Edward simte că figurile lor ocupă un spaţiu înăuntrul lui, ca şi cum avionul i-ar fi pătruns pe sub piele. Braţele sale sunt aripile. Pieptul, corpul avionului. Bărbaţii şi femeile intră, unul câte unul.

După ce s-au uitat la fiecare fotografie, Shay închide dosarul. Stau în lumina slabă fără să-şi vorbească, apoi Shay spune:

— Pariez că John a început să adune astea după ce v-aţi întors de la Washington.

— Poftim?

Mâinile lui Edward se odihnesc pe dosar. Sunt atât de multe lucruri acolo, şi deocamdată se simte atât de pătruns de toate, încât ceea ce-i spune Shay n-are sens.

— De atunci el şi Lacey nu mai dorm împreună, aşa că momentul se potriveşte.

Edward se uită la ea, nedumerit.

— Despre ce vorbeşti?

— N-ai observat că John doarme în camera copiilor?

Edward îşi imaginează camera copiilor, cu stivele de cutii şi patul de o persoană.

— N-am… Nu mă duc niciodată la etaj. Dar tu cum de ştii unde doarme el?

Shay îşi ridică părul şi îl răsuceşte într-un coc, cu o viteză şi o precizie uluitoare. Edward îi observă, pentru prima oară, sânii, a căror formă se întrevede prin bluza de trening. Roşeşte şi coboară privirea.

— Lacey i-a spus mamei mele. Mai întâi a zis că e din cauză că s-au certat, dar apoi a zis că, de fapt, e din pricină că John sforăie. Dar nu poate să fie asta problema adevărată, pentru că mama zice că, la ce pastile de dormit ia Lacey, n-ar avea cum să-l audă.

Edward se uită prin încăperea întunecată. A crezut că este un loc în care unchiul citeşte romane şi examinează plăci cu circuite, dar explorarea este una mai întunecată. Umbrele se întind spre el, umflate de posibilele secrete.

— Lacey ia pastile de dormit?

— Doctorul i le-a dat după accident. Nişte pastile mari, ca pentru cai. Mama e îngrijorată că sunt prea puternice, zice Shay, apoi observă expresia lui şi îi zâmbeşte liniştitor. Nu-ţi face griji. Ştiu că nu observi unele lucruri. De acum încolo o să am mai multă grijă să ţi le arăt.

Cu o săptămână înainte, un elev a adus la ora de franceză brioşe ca să sărbătorească iminentul concediu maternal al profesoarei lor, de care aveau aşadar să se despartă o vreme, şi Edward a fost complet confuz, pentru că, nu se ştie cum, nu observase burta uriaşă a profesoarei şi nici nu auzise discuţiile despre plecarea ei apropiată. Cu o brioşă în mână, în vreme ce asimila veştile, s-a întrebat cum a putut să-i scape ceva aşa de evident.

— Lacey se duce întotdeauna la culcare devreme, zice, încercând să prindă ideea.

Shay încuviinţează din cap.

— Ia o pastilă imediat după cină.

Edward îşi apasă palma pe dosar, care conţine numele, figurile şi numerele pe care le-a adunat unchiul său. Se gândeşte la toate figurile celor de la şcoală care nu îl plac. Se întreabă cât de multe alte lucruri îi scapă şi simte compasiune faţă de instinctul unchiului de a face cercetări şi însemnări.

— Dacă asta te face să te simţi mai bine, zice Shay, tu observi lucruri pe care nu le observ eu. Ce crezi că te-a adus aici în noaptea asta? Eu cred că ai fost atras aici, cumva. Ai simţit că se întâmplă ceva semnificativ.

Edward clatină din cap, respingând ideea, cu toate că, în acelaşi timp, e mulţumit că ea îşi poate imagina încă ceva special în el.

— Lacey trebuie să fie necăjită că John face asta, zice Shay şi împunge cu degetul geanta de voiaj cea mai apropiată de ea. Ce crezi că e în astea? Trebuie să aibă de-a face cu zborul.

Edward nu se gândise la asta. Se uită bănuitor la genţile enorme.

— Ar trebui să le deschidem. Şi mai sunt şi alte dosare. Totuşi, hai să aşteptăm până mâine. Ai ochii un pic tulburi. Nu-i nevoie să ne repezim.

În seara următoare, Edward încearcă să-şi ia un aer festiv atunci când descoperă că Lacey a legat un balon de spătarul scaunului său de la masa din bucătărie.

— Hei, voinicule, zice unchiul. Cincisprezece ani, da? Voi, copii, chiar creşteţi, nu glumă.

Edward se sileşte să zâmbească. Se întreabă dacă mătuşa sau unchiul o să spună ceva despre faptul că Jordan era de aceeaşi vârstă când a murit. Probabil că n-o vor face, şi atunci el o să rămână să se întrebe dacă nu-şi amintesc, sau pur şi simplu nu ştiu ce să spună despre asta.

Înainte de cină, Shay i-a ţinut un discurs încurajator.

— Ştiu că îţi urăşti aniversarea, dar încearcă să suporţi totul, pentru John şi Lacey.

Edward a încuviinţat din cap. În ciuda neplăcerii pe care o aduce această anume aniversare, e îmbărbătat de o recunoştinţă profundă, pentru că relaţia dintre el şi Shay a reînviat. E recunoscător pentru faptul că dosarul din garaj l-a făcut s-o caute pe Shay şi, prin urmare, l-a împiedicat să-şi dinamiteze propria viaţă. Azi, mai devreme, Shay s-a uitat la el şi a spus, aparent cu uşurare:

— Eşti din nou normal.

Edward răsuceşte pe furculiţă nişte spaghetti şi încearcă să-i observe cu nonşalanţă pe mătuşa şi pe unchiul. Lângă el, Shay pare să facă acelaşi lucru. În acea dimineaţă, Edward s-a uitat la patul de o persoană din camera copiilor şi era limpede că John dormise acolo. Pijamaua era împăturită pe un scaun, iar aşternutul era şifonat. Şi totuşi, Lacey nu pare să nu-l placă pe soţul ei. Îi dă lui John castronul cu spaghetti şi zâmbeşte când el face o glumă stupidă despre faptul că cincisprezece este viteza de procesare a primului său calculator.

Edward îşi dă seama că n-a mai văzut-o pe Lacey de mult timp aruncând săgeţi spre soţul ei, şi nici nu s-a mai agăţat de el ca un copil care tânjeşte după afecţiune. A devenit mai calmă, dar, de asemenea, mai distantă. Teoria lui Shay despre tulburările conjugale plasează vinovăţia asupra lui John pentru că are un hobby sinistru – strânge informaţii despre accident –, însă Edward se întreabă dacă nu cumva, de