class="t17">şi Romeo)

BENVOLIO

Hei, dragul meu, prin foc se stinge focul Şi-un chin de groaza altui chin amar S-alină... Simţi că se-nvârteşte locul în jurul tău?... Te-nvârţi în sens contrar! Durerea se potoale prin durere -De ţi se umple ochiul de-un venin Mai proaspăt, scade-a celui vechi putere.

ROMEO

Se poate să te vindeci de minune Cu-o foaie de pătlagină...

 

BENVOLIO

Cum, vere?

La ce-ar sluji?

ROMEO La vreun picior scrântit.

BENVOLIO

Ce? eşti smintit, Romeo?

ROMEO

Nu-s smintit,

Dar, mai legat în fiare ca smintiţii, închis într-o celulă, hămesit, Bătut şi torturat şi... seară bună, Prietene!

SERVITORUL

Plecata voastră slugă, Cinstit signor! Vreau să vă lac o rugă: Ştiţi să citiţi?

ROMEO

Da, în restriştea mea Ursita-mi neagră.

SERVITORUL

Poate c-aţi învăţat-o aceasta fără carte. Dar spuneţi-mi: ştiţi să citiţi ce scrie aci?

ROMEO

Da, de-oi cunoaşte slovele şi limba în care-i scris.

SERVITORUL

Vorbiţi cinstit, vă las cu bine!

ROMEO

Stai! Ştiu să citesc, băiete!

(Citeşte)

Signor Mortino cu soţia sa şi fiica, contele Anselmo şi fermecătoarele sale surori, tânăra văduvă baroneasă de Vitrurio, signor Placen-tio şi drăgălaşele sale nepoţele, Mercutio şi fratele său Valentin, unchiul meu Capulet, cu soţia şi fetele, frumoasele mele nepoate Rozalina şi Livia, signor Valentio şi vărul său Tybalt, Lucia şi zglobia Elena. Aleasă lume! Unde ai s-o pofteşti?

Acolo, sus...

Unde?

SERVITORUL

ROMEO

SERVITORUL

La casa noastră.

ROMEO

A cui?

21

SERVITORUL

A domnului.

ROMEO

Da, ai dreptate. Aceasta trebuia să te întreb.

SERVITORUL

Apoi vă spun eu Iară să mă întrebaţi: stăpânii mei sunt neamul Capulet cei mari şi putrezi de bogaţi, şi dacă nu sunteţi cumva din casa Montague, poftiţi, vă rog, şi dumneavoastră şi deşertaţi un pahar de vin. Vă las cu bine.

(Pleacă)

BENVOLIO

L-această veche sărbătoare dată

De mândrii Capuleţi, e invitată

Şi mult iubita Rozalina ta

Şi toate frumuseţile Veronei...

Vin' şi, cu ochii nepărtinitori

Privindu-le de-aproape, le compară

Şi lebăda pe care o adori

Iţi va părea mai hâdă ca o cioară!

ROMEO

O, când credinţa sfântă-n ochii mei S-ar stinge-ntunecată de eres, Prefaceţi-vă, lacrimi în scântei! Şi ochii mei păgâni ce-atât de des Se-neacă-n lacrimi, dar nu pot să moară, Să ardă ca eretecii în pară! O alta, mai frumoasă ca odorul Inimii mele?... N-a văzut nicicând Nici soarele a toate văzătorul!

BENVOLIO

în ochii tăi ea mai frumoasă pare Că n-au avut prilejul s-o compare

Decât pe dânsa singură cu sine... Ci-n ale lor platane cristaline De-i pune-alături mândrele fecioare Pe cari le vei zări azi la serbare, Ea^ţi va părea atunci aşa de pală Pe cât de mândră ţi se arăta.

ROMEO

Nu merg la bal s-ascult povaţa ta. Ci ca s-ador icoana-i ideală!

SCENA A ffl-A

O CAMERĂ ÎN CA SA L UI CAPULET CONTESA CAPULET ŞI DOICA. APOI JULIETA

CONTESA CAPULET Unde mi-e fata? Doică, mergi de-o cheamă.

DOICA

Pe fecioria mea - pe când eram

De doisprezece ani - zău, c-am strigat-o!

Hei, mititico! Vino, puica mamei,

O, Doamne! Unde-i? Julieta!... Iat-o!

JULIETĂ

Ce e? Cine mă cheamă?

DOICA

Maică-ta!

JULIETA

Aci sunt, scumpă mamă! Ce doreşti?

CONTESA CAPULET

E vorba... Doică, lasă-ne puţin... Avem o taină... stai mai bine, doică!

22

23

M-am răzgândit; ne-om statui lustrele. Tu ştii că fata noastră-i măricică...

DOICA

Păi da, ştiu anii ei pe zi, pe ceas!

CONTESA CAPULET

N-a împlinit patrusprezece ani.

DOICA

Mă jur pe paisprezece dinţi ai mei, Deşi nu am decât vreo patru doar, Ea n-are încă paisprezece ani! Cât mai avem de azi pân' la Sân Petru?

CONTESA CAPULET

Vreo două săptămâni şi-o zi ori două.

DOICA

Oricâte zile, atuncea când o fi Sân Petru, tocmai în ajunul zilei Se-ncheie de la naşterea copilei Chiar paisprezece ani. Că doar Suzana -S-o odihnească Dumnezeu, sărmana, Acu-i în cer, n-avui de dânsa parte! Suzica mea era de vârsta ei; -Dar, cum spuneam, în seara de Sân Petru, Ea are tocmai paisprezece ani, — îi are, pot s-o spun, şi cu temei*!... Acu-s unspre'ce ani, de-a fost cutremur, Şi-am înţărcat-o (cât oi fi pe lume, N-am s-o mai uit) taman în ziua-aceea, Mi-am pus pelin pe sfârc şi mă prăjeam La soare, sub coteţul de porumb, -La Mantua eraţi Măria Voastră, -

Cu temei: justificat, argumentat, dovedit.

24

 

 

 

Ţin minte parcă-i ieri; şi cum spuneam: Când a gustat pelinul ce-l pusesem Pe sfârcul ţâţei şi-l găsi amar -Să fi văzut cum s-a zborşit micuţa Şi cum mi-a bozolit, drăcşorul, sânul! Şi... trosc! făcu atunci porumbăria. N-a fost nevoie să-mi mai spună: fugi! Şi-s unspreze ani în cap de-atunci, Că ea sta copăcel pe-atunci, drăguţa, Pe sfânta cruce, chiar cerea să umble Şi forfotea de colo până colo... Cu-o zi-nainte se plesnise-n frunte Căzând cu faţa-n jos, şi omul meu -Să-l ierte Cel de sus! - era un om Aşa de hâtru! - o ridică-n braţe: «Hai», zice el, «căzuşi, aşa, pe faţă? Când îi fi mare, ai să cazi pe spate! Aşa-i Julico?» şi, o, Preacurată! Ea tace-atunci din plâns şi zice «Da!» Vezi cum se prinde gluma câteodată! O mie de-ani de-aş mai trăi, nu uit. «Aşa-i Julico?» zice el;- ea tace Din plâns şi zice: «Da!»

CONTESA CAPULET

Destul acuma, Te rog să taci puţin.

DOICA

Tac, doamnă dragă, Dar nu mă pot opri să nu fac haz Cum ea tăcu din plâns şi zise: «Da!» Şi-avea cucui-n frunte cât o prună! Şi cum ţipa! «Hai» - zice omul meu, -«Căzuşi pe faţă? Ai să cazi pe spate Când te vei face mare, nu-i aşa'.; Ea tace atunci din plâns şi zice: «Da!

JULIETA

Ci taci acum şi tu odată, doică!

DOICA

Tac, uite tac! Te aibă Domnu-n pază-i! Că doară tu ai fost cea mai frumoasă Păpuşă care-am alăptat-o eu! S-ajung să te mai văd de-acum mireasă Şi nu mai vreau nimica.

CONTESA

Da, mireasă!

Da, asta e chiar ce voiam să spun. Ce zici, copilă, vrei să te