biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Istoria romana (Citește online gratis) PDf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Istoria romana (Citește online gratis) PDf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 5 6 7 ... 917
Mergi la pagina:
inedit, fie şi într-o formă mediată, a suscitat un interes enorm în Germania, atît datorită celebrităţii lui Mommsen, cît şi a faptului că punea în discuţie alternativele constituţionale cu care Germania se confruntase în secolul al XIX-lea şi cu care era din nou confruntată odată cu unificarea, discutînd, în termeni antici, dar cu puternice reverberaţii contemporane, problemele puterii, ale statului şi ale revoluţiilor – probleme devenite stringente pe fondul prăbuşirii Germaniei de Est, un stat hipercentralizat şi totalitar.

Aşa cum am precizat, perspectiva modernizatoare devine izbitoare pentru cititorul contemporan al celui de-al V-lea volum al Istoriei romane, consacrat descrierii provinciilor Imperiului şi evocării destinului fiecăreia dintre ele, de la Caesar pînă la Diocleţian. Volumul a apărut în 1885, în epoca de glorie a autorului, dar şi de triumf al Europei naţiunilor, şi mai ales al Prusiei, care obţinuse o victorie răsunătoare în războiul cu Franţa (deşi apropiat de colegii săi francezi, Mommsen, naţionalist consecvent, publică în 1871 o pledoarie în favoarea anexării Alsaciei şi Lorenei, întîmpinată cu revoltă şi ostilitate în mediile savante de dincolo de Rin). Mă grăbesc să adaug că naţionalismul lui Mommsen nu a deviat niciodată spre şovinism. Dimpotrivă, deşi cîndva apropiat de Heinrich von Treitschke, Mommsen, spre onoarea sa, reacţionează prompt şi foarte dur împotriva scrierilor antisemite ale acestuia, aruncînd în această polemică întreaga sa notorietate şi credibilitate12.

Volumul al V-lea al Istoriei romane e dominat de tensiunea dintre forţa unificatoare a Imperiului şi aspiraţia fiecărei provincii către o dezvoltare de sine stătătoare, expresie a unui specific naţional in nuce, sau chiar mai mult decît atît. Sub acest aspect, trebuie să recunoaştem că volumul consacrat provinciilor Imperiului solicită, poate în mai mare măsură decît cele care îl precedă, vigilenţa critică a cititorului contemporan, nu numai fiindcă o cantitate absolut copleşitoare de documente arheologice, epigrafice, numismatice şi papirologice au modificat, uneori radical, din 1885 pînă astăzi, detaliile concrete ale istoriei provinciale, ci şi fiindcă cercetări importante au deschis noi perspective şi au întemeiat noi viziuni cu privire la sensurile majore ale acestei componente a discursului istoric despre Imperiu. Ca în multe alte cazuri, rămîne de spus că, fără uriaşul efort de analiză şi sinteză întreprins de Mommsen, aceste noi perspective nu ar fi apărut. Dacă astăzi putem afirma că atît istoria mommseniană a Romei republicane, cît şi cea a Imperiului Roman, ca organism complex de exercitare şi gestiune a puterii, poartă înscrise în profunzime semnele epocii în care savantul le-a conceput, o facem în mare măsură tocmai fiindcă le scrutăm de la înălţimea la care le-au înălţat opera însăşi a lui Mommsen şi ideea, ilustrată prin excelenţă de această operă, că cercetarea trecutului e importantă pentru înţelegerea, ba chiar pentru construirea prezentului şi a viitorului. Mai mult, cînd e vorba de istoria provinciilor Imperiului în mod special, trebuie să începem prin a recunoaşte că însăşi această direcţie de cercetare a fost „inventată” de Mommsen şi că, fără opera lui de pionierat, probabil nu ar fi existat niciodată.

La moartea sa, în 1903, Mommsen era, poate, cel mai cunoscut savant din întreaga lume, cel puţin în domeniul literelor şi al ştiinţelor umaniste. Gloria sa, dar şi a domeniului cu care a fost şi, în bună măsură, a rămas pînă astăzi identificat – cercetarea istoriei romane ca fundament al identităţii şi valorilor europene – s-a datorat într-o măsură cu totul excepţională talentului de scriitor şi geniului de cercetător care au conferit Istoriei romane o celebritate fără egal în epocă, dar şi în perioadele care au urmat. Dar această glorie se datorează, de asemenea, şi ideii potrivit căreia Antichitatea slujeşte modernităţii – o idee pe care a ilustrat-o în propria operă şi a difuzat-o în mediile intelectuale cele mai diverse. Sinteza unică între detaliul ştiinţific, fervoarea avîntată a scriiturii şi ascuţişul polemic de generoasă viziune a întregului, susţinute de cunoaşterea desăvîrşită a documentelor antice, dar şi de experienţa angajamentului personal şi a participării directe la lupta politică, fac din acest monument al istoriografiei clasice o „lucrare pentru toate timpurile”, cum scria cîndva Tucidide: ktema eis aiei.

Zoe Petre

 

1. A.J. Toynbee, Hannibal’s legacy, vol. I, Oxford University Press, Oxford, 1965, p. X.

2. Th. Mommsen, „Last Wishes”, Past and Present, nr. 1, 1952, p. 71.

3. Lothar Wickert, Theodor Mommsen. Eine Biographie, vol. I-IV, Frankfurt/Main, 1959-1980; mai nou, Stefan Rebenich, Theodor Mommsen. Eine Biographie, Beck Verlag, München, 2002.

4. Mommsen va mai compune cînd şi cînd versuri, iar în 1879 va publica, în colaborare cu marele elenist Ulrich von Wilamowitz-Moellendorf, traducerea din italiană a unor poeme scrise de Giosuè Carducci.

5. „Zum romischen Bodenrecht”, Hermes, nr. 27 (1892), pp. 79-117 (Gesammelte Schriften, V [Berlin, 1908], pp. 85-122).

6. Ciudată afirmaţie din partea unui deputat în Reichstag. Mommsen se referă, probabil, la poziţia de ministru pe care, într-adevăr, nu a avut-o, dar uită că avea o influenţă considerabilă asupra miniştrilor, cu deosebire asupra miniştrilor Culturii şi Educaţiei, dar nu numai.

1 ... 5 6 7 ... 917
Mergi la pagina:


Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾