— Care ei?

— Deţinuţii.

— Ce fel de deţinuţi?

— Duşmani ai statului, replică prompt. Spioni, agitatori.

— De unde ştiţi că sunt spioni?

— Ştie Partidul. Partidul ştie despre oameni mai multe decât ştiu ei înşişi. Nu ţi s-a spus asta? Gardianul o privi, clătină din cap şi observă: Englezii ăştia! Bogaţii v-au mâncat viitorul şi săracii le-au oferit hrana - asta li s-a întâmplat englezilor.

— Cine v-a spus asta?

Femeia zâmbi şi nu răspunse nimic. Părea mulţumită de ea însăşi.

— Şi asta este o închisoare pentru spioni? insistă Liz.

— Este o închisoare pentru cei care nu recunosc realitatea socialistă; pentru cei care cred că au dreptul să greşească; pentru cei care încetinesc ritmul marşului. Trădători, conchise scurt.

— Dar ce au făcut?

— Nu putem construi socialismul, fără să scăpăm de individualism. Nu poţi proiecta o construcţie măreaţă, dacă un porc are cocina pe locul tău.

Liz o privea cu uimire.

— Cine v-a spus toate aceste lucruri?

— Sunt comisar aici, se făli ea. Lucrez în închisoare.

— Sunteţi foarte inteligentă, remarcă Liz, apropiindu-se de ea.

— Sunt muncitoare, ripostă femeia pe un ton glacial. Conceptul de intelectual ca o categorie superioară trebuie distrus. Nu există categorii, doar muncitori; nici antiteză între munca fizică şi cea mentală. Nu l-ai citit pe Lenin?

— Deci, prizonierii din această închisoare sunt intelectuali?

Femeia zâmbi.

— Da, spuse, sunt reacţionari care îşi spun progresişti: susţin individualismul împotriva statului. Ştii ce a spus Hruşciov despre contrarevoluţia din Ungaria?

Liz clătină din cap. Trebuie să arate că e interesată, trebuie s-o facă pe femeie să vorbească.

— A spus că lucrul ăsta nu s-ar fi întâmplat dacă doi scriitori ar fi fost împuşcaţi la timp.

— Acum pe cine vor împuşca? întrebă Liz repede. După proces?

— Pe Leamas, replică femeia cu indiferenţă, şi pe evreul ăla de Fiedler.

Liz crezu un moment că avea să se prăbuşească, dar mâna ei găsi spătarul unui scaun şi reuşi să se aşeze.

— Ce a făcut Leamas? şopti.

Femeia o privi cu ochii ei mici şi vicleni. Era foarte grasă; avea părul rar, întins peste cap într-un coc strâns la ceafa groasă. Faţa îi era aspră, pielea flască şi umedă.

— A omorât un paznic, răspunse.

— De ce?

Femeia ridică din umeri.

— În ceea ce-l priveşte pe evreu, continuă, a acuzat un tovarăş loial.

— O să-l împuşte pe Fiedler pentru asta? întrebă Liz neîncrezătoare.

— Evreii sunt toţi la fel, comentă femeia. Tovarăşul Mundt ştie ce să facă în privinţa lor. Nu avem nevoie de unii ca ei aici. Dacă intră în Partid, au impresia că le aparţine. Dacă nu ni se alătură, au senzaţia că Partidul conspiră împotriva lor. Se zice că Leamas şi Fiedler au complotat împotriva lui Mundt. Nu mănânci? o întrebă iar, arătând mâncarea de pe masă.

Liz clătină din cap.

— Atunci, trebuie s-o mănânc eu, făcu ea, într-o încercare grotescă de a părea scârbită. Ţi-au dat cartofi. Probabil că ai un iubit la bucătărie.

Se amuză pe seama acestei replici până când termină şi ultima îmbucătură din mâncarea lui Liz. Liz se întoarse la fereastră.

În confuzia din mintea lui Liz, în suferinţa pricinuită de ruşine, de durere şi de spaimă, predomina amintirea îngrozitoare a lui Leamas, aşa cum îl văzuse ultima oară în sala de judecată, şezând ţeapăn pe scaun, cu privirea care o evita pe a ei. Îl dezamăgise, şi el nu îndrăznea s-o privească înainte de a muri; nu voia s-o lase să vadă dispreţul, poate chiar teama, care i se citea pe chip.

Dar cum ar fi putut proceda altfel? Dacă Leamas i-ar fi spus ce trebuie să facă - nici măcar acum nu-i era limpede -, ar fi minţit şi ar fi înşelat pentru el, orice, numai să-i fi spus! Cu siguranţă înţelegea asta; cu siguranţă o cunoştea destul de bine ca să-şi dea seama că, în cele din urmă, ar face orice ar spune el, că ar deveni una cu el, acceptând gândirea şi fiinţa lui, voinţa lui, viaţa, ideile lui, durerea lui, dacă ar putea; că nu se ruga pentru nimic altceva decât să aibă ocazia să facă acest lucru. Dar de unde să fi ştiut, dacă nu i se spusese, cum să răspundă la acele întrebări voalate şi perfide? Se părea că răul pe care îl provocase nu putea fi reparat. Îşi amintea, în starea de tulburare în care se găsea, cum, copil fiind, fusese îngrozită să afle că mii de creaturi minuscule erau distruse la fiecare pas pe care-l făcea; iar acum, chiar dacă ar fi minţit sau ar fi spus adevărul - sau chiar dacă, era convinsă, ar fi tăcut -, fusese forţată să distrugă o făptură omenească, poate două, căci mai era implicat şi evreul, Fiedler, cel care fusese blând cu ea, o luase de braţ şi-i spusese să se ducă acasă, în Anglia. Aveau să-l împuşte pe Fiedler, aşa zisese femeia. De ce trebuia să fie Fiedler, de ce nu bătrânul care pusese întrebările sau bărbatul blond din primul rând, încadrat de soldaţi, cel care zâmbise tot timpul; de fiecare dată când se întorsese, Liz văzuse capul blond cu părul lins şi îi surprinsese chipul neted şi crud zâmbind ca şi când totul ar fi fost o glumă grozavă. O consola faptul că Leamas şi Fiedler erau de aceeaşi parte. Se întoarse iar spre femeie şi o întrebă:

— Ce aşteptăm aici?

Gardianul împinse tava într-o parte şi se ridică.

— Instrucţiuni, replică. Acum hotărăsc dacă trebuie să rămâi.

— Să rămân? repetă Liz absent.

— E vorba de mărturie. E posibil ca Fiedler să fie judecat, ţi-am spus: se bănuieşte o conspiraţie între Fiedler şi Leamas.

— Dar împotriva cui? Cum putea să conspire în Anglia? Cum a venit aici? Nu este membru de partid.

Femeia clătină din cap.

— E secret, replică ea. Este o problemă care priveşte doar Comitetul Executiv. Poate evreul l-a adus.

— Dar dumneavoastră ştiţi, insistă Liz, cu o notă de linguşire în glas, sunteţi comisar în această închisoare. Sigur dumneavoastră v-au spus.

— Poate, replică femeia cu vanitate. Este foarte secret, repetă ea.

Telefonul începu să sune. Femeia ridică receptorul şi ascultă. După o clipă, privirea ei o fixă pe Liz.

— Da, tovarăşe. Imediat, spuse, punând receptorul jos. Trebuie să rămâi, anunţă tăios. Comitetul Executiv va lua în discuţie cazul lui Fiedler. Între timp, tu rămâi aici. Aşa doreşte tovarăşul Mundt.

— Cine este Mundt?

Femeia avea