măriţi?

JULIETA

Să mă mărit? Nici nu visez măcar înalta cinste...

DOICA

Cinste! Auziţi!

Aş spune zău c-a supt înţelepciunea Cu laptele, de n-aş fi doica ei!

CONTESA

Aci-n Verona-s mame azi, femei Cinstite şi mai tinere ca tine. De nu mă-nşel eram şi eu ca ele La vârsta-n care tu eşti fată încă. într-un cuvânt: Paris îţi cere mâna...

DOICA

Şi-i un fecior, fetico! O comoară

Nu alta!

CONTESA

A Veronei primăvară Nu numără o mai aleasă floare.

26

DOICA

Curat, o floare! Floare! Ce spuneam?!

CONTESA

Ce zici de-acest fecior de mare neam? Deseară vine la serbarea noastră. Citeşte-i dar în mândra carte-a feţii Ce-a scris într-însa mâna cea măiastră Neîntrecută-n nuri a frumuseţii; Scrutează-i trăsăturile-i alese Şi, dacă dai de lucruri ne-nţelese, în scrisul umed al privirii sale Găseşti, la colţuri, note marginale. Acest volum de-amor, amant răzleţ, De s-ar lega, ar fi fără de preţ, Şi strălucirea scumpului tezaur S-ar revărsa şi-asupra îmbrăcăminţii Ce-nchide-n copcii de-aur basmul de-aur. Astfel şi tu, dacă-ţi asculţi părinţii Şi-ţi faci din Paris ţinta fericirii, Vei fi, făr' a scădea deloc, părtaşă Şi-a bogăţiei lui şi-a strălucirii...

DOICA

Să scadă? Nicidecum! Ferit-a sfântul! Că doar femeia prin bărbat se-ngraşă...

CONTESA

Acum dorese să-ţi spui şi tu cuvântul.

JULIETA

Doresc să văd şi eu de-i cu putinţă Să-mi placă, dacă-l văd, precum ai spus. Dar nu voi trece de hotarul pus, Iubită mamă, chiar de-a ta voinţă. (Intră un servitor)

27

SERVITORUL

Doamnă, oaspeţii au sosit, masa e servită, D-voastră sunteţi chemată, domnişoara dorită şi doica la bufet blestemată şi toate sunt în toi. Trebuie sa dau fuga sa servesc.

Va rog poftiţi numaidecât.

(Pleacă)

CONTESA

Venim acum. Te-aşteaptă Paris, dragă. Să mergem.

DOICA

Mergi, şi adaugă, copile, Nopţi vesele la veselele zile!

SCENA A IV-A

O STRADĂ - ROMEO, MERCUTIO, BENVOLIO CU CINCI SA U ŞASE MĂŞTI, PURTĂTORI DE TORŢE ŞI ALŢII

ROMEO

Să ne slujim de-un logos scurt drept scuză? Sau să lăsăm în pace biata muză!

BENVOLIO

Azi nu mai sunt la modă ceremonii De-acestea, prin saloanele Veronei. La ce-ar sluji Amor, cu o eşarfa, Ca un tătar c-un arc pestriţ o marfă Ce-aruncă numai spaima printre fete Ca o momâie într-un stol de vrăbii? Pot să ne ia în ochi dacă le place. Jucăm un dans, sau două şi plecăm.

ROMEO

N-am chef să sar. Să mi se dea o torţă, Tot sunt eu sumbru: vreau să fac lumină.

MERCUTIO

Ba trebuie să joci, Romeo dragă!

ROMEO

Uşor de voi, cu inima uşoară Şi cu pantofi uşori; sufletul meu Ca plumbul mă apasă la pământ, De nu mai pot să mă urnesc.

MERCUTIO

Tu eşti

înamorat: lui Amor deci îi cere Aripile şi-avântă-te în sfere!

ROMEO

Sunt prea adânc străpuns de-a lui săgeată, Spre-a mă-nălţa pe-aripile-i uşoare Deasupra grelei mele suferinţi. Mă prăbuşesc sub greaua lui povară.

MERCUTIO

Te prăbuşeşti? Fii dar şi tu povară: Şi cum e gingaş, lesne-l poţi înfrânge.

ROMEO

Amorul gingaş? Nu, brutal şi crud Şi arţăgos: ca spinul el te-nţeapă.

MERCUTIO

De-i crud, fii crud, şi-nţeapă-l de te-nţeapă, Şi cred că-i trece pofta să re-nceapă... O mască daţi-mi! Mască pentru mască! De-acuma ochii săi n-au să-mi cunoască Defectele şi masca va roşi în locul meu.

28

29

30

BENVOLIO

Bateţi la uşă, şi

Hai să intrăm. Şi-odat' intrat, oricare Să-şi pună sprinten labele-n mişcare.

ROMEO

O torţă! Cei cu inima uşoară Pot gâdila cu tălpile podeaua Nesimţitoare. Eu doar, vorba veche, Ţin lumânarea şi mă uit la ei... Şi-oricât de viu e jocul, stau pe loc.

MERCUTIO

Noi te vom scoate din acest băltoc în care zaci, vârât până-n urechi. Haidem, că cheltuim lumina zilei.

ROMEO

Cum asta?

MERCUTIO

Vreau să spun că pierdem vremea, Parc-am aprinde lămpi ziua-n amiază; Dar noi cu tine-avem intenţii bune, Şi-i de cinci ori mai mult bun simţ în ele Ca-n cinci cuvinte care scânteiază De spirit.

ROMEO

Toţi avem intenţii bune, Dar şi nebune...

MERCUTIO

Pentru ce nebune?

ROMEO

Azi noapte am avut un vis.

I

MERCUTIO

Şi eu!

ROMEO

Şi ce-ai visat?

MERCUTIO

Se-nşală visătorii.

ROMEO

Dar ce vi'sează-n somn e-adevărat.

MERCUTIO

Văd că Regina Mab azi noapte, dragă, Te-a cercetat. în lumea zânelor Ea-i zâna-moaşă, care le dezleagă. Ea vine, nu mai mare ca agata Pe inelarul unui alderman*, Purtată de puzderii, şi se plimbă Pe nasurile celor care dorm. Cu spiţele din fire de păianjen, Cu coviltir din aripi de lăcustă, Cu frânele din raze moi de lună, Având drept bici un picioruş de greier, Cu-o pleasna** dintr-un fir de funigel, Ca vizitiu d gâză-n haină sură, Micuţă ca un vierme cuibărit In deştul unei slujnici somnoroase; Careta ei e-o coajă de alună Scobită de dulgherul veveriţă, Sau cariul meşter, ce-i din zile vechi Rotar la zâne. Şi cu-acest alai Colindă ea în fiecare noapte

1 Alderman: (m Anglia) membru de frunte aJ

viceprhnar: demnitar. !* Pleasna: (pop.) şflehi, bici.

unui consiliu districtual sau municipal:

31

Prin creierul celor îndrăgostiţi

Şi ei visează dragoste. Aleargă

în goană pe genunchi de curtezani

Şi ei visează numai reverenţe,

Pe degetele oamenilor legii

Şi ei visează grase onorarii.

Pe buzele frumoaselor ce-n taină

Visează sărutări, şi-ades le umple

De bube Mab cea rea, fiindcă-s unse

Cu dresuri ce le strică răsuflarea.

Vr-unui curtean i-aleargă peste nas

Şi el miroase-n vis o slujbuliţă,

Când gâdilă la nas pe vreun egumen*

Cu vreo codiţă de purcel de dijmă,

Şi el visează vreo pomană bună;

Când pe grumazul vreunui dârz războinic

Trecând, el vede capete tăiate,

Asalturi, breşe, spade spaniole,

Şi chefuri nesfârşite, şi-n urechi

îi uruie ca toba, se deşteaptă

Şi-n spaimă-njură-o rugăciune-două,

Apoi adoarme iar. Tot Mab aceasta

încurcă noaptea coamele la cai

Şi face noduri fermecate, care,

Când le descurci, ţi-aduc nenorocire.

Ea este strigă** ce pe fete mari

Le culcă pe spinare