- A, iată-l pe irezistibilul nostru seducător! Ei, cum mer ge?

Nu voiam să-i răspund şi, culme-a umilirii, o vedeam pe Rebecca pufnind în râs la măgăriile soţului său. Eram plin de acea tristeţe grea ce însoţeşte pierderea unui bun pe care ai crezut că-l prinzi şi care ţi-a scăpat. Nimic nu aţâţă supărarea ca o simpatie trucată. În câteva minute, Rebecca dăduse cu piciorul la zile-ntregi de răbdătoare aşteptare, de speranţe nebune.

- Nu te mai uita aşa la mine, îmi spuse torţionara mea, o să mă înghiţi cu ochii tăi rotunzi.

- Te-am decepţionat, nu-i aşa?

- Ba nu, îmi plac bărbaţii care eşuează, asta-i apropie de mine.

Atunci, jucând tot ce-aveam, şi judecând cuvintele mai puţin prejudiciabile decât mutismul, îi debitai, într-un jargon sacadat, un confuz discurs despre India şi magicienii ei, rezumat al unui articol citit cu două zile înainte, vorbind încet pentru ca Franz să nu mă audă. Mă asculta fără să spună nimic, cu privirea fixată asupra scrumului ţigării care creştea în mâna ei, muşcându-şi buzele pe dinăuntru ca să nu caşte. Noile dovezi de indiferenţă îmi străpunseră inima de tot. Pretendenţii de mai-nainte, constatându-mi înfrângerea cu ironie, se apropiau din nou, mari cărăbuşi bâzâind de vanitate. Ca şi cum o nenorocire aratrage alta, Marcello luă loc lângă noi. Intimidat brusc, tăcui. Gravă eroare: văzându-ne tăcuţi, o invită îndată pe Rebecca la dans.

Oricine ar simţi în aceste împrejurări ceea ce simţeam eu atunci: o impresie de singurătate subită. Seria de jerk-uri disco reîncepuse. Eram scârbit cu atât mai mult cu cât acest guru napolitan, pe care îl credeam devotat numai poziţiilor de yoga, dansa cu o abilitate diabolică. De la începutul serii mă temeam să nu se producă un accident care să-mi răpească cucerirea iar acesta tocmai avea loc. O invidie amară îmi cădea pe umeri picătură cu picătură şi-mi strica toate bucuriile. Simţeam prin nefericirea mea ce fericit trebuie să fie acest rival care părea contrariul a ceea ce eram eu: adică sigur de el, vesel, înalt. Rebecca îi arunca priviri pline de promisiuni care mă înlemneau: între ei se năştea o complicitate cum nu se născuse între ea şi mine. Lipsa de atenţie pe care mi-o arăta îmi confirmă temerile. Se aplecau unul peste celălalt de se atingeau, apoi se întorceau, dansând spate în spate şi aşteptau clipa în care aveau să se sărute. Evident, nu arătasem tot atâta originalitate în contorsiunile mele; dacă trebuia să te dedai la asemenea vulgarităţi ca să-i placi, preferam să mă abţin. Dansul este un spaţiu fără legi dar în care poliţia este asigurată de privirea fiecăruia asupra tuturor. Cea mai mică înţepeneală constituie aici un păcat al ochiului, greşeală de neiertat într-o artă în întregime menită suprafeţei şi vederii. Un spectacol atât de crud îmi mină cu totul speranţele şi trăgeam nervos dintr-o ţigară. N-aş fi crezut niciodată că această imitaţie de yoghin poate constitui pentru mine un concurent serios. De ce intra la rându-i într-un joc şi aşa complicat?

- O să ţi-o sufle de sub nas, clămpăni infirmul răsuflân du-mi în plină faţă.

Era deja serios cherchelit.

- Această vrăjitoare te-a subjugat completamente. Te prevenisem. Nu-ţi ridica ochii la cer: dumneata îi atribui calităţi poetice extravagante pe când singura ei plăcere este să-i îndobitocească pe bărbaţi; nu uita niciodată că a rămas femeia umilită, vertiginos secretă din anii nefericiţi, e o încurcă-lume şi nimic altceva.

Avu un surâs deosebit de veninos; ce tare se bucura să constate eterna şi profunda infamie a oamenilor.

- Lăsaţi-mă, îi cerui.

- După părerea mea, e de prisos să te încăpăţânezi, pentru că eşti o cantitate neglijabilă.

Îmi înghiţii o înjurătură: depăşise limitele admise. Toate în mine erau date peste cap, îmi pierdui cumpătul şi-i mârâii sub nas:

- Dacă n-aţi fi handicapat, v-aş da un pumn să mă ţineţi minte.

- Fără injurii grosolane, păstrează-ţi sângele rece.

Mă ridicai. De-abia mă ţineau picioarele, care păreau umplute cu cauciuc moale, şi trebui după câţiva paşi să mă ţin de spătarul unui scaun ca să nu cad. Rătăceam prin sală în căutarea unui pahar umplut cu orice-ar fi numai să ardă şi să zăpăcească. Toate sticlele erau goale – oamenii se îmbătau de moarte ca să sărbătorească ultima noapte a anului -, coborâi la al doilea bar care fusese amenajat în josul scărilor. Înghiţii, unul după altul, două ginuri seci, un brandy şi un fund de sticlă de coniac. Prosteşte, meditam la o răzbunare pe care aş fi vrut s-o înec într-o mare de alcool. Împinsei o uşă şi deodată izbucni bubuitoarea respiraţie a mării.

O ploaie oblică, deasă ca o perdea, îmi şfichiui faţa. Făcui câţiva paşi pe puntea biciuită de furtună, fumând şi visând, pierdut într-o vagă furie umilită. Frânturi de rock îmi ajungeau purtate de vânt. Vremea era groaznică, şi fui udat din cap până-n picioare în câteva secunde. Mă înfiorai şi mai tare când mă văzui singur pe această coajă de nucă care se înfunda în groaznica noapte de decembrie, în această chiuvetă neagră fIagelată de vânturi polare. Parcă în mare erau nişte găuri: vaporul cădea într-un puţ fără fund, se ridica aproape la verticală, deget întins spre cer, după care cădea cu vârful în jos. În nefericirea mea, mă gândeam iar la Beatrice găsindu-i din nou ceva plăcut: era departe de a fi perfectă dar cel puţin ea mă iu bea. Mai bine vrabia din mână decât cioara de pe gard. Trebui să mă întorc înăuntru, ar fi fost periculos să rămân prea mult pe puntea lunecoasă.

Clătinându-mă încă, rămăsei un moment în pragul marelui salon care urca şi cobora în ritmul hulei, nedesluşind mai în tâi decât siluete, baloane de copii şi serpentine într-o lumină albastră cernută. Jumătate din plafoniere erau stinse, aerul coagula fumul şi mirosul de trupuri devenea din ce în ce mai greu de respirat. Unele perechi se sărutau cu toată gura, altele se mângâiau în mod ostensibil în timp ce furtuna ameninţa. Spre uşurarea mea Marcello o abandonase şi Rebecca dansa