorinţa de a-şi găsi sabia. Şi te-ai decis să înfrunţi riscul.”

  Am răspuns că da, dar că nu mă debarasasem de grijile la care făcuse el aluzie.

  „Nu are importanţă. Practica, încetul cu încetul, te va elibera de poverile pe care chiar tu le-ai creat în viaţa ta.”

  Şi Petrus m-a învăţat prima Practică RAM: EXERCIŢIUL SEMINŢEI.

  „Fă-l acum pentru prima oară”, a spus el.

  Mi-am pus capul între genunchi, am respirat profund ţi am început să mă destind. Corpul m-a ascultat docil – poate pentru că mersesem mult în timpul zilei şi că eram epuizat. Am început să ascult zgomotul pământului, un zgomot surd, aspru, şi puţin câte puţin m-am transformat în sămânţă. Nu gândeam. Totul era întunecat şi am adormit în fundul pământului. Deodată, ceva s-a mişcat. Era o parte din mine, o minusculă parte din mine care voia să mă trezească, care spunea