o explozie de franceză stupidă privind războiul nebuniei şi nebunia războiului, încheiată cu un talmeş-balmeş de neînţeles. „Mulţumesc foarte mult”, gândi el şi întoarse o pagină, apoi alta, ambele atât de pline de o scriitură dementă, că de-abia se mai zărea hârtia. „După şaptezeci de ani de distrugere a voinţei publice, nu ne putem aştepta ca aceasta să renască brusc şi să ne salveze”, citi el. Un citat? Un gând de noapte? N-aveai de unde să ştii. Referiri la scriitori ruşi, latini, europeni. Comentarii cu privire la Nietzsche, Kafka şi la persoane despre care n-a auzit niciodată, darămite să le citească. Alte reflecţii despre război, de data aceasta în engleză: „Bătrânii îl declară, tinerii îl fac, dar astăzi participă la el şi pruncii, şi moşnegii”. Mai întoarse o pagină şi dădu doar de o pată, rotundă, maronie. Ridică la nas carnetul şi o mirosi. „Băutură, gândi el scârbit. Pute ca o cârciumă. Nu este de mirare că e amic cu Barley Blair.” O pagină dublă dedicată unei serii de proclamaţii isterice.

 

— CEL MAI MARE PROGRES AL NOSTRU ESTE ÎN DOMENIUL RĂMÂNERII ÎN URMĂ!

— PARALIZIA SOVIETICĂ ESTE CEA MAI ÎNAINTATĂ DIN LUME!

— RĂMÂNEREA NOASTRĂ ÎN URMĂ CONSTITUIE CEL MAI MARE SECRET MILITAR PE CARE ÎL AVEM!

— DACĂ NU NE CUNOAŞTEM PROPRIILE NOASTRE INTENŢII ŞI CAPACITĂŢI, CUM LE-AM PUTEA ŞTI PE ALE VOASTRE?

— ADEVĂRATUL DUŞMAN ESTE PROPRIA NOASTRĂ INCOMPETENŢĂ!

 

Apoi, pe pagina următoare, o poezie, copiată cu grijă Dumnezeu ştie de unde:

 

Se-ncolăcea şi se descolăcea

O lua spre sud sau se-ntorcea?

O lume-ntreagă se-ntreba

Ce urmă şarpele lăsa.

 

Sărind în două picioare, Landau se îndreptă furios, cu paşi mari, către fereastra ce dădea către o curte tristă, plină de gunoaie neridicate.

„Un nenorocit de jongler cu vorbele, Harry. Asta credeam că era. Cine ştie ce drogat pletos care se crede geniu! Iar ea s-a aruncat în braţele lui, aşa cum fac toate.”

Fata avea noroc că în cameră nu se afla cartea de telefon a Moscovei, căci altfel ar fi sunat-o şi i-ar fi spus ce merita.

Pentru a-şi potoli furia, luă un al doilea carnet, îşi linse buricul degetului şi răsfoi pagină cu pagină cu dispreţ, şi astfel dădu de nişte desene. Pentru o clipă intră în beznă, ca şi cum s-ar fi rupt filmul într-o sală de cinematograf. Se blestema că era un mic slav impetuos, în loc să fie un englez calm şi flegmatic. Se aşeză din nou pe pat, dar cu grijă, ca şi cum acolo se odihnea cineva pe care îl rănise cu acuzaţiile sale premature.

Daca Landau dispreţuia ceea ce prea adesea trecea drept literatură, interesul său pentru chestiunile tehnice era nemăsurat. Chiar dacă nu înţelegea ceea ce avea în faţa ochilor, o pagină bună de matematică era pentru el o zi întreagă de încântare. Şi înţelese dintr-o privire, aşa cum i s-a întâmplat cu Katia, că privea ceva de calitate. Nu era vorba despre desene frumoase trasate cu rigla, e adevărat. Doar simple schiţe, dar cu atât mai bune, trasate cu mâna liberă, fără instrumente, de către cineva care putea gândi cu un creion. Tangente, parabole, conuri. „Şi, între desene, descrieri detaliate, ca acelea făcute de către arhitecţi sau de către ingineri, cuvinte ca «punct de ochire», «masă critică», «eroare de sistem», «gravitaţie» şi «traiectorie», o parte în engleză, Harry, altă parte în rusa voastră.”

Cu toate că Harry nu este numele meu adevărat.

Totuşi, când începu să compare frumoasa caligrafie din cel de-al doilea carnet cu mâzgăliturile absurde din primul, spre stupefacţia sa descoperi anumite similitudini incontestabile. Avu astfel senzaţia că are în faţă jurnalul intim al unui schizofrenic, un volum fiind scris de către Dr. Jekyll, iar celălalt de către Mr. Hyde.

Studie cel de-al treilea carnet, tot atât de metodic şi precis ca şi cel de al doilea, dar aranjat ca un fel de carte de logaritmi, cu date, numere şi formule, cuvântul „eroare” repetându-se frecvent, adesea subliniat sau scos în evidenţă cu un semn de exclamare. Landau făcu dintr-odată ochii mari, neputându-şi lua privirea de la ceea ce citea. Obscuritatea liniştitoare a jargonului tehnic folosit de către scriitor se încheiase cu o mare lovitură. Aşa cum se încheiaseră divagaţiile sale filosofice şi superbele sale desene adnotate. Cuvintele se detaşau din pagină cu o claritate uimitoare.

„Strategii americani pot dormi în pace. Coşmarurile lor nu se vor adeveri niciodată. Cavalerul sovietic piere înlăuntrul armurii sale. Nu mai reprezintă decât o putere secundară, ca şi voi, britanicii. Poate porni un război, dar nu-l poate continua şi nu-l poate câştiga. Credeţi-mă.”

Landau nu merse mai departe. Un simţământ de respect, amestecat cu un puternic instinct de autoapărare, îi şopti că pângărise destul mormântul. Luă elasticul, puse cele trei carnete unul peste altul şi le legă. „Asta e, gândi el. De aici înainte, îmi văd de treaba mea şi îmi fac datoria. Adică duc manuscrisul în Anglia mea de adopţiune şi îl dau imediat domnului Bartholomew alias Barley Scott Blair.”

„Barley Blair, gândi el cu uimire, în timp ce deschidea şifonierul pentru a scoate o valiză mare din aluminiu, în care îşi ţinea mostrele. Măi, să fie! Ne-am întrebat de atâtea ori dacă hrănim un spion la sânul nostru şi acum ştim.”

Era de un calm olimpian, mă asigură Landau. Englezul din el îl controla din nou pe polonez. „Dacă Barley putea să o facă, Harry, mi-am zis şi eu că eram în stare.” Mi-a repetat-o şi în scurtul răstimp în care m-a luat drept confesor. Mi se întâmplă treaba asta cu unii, din când în când. Simt această faţă ascunsă a mea şi i se adresează ca şi cum ar fi adevărata mea personalitate.

Ridicând valiza pe pat, deschise încuietorile şi scoase două seturi audio-vizuale, pe care oficialii sovietici îi ordonaseră să le retragă din stand – o istorie în imagini a secolului al XX-lea, însoţită de un comentariu vorbit, decretat de ei, în mod arbitrar, ca fiind antisovietic, un manual despre trupul uman, cu fotografii, şi o casetă cu exerciţii de întreţinere a formei, pe care – după ce au privit-o cu jind pe tânăra zeiţă mlădioasă în costumul mulat pe corp – oficialii au decretat-o pornografică.

Setul