— Ce ziceam eu, maci şi margarete!

— Pune şi albăstrele, să fie buchetul bogat. Dar de participare directă la kidnapping şi complicitate la crimă, ce-ţi şopteşte organismul?

— Să nu exagerăm!

— Ascultă aici, drăgălaşule, ai dat cu picioruşul în fericire..

Îmi înghesuie un surâs parşiv:

— Chiar dacă le cooperez?

Se explică:

— Nu zic că sunt velin{83}, patroane, dar nici Billy the Kid. Crimă?! În viaţa mea n-am haşurat{84}, n-am lucrat cu bormaşina{85}. Sunt un simplu mercenar, mă lipesc şi eu unde văd că merge industria{86}. La avocat cu Mercedes{87} însă, nu mă bag. De aia, o virez acuma, când afacerea a început să se împută şi tipii se introduc în chestii tot mai grave.

— Răpirea de persoană cum o califici?

— Nasoală, eu însă eram de atmosferă. Alţii au săltat prada.

— Ce-i asta, şuetă? Adică, participi la acţiune, dansezi marţiale cu mine ca să-i dai timp lui Săraru s-o întindă cu victima, şi-mi faci acum pe băieţaşul care, ce mare lucru, dom'le, am făcut şi eu o plimbare prin cimitir... Nu avem ce discuta.

Mă ridic. Ieşire falsă, ca la actorii cabotini care trag de public. Sinuzită mă reţine:

— Nu vă supăraţi. Am crezut...

— Ai crezut pe dracu'! Om cu studii superioare şi nu ştii ce-i aia complicitate, favorizare şi încă vreo şapte infracţiuni! Ori vrei să cooperezi...

— Vreau, eu m-am oferit...

— Scurt, unde aţi sechestrat-o pe Nina?

Obrazul lui Voicu alunecă, se alungeşte:

— De unde să ştiu? V-am spus că sunt un simplu trupeţ. Mi se dă un ordin şi eu îl execut. Azi, la cimitir, eram pe post de ariergardă. Împreună cu Panduru, trebuia să ţinem în loc eventualii gonaci ai lui Săraru.

— Ce urma să faci dacă nu te prindeam?

— Să fac lampa mică până mi se dă verde.

— Săraru e în "Statul Major"?

— Precis. Prin el am primit toate dispoziţiile.

— Unde l-ai cunoscut?

— În fostul Refeghe. De acolo ne ştim toţi. Eu, Panduru, Săraru, Wanda, Nina... Eram un grup întreg de românaşi clandestini. Unii s-au împrăştiat prin lume, nu s-au mai întors.

— Cine-i tipul care se juca azi, pe acoperiş, la Bellu?

Sinuzită îşi duce pumnii la inimă, gest frecvent în lumea lăutarilor:

— Domnule căpitan vă jur că nu ştiu. Pe ăştia nu-i ştie nimeni.

— Care "ăştia"?

— Profesioniştii. Tipii ca el nu fac parte din nici o bandă, trăiesc din comenzi. Primesc câte un contract ţeapăn şi pe urmă, trag la umbră. Pot doar să vă spun că-i valah de <http://valah.de> al nostru, sută-n sută, se cunoaşte după limbă şi că seamănă al dracului cu un actor american.

— Richard Gere. Ce victime are la activ?

— Eu ştiu de Wanda şi de bunica Ninei. Şi ce-o mai fi cosit azi de pe acoperiş... La amărâtele astea, ţineam de şase, dar mâna pe armă, jur!, n-am pus în viaţa mea!

Ţine s-o sublinieze, atingându-şi cruciuliţa de la gât. De obicei, când moare unul, i se pun în cârcă toate fărădelegile lumii. Sinuzită nu ştie însă că marele killer a mierlit-o. E foarte probabil ca toate crimele din dosarul prostituatelor să aibă acelaşi autor, mânuitor al aceleiaşi arme, un Magnum 365. (Flinta cu lunetă a acţionat doar în cazul Coanei Aurica.) De altfel, afacerea prezintă suficientă anvergură pentru ca patronii să-şi permită angajarea unui ucigaş profesionist de calibru. Iau drept bune declaraţiile lui Voicu.

— Ce căutai luni la Nina?

— Nu reuşeam să dau de ea şi intenţionam să-i las un bilet. A fost o vreme când noi...

— Ştiu.

Mă priveşte înveselit:

— V-a spus ea? O fată Zeiss, nu cunosc multe la fel. Nu era de nasul meu, până la urmă am înţeles...

— De unde ai ştiut că se află în România?

— De la Săraru. Mi-a dat dispoziţie să-i pândesc cărările.

— Nu ştia de idila voastră?

— Tocmai pentru că ştia. Între mine şi Nina începuse ceva la Köln. Nefinalizat, pentru că în nemţime, Nina face paşi mărunţi, ţine lampa aprinsă{88}. La Bucureşti însă, şi-a permis un intermezzo, după care mi-a dat papucii. Săraru cunoştea situaţia şi m-a pus s-o urmăresc, crezându-se mare oţ! Cosânzeana m-a placat, am toate motivele să-i port sâmbetele.

— Şi nu-i aşa?

— Nu şefu'. Nu-s din tolomacii ăia "iubeşte-mă, că te tai!" Totul are un sfârşit, le-am lăsat şi eu pe altele cu perna udă. Din capul locului, am ştiut că sunt doar un capriciu pentru Nina, şi ca mine o să mai aibă încă o sută. A prins acolo un aeroplan baban, n-o să-l piardă pentru boii lui Grigorescu, oricât de făţos ar fi feciorul care-i mână. Am să vă mai spun că eu pe Nina o respect, e o doamnă, nu nordistă de Personal caracalez{89}.

— În concluzie!

— Am căutat-o luni, ca s-o avizez, să ştie că-i ţinută în faruri. O fată deşteaptă ştie ce are de făcut.

— Pe Wanda de ce au lichidat-o?

— Nici pe asta n-o ştiu, dar presupun că miza e de ţâţâială lungă!

— Cum vine asta?

— Adică, dacă afli care-i miza faci ţî-ţî-ţî! juma' de ceas. I-aţi vizionat seraiul! E suficient ca să-ţi faci o idee despre visteria la care a avut abonament.

Am ajuns la Ţeastă. Deschid gura dar renunţ. Mi-a trăsnit...

— Vreau să mă aştepţi o clipă. Trebuie să chem garda?

Începe să râdă:

— Alta-i joaca acum, domnule căpitan. De marţi, s-a schimbat poziţia planetelor.

Mă întorc în mai puţin de zece secunde. Îl ţin în lesă pe Ţeastă ăl mic, care mă urmează docil. Sinuzită nu înţelege ce se întâmplă. Scontam pe prima reacţie, care e de nedumerire şi nu de recunoaştere. Patrupedul nu-i spune nimic, nu face nici o asociaţie.

— Fenomenal, ce moacă haioasă poate să aibă! Juri că-i persoană.

— Îţi aminteşte de cineva?

Surâde nesigur, crede că fac bancuri:

— Nu cred să-i fi cunoscut familia.

Cert, nu-l ştie pe Ţeastă. Personajul e inconfundabil şi memorabil, iar câinele, poza lui fidelă. Abandonez pista şi mă întorc la Săraru-Redford, despre care Voicu susţine că este unul dintre pionii principali ai combinaţiei, "omul cu binoclul de pe deal, generalul" care conduce, coordonează, supraveghează.

— Ar putea fi Săraru