Simt că ar vrea să-mi spună ceva, dar nu se poate hotărî. Renunţă. Închide uşa în urma mea şi trage lanţul. Se aruncă pe canapeaua de piele roşie şi începe să plângă. Urlă ca o fiară rănită. O văd şi o aud de parcă zidurile ar fi de sticlă.

 

***

 

Incontestabil, Babuinul e vedeta zilei. Tipu-i un imposibil oricum, când mai trage însă şi un Jolly Jocker, devine de o insolenţă fără de margini. Că jubilează e puţin spus, iar galeria suporterilor care exultă îi dezmiardă cugetul. Băieţii se bucură de întoarcerea lui după nici douăzeci şi patru de ore, ca de sosirea unchiului cel bogat din Texas.

Bădoiu ştie să aprecieze gândurile şi sentimentele bune. În stil propriu. Bref, în biroul nostru, s-a încins un chef pe cinste! Sticlele de vodcă nu se văd, în schimb toţi băieţii au ceşti de cafea în mână. Sorb din ele fără să se frigă. Pe masa mea, pizza, hamburgeri şi mici. Toate de la PLUS.

— Poate pică maiorul Demetru, cobesc, şi vă rămâne PLUS-ul în gât.

— N-are curajul ăsta, hohoteşte Bădoiu. Pe urmă, nici nu l-am invitat!

Nu mai ţine seama de nimic, face ceva pe şi cu toate regulamentele de serviciu. O făcea oricum şi înainte, dar nu şi cu uşile deschise. De satisfacţie că l-a avut pe Suliţă, pare gata să explodeze. N-ai zice că abia acum câteva ore, zăcea K.O. pe uliţa principală de la Bellu. Dacă te iei după atmosferă, urmează Periniţa.

— Boabe, tată, vino să te pup!

Are intenţia să mă ţocăie cu buze unsuroase şi mă feresc după birou. Nu sunt un strică chef, dar Babuinul exagerează. Nici colonelul Pascu, oricât de pro-Bădoiu ar fi, n-ar aprecia clişeul. Încerc să fac ordine şi strig:

— Sunteţi nebuni?! Vuie mass-media de scandalul de la Bellu şi vouă vă arde de festivităţi! Avem victime, răniţi, Nina e prizonieră, Ţeastă s-a evaporat...

Bădoiu mă întrerupe cu indexul gros, frate geamăn cu cârnatul din mână:

— Pardon, Ţeastă-i aici!

Vin de-a berbeleacul. Primesc reflex ceaşca de vodcă pe care mi-o întinde Ene. Încerc să bravez:

— Am auzit bancuri mai bune.

Babuinul se repede spre mine cu mâna întinsă:

— Pui pariu că-i aici? Ştergem datoriile şi o luăm de la capăt. Ţii o chenzină?

Mă uit la băieţi. Surâd mefistofelic, pe sub mustăţi. Ce dracu' se întâmplă?! Dacă l-ar fi umflat pe Ţeastă, aş fi aflat-o de la poartă! De la stopul din capul străzii! Totuşi nu rezist şi accept. Babuinul îşi freacă palmele cu satisfacţie:

— Băieţi, sunteţi martori!

Cu fiţe de iluzionist şi-n paşi de gavotă, cum zice el, în timp ce tineretul postrevoluţionar îl soarbe din ochi, deschide uşa micului oficiu de lângă cuier. Întind gâtul, mă holbez. Aud un mârâit lugubru urmat de îndemnul tandru al Babuinului.

— Hai, Ţestişor, hai cu tata!

Apare o lighioană nisipie. Am un şoc. E Ţeastă, fără nici un dubiu, doar că îmblănărit şi pe patru picioare. Cam nesigure. Pare beat mort. De aia nu latră. Asemănarea-i impresionantă! Fantastică! ! Şi fiorul care-l transmite e acelaşi. Când îl vezi, te ia cu frig. O pocitanie, personaj de coşmar cum n-am mai întâlnit. Cât despre privire, Bădoiu n-a exagerat. Absolut omenească. N-aş putea folosi toaleta în prezenţa lui, fără să mă jenez.

— De unde-l ai?

Babuinul se prăpădeşte de mulţumit ce se află:

— I l-am umflat.

— Cum?!

— Azi-dimineaţă, m-am dus la firma inglişilor. Gândeam să mă introduc sub vreun pretext, să văd cam ce învârt. În curte, ca şi ieri, Ţeastă ăl mic, legat de un pom. N-am stat să le meditez. L-am dezlegat, l-am săltat, în maşină l-am băgat şi urgent m-am cărat!

Mă uit cu îndoială la dobitoc. Nu-i Godzilla, dar nici un căţeluş de damă, să-l bagi în manşon precum frumoasele celui de al XIV-lea Ludo-vic. E un puternic din familia buldogilor.

— Şi ăsta n-a reacţionat? N-a început să latre?

— Nu, dom'le, e un docil. Sau vreun sociabil, obişnuit cu mai mulţi valeţi. Când ta'su n-are timp, îl scoate la pipi unul sau altul... Te aştept cu banii pe doisprezece!

— Nu tine, miza a fost Ţeastă, nu fiu-său!

— Eşti scârţan. Dacă-l avem pe ăsta, Ţeastă vine după el, tras cu aţa. Se va da peste cap să-şi recupereze câinele. Uită-te diseară la ŞTIRI. Pariez că-l dă la Dispăruţi... Am avut o idee genială, e ca şi prins.

— Prinde-l întâi. Îţi dau cuvântul de onoare că dacă trucul e valabil...

— Ce vrei să spui?

— ...că dacă umblând după câine, Ţeastă pică în plasa ta, ai câştigat nu o chenzină, ci două. Merg pe un salariu!

Se repede să-mi strângă mâna, până nu mă răzgândesc. Din cauza entuziasmului, îmi frânge falangele. Ca să-l deconectez, îi trag un pumn în burtă.

 

 

Când îi iau interviul lui Sinuzită e aproape şase seara. De vreo cinci ore, se află în arest. Imposibil să nu fi căzut pe gânduri, dar nu se manifestă. Dimpotrivă, îmi adresează un zâmbet de toată frumuseţea. Are clişeu{81} dar, slavă Domnului!, nu seamănă cu nimeni.

Nici cu staruri, nici cu dobitoace, deşi nu sunt sigur că Dorinel nu i-ar găsi o sosie. Mă ia la iute:

— Don' şef, mă'nchin cu tot respectul! Sunteţi un campion!

Face aluzie la meciul din cimitir.

— Lasă piculina, pierdem timpul.

— Pe bune, şefu'...

Îi fac semn să tacă şi mă uit pe fişa lui. Nu se diferenţiază mult de a lui Săraru, doar că ăsta a absolvit facultatea. În rest, aceeaşi generaţie, acelaşi stagiu în Occident, lucrând la negru, aceleaşi businessuri suspecte. Traşi la xerox, încerc totuşi o disjungere de persoana lui Săraru. Deosebirea ţine de nuanţe. Voicu e sinuos, perfid ca un şarpe. Pe iubitul Viorelei însă, îl intuiesc deosebit de primejdios. Un gangster de mare viitor, dur, inteligent brici, îndrăzneţ ca un pirat. Un adevărat caid. Primul, manevrabil; al doilea, irecuperabil.

Pun hârtia de o parte:

— Eşti în găleată, Voicule, în rahat până la plombe.

Surâde modest:

— Nu aşa ca alţii, şefu'. Băiat modest din Calafat, inventar provincial. Mai mult lucernă şi iaurt{82}.

Îmi bag mâinile în buzunare şi mă las ostentativ pe spătarul scaunului:

— Ce spui, frăţioare?! Iaurt şi lucernă. Declaraţii mincinoase, falsă identitate, c-ai sărit cu parul la mine nu