singură. Începui iar să capăt speranţă şi, prin asta, o uitai din nou pe tovarăşa mea legitimă, Beatrice. Niciodată Rebecca nu evoluase cu o asemenea prestanţă. Chipul său enigmatic le domina pe toate celelalte. Nu căutam decât acest astru şi nu căutam să-mi ascund emoţia care mă răscolea la vederea sa. Evolua palpitând, cu capul dat pe spate, cu ochii închişi pe jumătate, pradă extazelor unei stigmatizate. Cam douăzeci de bărbaţi şi de femei o fixau ca şi mine, asemenea unor copii în jurul pomului de Crăciun. Aduna asupra ei toate visele îm prăştiate care pluteau între acei pereţi de oţel. Găsise un legata interior care exprima perfect muzica brutală, energică a orchestrei; ridicată pe vârfurile picioarelor sau frântă, cânta din trupul său ca dintr-un instrument care-i implica pe ceilalţi. Se afla înăuntrul violenţei electrice, îi croia o cale regală prin îndrăzneţe pantomime. Corpul ei tras în sus, încordat de dorinţa de a străpunge, evoca supleţea unui clovn sfâşiind pânza de cort. Surprins, îmbătat, fermecat, iertându-i cochetăriile cu Marcello, mă lăsam purtat de răpitorul spectacol. Tremurul pieptului, extazul bazinului mă sufocau. Nu mai eram decât un mic mascul speriat în faţa frumoasei pantere sângeroase şi futile, un puşti extaziat de o stea; o contemplam cu gura căscată când o mână mă bătu pe umăr.

Era Beatrice arătând foarte bine, cu un machiaj discret, strânsă în nişte blugi adorabili. Rămăsei încremenit ca la ve derea unui spectru; chiar dacă nava s-ar fi rupt în două tot n-aş fi fost mai înspăimântat. Avea ochi răuvoitori, irascibili. Îmi băgai capul între umeri şi-l plecai.

- Surprins că mă vezi? Ei da, medicamentele doctorului şi-au făcut efectul. Am vărsat şi sufletul din mine şi mă simt cu totul repusă pe picioare. Ei hai, dragul meu, nu-ţi ascunde bucuria; scumpul tău prieten Franz e cel care a pus un steward să mă trezească, am sentimentul că intruziunea mea o să pipăreze serata.

- Franz! Dar de ce te-a trezit Franz?

- M-a prevenit că te plictiseşti fără mine şi că-i faci curte soţiei sale ca să-ţi înşeli plictiseala. M-a pus de asemenea să ascult sfârşitul conversaţiei voastre de azi după-amiază din cabina lui pe care o înregistrase pe o casetă fără ştirea ta. Foarte instructiv!

Emisei o bâlbâială încâlcită şi rămăsei înlemnit, cu respi raţia tăiată ca şi cum aş fi primit o lovitură în diafragmă.

- E un mare ticălos, acest infirm, dar cel puţin mi-a deschis ochii.

- Ascultă, m-am purtat ca un...

- Iat-o deci pe minunata ta, pe drăguţa ta, farul tău, prin ţesa ta, pentru care erai gata să mă arunci la lada de gunoi. Spune-mi, nu pare să meargă prea bine?

- Beatrice, te iubesc...

- Îndrăzneşti să-mi spui asta! Na, uite pentru minciuna ta.

Şi-mi trase din toate puterile o palmă.

Eram dărâmat, zăpăcit de tot. Marea înfuriată se potrivea cu furia metresei mele şi, fără ca aceasta să-şi dea seama, o amplifica.

- Didier, o să fiu sinceră cu tine; m-ai decepţionat, sunt împrejurări care ţi-l arată mai bine pe cineva decât doi ani de viaţă în comun. Tot văzându-te c-o doreşti pe Rebecca mi-ai făcut-o dezirabilă; dar mă întreb dacă avem aceleaşi şanse lângă ea.

După pumnii ei strânşi şi după mersul solemn, o simţii hotărâtă la o întreprindere insolită. Lăsându-mă înfipt acolo, mai mult mort decât viu, trecu prin zidul curioşilor care făceau cerc în jurul soţiei lui Franz şi începu să danseze în faţa ei. Rebecca o primi cu un surâs larg. În mine se făcu un mare gol, ca un presentiment a ceva iremediabil. Cele două rivale se transformaseră în complice. Nu-mi mai recunoşteam tovarăşa: femeia ştearsă făcuse loc unei aventuriere îndrăzneţe. Această blondă şi această brună erau morala luminoasă a zilei unindu-se cu mistica nopţii, nordul şi sudul reconciliindu-se împotriva mea care încercasem să-i dezbin.

Frumuseţea lor diferită se accentua din această confruntare şi făcea din ele cea mai frumoasă pereche a serii. De data asta, totul era pierdut. Văzându-le trepidând în cadenţă, spectatorii luau foc. Muzicienii din orchestră fluierau la ele şi întreaga sală se prăbuşi sub aplauze.Cele două prietene se deschideau sub strigătele de bravo ca nişte flori la soare, încântate să vrăjească lumea, şi mai fermecătoare în voinţa lor de a-şi place una alteia. Fiecare din paşii lor ridica aclamaţii, reconcilierea lor se întărea în această baie de mulţime entuziastă. Dar unde învăţase Beatrice să danseze? La rarele petreceri la care eram invitaţi avea o evoluţie de o modestie care friza ridicolul.

Această oribilă veselie îmi îngheţă inima: clătinându-mă de ameţeală, căutai un scaun şi mă prăbuşii pe o sofa. Îmi venea să mă năpustesc în cercul lor, să le despart, să le pălmuiesc, dar mă opri ruşinea. Soseşte o clipă în care eveni mentele venite din diverse puncte ale orizontului converg şi astupă ieşirile. Mi se părea dintr-o dată că oamenii şuşoteau în spatele meu, că îşi vorbeau încet uitându-se la mine. Băui două sau trei pahare de nu ştiu ce fără să-mi dau seama că aterizam iarăşi lângă Franz.

- Dar tremuri! Ţi-e frică de Beatrice? Eu le găsesc for midabile, întotdeauna ar trebui să avem încredere în femei.

- De ce... De ce aţi făcut-o pe mijlocitorul dacă nu era decât ca să-mi înfingeţi un cuţit în spate?

- Amicul meu, insistenţa dumitale pe lângă soţia mea era lipsită de nobleţe. Cu toate că sunt modern, nu mă-mpac cu complezenţa.

Fu cât pe ce să izbucnesc în plâns. Eram atât de distrus încât nu mai aveam puterea să mă supăr pe Franz deşi el urzise în parte odiosul complot. Nu prea puteam să-l plac şi încă şi mai puţin să-l admir. Aş fi dorit aproape în acea clipă să-l chem în ajutor dar avea surâsul lui rău care nu prevestea nimic bun.

- Toate cuplurile noastre sunt fragile, Didier, şi se pot frânge uşor izbindu-se unele de altele. Nu sta îmbufnat, lasă-ţi prejudecăţile. Din moment ce soţiile noastre au aerul că se înţeleg atât de bine, să le sărbătorim. Nu suntem, noi acum o familie de fraţi? Fă ca