Matt și Katie sunt perplecși. Nimeni nu pare să știe ce se întâmplă acolo. Un alt telespectator care îi contactează telefonic e de părere că un avion care face curse interne a lovit turnurile World Trade Center. Ridic receptorul telefonului fără fir și mi-l așez în poală. Și ce dacă-l sun pe Jonathan? Janice are dreptate. Nu e cazul să ia lucrurile așa de în serios.

Apoi se transmit imagini în care se văd turnurile World Trade Center: în mijlocul unui turn se cască o gaură din care se ițesc flăcări! Sunt atât de speriată, încât, când încerc să ridic receptorul la ureche, îmi alunecă din mână și aterizează pe podea. Will lucrează pe Wall Street, la fel și Clay. Nu știu exact cât de aproape e Wall Street de World Trade Center, dar mi-e teamă și pentru ei.

E rău de tot. Știu asta pentru că a izbucnit un incendiu și, în caz de incendiu, primul lucru pe care trebuie să-l faci e să ieși afară. Una dintre sarcinile pe care părinții mei mi le-au trasat când am început să locuiesc singură a fost să stabilesc un plan pentru cazuri de urgență. Dacă e o avertizare de tornadă, trebuie să mă duc în camera cea mai apropiată de centrul clădirii – în cazul meu, baia. Dacă se declanșează alarma de fum, trebuie să iau în brațe animalul de companie și să ies imediat afară. Nu trebuie să mă opresc și să sun la pompieri, sau să-mi pun sutienul, sau orice altă prostie care mi-ar veni în minte. Odată ajunsă afară, le pot telefona pompierilor de la un vecin.

Mă aplec după receptor. Mă uit la numerele de telefon ale lui Jonathan, stocate în memoria aparatului: numărul pentru birou, cel de acasă și cel de mobil. Aleg să-l sun pe telefonul BlackBerry. Sună încontinuu și, într-un final, se activează căsuța vocală, închid și sun din nou. Matt și Katie discută în direct cu o femeie care susține că avionul e mai mare decât cele navetiste, dar mi se pare imposibil: cum să nu observe pilotul niște clădiri atât de înalte ca turnurile World Trade Center? În plus, nu știu în care dintre ele se află Jonathan. Pare să se întâmple în turnul de nord.

În sfârșit, Joanthan răspunde.

— Annika.

Vocea lui sună ciudat și pare că a rămas fără suflu. E foarte multă gălăgie în fundal și abia dacă-l aud.

— În ce turn ești? țip eu în telefon.

— În cel de sud. Am auzit o explozie uriașă acum zece minute. Brad s-a dus să afle ce se întâmplă.

— Jonathan, mă uit chiar acum la televizor. A fost un avion.

— Ești sigură?

— Da! Matt și Katie au spus că un avion a lovit turnul de nord. Dintr-o parte a clădirii ies flăcări.

— Asta a zis și soția lui Tom. A spus că un avion mic, care a decolat de pe JFK, s-a abătut de la rută. O problemă cu controlul traficului aerian sau ceva asemănător. Ne uităm pe geam, dar de-aici nu vedem nimic. N-avem televizor în sala asta de conferințe.

— Clădirile sunt mult prea aproape una de alta. Trebuie să ieși chiar acum! Spune-le și celorlalți. Convinge-i să vină cu tine.

Jonathan le strigă colegilor:

— Hei! Chiar a fost un avion. E un incendiu uriaș. Hai, ieșiți! Luați-o pe scări.

— Du-te cu ei, îl îndemn.

— Ce? îl aud întrebând pe cineva, în fundal. Brad tocmai s-a întors, mă informează Jonathan. Cică trebuie să rămânem aici, pentru că s-ar putea ca afară să cadă resturi din celălalt turn. Acum se încearcă să se împiedice răspândirea focului. I s-a spus că pericolul ca incendiul să se extindă la turnul ăsta nu e iminent.

Mintea mea rațională nu poate să priceapă indicația lui Brad ca toți să rămână pe loc, pentru că n-are niciun sens. Dat fiind că evenimentele se desfășoară chiar sub ochii noștri, eu și toți cei care se uită la televizor știm ceva ce Brad nu știe: incendiul ăsta nu poate fi controlat.

— Jonathan, ascultă-mă! Pentru prima oară de când m-ai cunoscut, știu că, în sfârșit, am și eu dreptate o dată. Fă ce-ți spun. O să vezi cu ochii tăi cum stau lucrurile când o să ieși din clădire.

Cu siguranță își imaginează că exagerez, că nu înțeleg ce se întâmplă.

Dar nu-i așa.

Când se declanșează un incendiu, înseamnă că trebuie să pleci. Înseamnă că trebuie să ieși, să cobori.

— Bine, o să plecăm.

Aud țipetele întețindu-se în fundal. Jonathan le zice tuturor să iasă din sală, să coboare pe scări, spre parter, unde se vor reuni ca să reevalueze situația. Îl aud pe Brad spunându-le să rămână și pe Jonathan zicându-i să se ducă naibii. Asta mă bucură, pentru că-mi dovedește că Jonathan mă crede.

— Ne îndreptăm spre scări, mă anunță el. N-am reușit să conving pe toată lumea să ne însoțească. Unii au rămas. Brad n-a vrut să coboare.

— OK.

Gâfâi și încerc să ascult ce se mai zice în emisiune. Apelul cu Jonathan se întrerupe din când în când și nu aud tot ce spune. Scormonesc prin poșetă, căutând telefonul mobil pe care mi l-a cumpărat el, dar n-am capacitatea mintală necesară pentru a vorbi la două telefoane, în paralel. Imediat ce Jonathan ajunge la parter, o să-i sun pe Janice, pe Will, pe mama.

Aș vrea să am mai multe telefoane.

— Jonathan, unde ești acum? urlu eu în receptor, dar e posibil să nu mă audă, pentru că nu-mi răspunde. Jonathan, spune-mi la ce etaj!

Îmi ia câteva secunde să-mi dau seama că nu răspunde pentru că legătura s-a întrerupt.

Știu ce s-a întâmplat deoarece Matt și Katie difuzează o înregistrare video nou-nouță: un alt avion ne-a curmat convorbirea, însă, de data asta, aeronava a lovit turnul de sud, adică exact cel în care se află Jonathan.

*

Zvâcnesc frenetic din degete și abia reușesc să formez numărul. Încerc să dau de mama, dar sună continuu ocupat. Umblu de colo colo prin cameră, formez din nou și din nou și mi se pare că durează o veșnicie, dar în realitate au trecut mai puțin de cinci minute.

— Am vorbit cu fratele tău, îmi spune mama, în loc