intenţionat, el trebuie să fi fost. Probabil că a avut o criză de conştiinţă, s-o fi gândit că e o greşeală să ucizi, sau ceva de genul ăsta. Era o tâmpenie, după toate pregătirile, după toată munca, să faci varză operaţiunea în felul ăla.

Dar Smiley te ura, Mundt. Cred că toţi te uram, deşi n-o spuneam. Am pus totul la cale ca şi cum ar fi fost un fel de joc… e greu de explicat acum. Ştiam că suntem cu mâinile legate: dădusem greş în cazul lui Mundt şi acum urma să încercăm să-l ucidem. Dar era încă tot un joc. Întorcându-se spre completul de judecată, continuă: Greşiţi în legătură cu Fiedler, nu este omul nostru. De ce ar vrea Londra să-şi asume un astfel de risc cu un om având funcţia lui Fiedler? Cei de la Londra au contat pe el, recunosc. Ştiau că-l urăşte pe Mundt - de ce n-ar fi făcut-o? Fiedler e evreu, nu? Ştiţi, trebuie să ştiţi, cu toţii, care este reputaţia lui Mundt, ce crede despre evrei.

Vă spun ceva; nimeni n-o să o facă, aşa că vă spun eu: Mundt a pus ca Fiedler să fie snopit în bătaie, şi în tot acest timp, când se petrecea asta, Mundt l-a hăituit şi l-a batjocorit că este evreu. Ştiţi cu toţii ce fel de om este Mundt, şi l-aţi acceptat pentru că este bun în meseria lui. Dar… Ezită o clipă, apoi continuă: Dar, pentru numele lui Dumnezeu… în toată povestea asta au fost amestecaţi prea mulţi oameni, fără să cadă capul lui Fiedler. Fiedler e curat, ascultaţi-mă pe mine… din punct de vedere ideologic e în regulă, aşa se spune, nu?

Privi spre membrii completului de judecată. Aceştia se uitau la el impasibili, aproape curioşi, cu priviri ferme şi reci. Fiedler, care se întorsese la scaunul lui şi asculta cu o detaşare oarecum studiată, îl privi afabil pe Leamas pentru o clipă.

— Iar tu ai încurcat totul, nu-i aşa, Leamas? întrebă el. O vulpe bătrână ca Leamas, implicat în operaţiunea menită să-i încununeze cariera, se amorezează de… cum i-ai zis?… o puştoaică frustrată dintr-o bibliotecă pentru ţicniţi? Probabil că Londra era la curent; Smiley nu putea să acţioneze singur. Fiedler se răsuci spre Mundt: Iată o chestiune bizară, Mundt; ei trebuie să fi ştiut că tu vei verifica fiecare bucăţică a poveştii lui. Acesta a fost motivul pentru care Leamas a dus viaţa aceea. Totuşi, pe urmă i-au trimis bani băcanului, au plătit chiria; şi au plătit împrumutul pentru fată. Dintre toate lucrurile extraordinare pe care le-ar fi putut face… nişte oameni cu experienţa lor… să plătească o mie de lire sterline, unei puştoaice - membră de Partid - care trebuia să creadă că el este falit. Să nu-mi spui că atât de departe merge conştiinţa lui Smiley. Probabil că au făcut-o cei din Londra. Ce risc!

Leamas ridică din umeri.

— Smiley avea dreptate. N-am putut opri reacţia. Nu ne-am aşteptat niciodată să mă aduceţi aici; în Olanda, da, dar nu aici. Tăcu un moment, apoi continuă: Şi nu m-am gândit niciodată că o să aduceţi fata. Am fost un idiot.

— Dar Mundt nu, strecură iute Fiedler. Mundt a ştiut ce să caute - ştia chiar şi că fata o să furnizeze dovada - foarte inteligent din partea lui Mundt, trebuie să recunosc. Ştia chiar şi despre împrumutul acela - într-adevăr, uimitor. Adică, vreau să zic, cum ar fi putut să afle: ea n-a spus nimănui! O cunosc pe fata asta; o înţeleg… n-ar spune nimic, nimănui. Aruncă o privire spre Mundt. Poate că Mundt ne spune cum a aflat?

Mundt ezită, o fracţiune de secundă prea mult, îşi zise Leamas.

— Cotizaţia ei, vorbi Mundt; luna trecută şi-a mărit cotizaţia la partid cu zece şilingi pe lună. Am auzit despre acest lucru. Şi aşa am încercat să stabilesc cum de şi-a putut permite asta. Am reuşit.

— O explicaţie măiastră, replică Fiedler cu răceală.

Se lăsase liniştea.

— Cred, interveni preşedinta, aruncându-le o privire celor doi colegi ai ei, că tribunalul este în măsură acum să-şi întocmească raportul pentru Comitetul Executiv. Asta, dacă, adăugă ea, întorcându-şi ochii mici şi cruzi spre Fiedler, nu mai ai nimic de spus.

Fiedler clătină din cap. Ceva părea încă să-l amuze.

— În acest caz, continuă preşedinta, colegii mei au convenit că tovarăşul Fiedler ar trebui să fie eliberat din funcţii până când comitetul disciplinar al Biroului Executiv va discuta despre situaţia sa. Leamas este deja arestat. Vă reamintesc tuturor că acest tribunal nu are puteri executive. Procurorul poporului, în colaborare cu tovarăşul Mundt, va analiza, fără îndoială, ce măsuri trebuie luate împotriva unui agent provocator şi unui asasin.

Îşi aruncă privirea, pe deasupra lui Leamas, spre Mundt. Dar Mundt se uita la Fiedler cu ochiul indiferent al călăului care-şi măsoară clientul pentru frânghie.

Şi deodată, cu teribila claritate a unui om care a fost prea mult timp înşelat, Leamas a înţeles tot înspăimântătorul şiretlic.

Capitolul 24

Comisarul

 

Liz stătea la fereastră, cu spatele la femeia gardian, şi fixa cu o privire goală curtea mică de afară. Presupunea că acolo îşi fac plimbarea prizonierii. Era în biroul cuiva; pe masă, alături de telefon, era ceva de mâncare, dar nu se putea atinge de ea. Îi era rău şi se simţea teribil de obosită; o oboseală fizică. O dureau picioarele, faţa îi era împietrită şi aspră de la atâta plâns. Se simţea murdară şi tânjea după o baie.

— De ce nu mănânci? întrebă femeia din nou. S-a terminat totul. Rosti acest lucru fără compasiune, ca şi cum fata ar fi fost o proastă că nu mănâncă, când mâncarea era în faţa ei.

— Nu-mi este foame.

Gardianul ridică din umeri.

— S-ar putea să ai de făcut o călătorie lungă, preciză ea, şi nu te-aşteaptă mare lucru la capătul ei.

— Ce vreţi să spuneţi?

— Muncitorii mor de foame în Anglia, declară cu satisfacţie. Capitaliştii îi lasă să moară de foame.

Liz se gândi se zică ceva, dar părea inutil. În plus, voia să ştie, trebuia să ştie, iar femeia asta putea să-i spună.

— Unde suntem?

— Nu ştii? râse gardianul. Ar trebui să-i întrebi, adăugă ea, mişcând din